Din 4 mai, Palatul Baroc poate fi vizitat, de miercuri până duminică, în intervalul orar 13-21. „Muzeul Serilor de Vară” vă oferă ocazia de a vizita expoziţiile permanente şi temporare ale muzeului şi după lăsarea serii.
Prin adoptarea programului de vară, se încurajează apropierea dintre expozițiile, evenimentele găzduite și public.
„Astfel, interacțiunea socială din centrul orașului poate să fie frumos și constructiv continuată de interacțiunea culturală, prin cunoașterea unei lumi fascinante, conturate de capodoperele Palatului Baroc. Prin această inițiativă unică pentru orașul nostru, dar practicată și de alte muzee de renume din străinătate, ne dorim ca murmurul seriilor de vară din Piața Unirii să cuprindă și Muzeul Național de Artă Timișoara”, transmit reprezentanții MNArT.
Citiți principiile noastre de moderare aici!