Zeci de evenimente vor avea loc luna aceasta în Timișoara. Unele sunt prilejuite de deținerea titlului de Capitală Culturală Europeană, altele sunt manifestări de tradiție.
Astfel, în cadrul proiectului Narațiuni Sonore, în 9 iunie, Mirian Kolev va prezenta Sunetul abandonului, o interpretare muzicală cu înregistrări de teren din locuri și din clădiri abandonate. Înregistrările sunt realizate în sate-fantomă din munții Bulgariei, unde există peste 100 de sate cu o populație totală de aproximativ 1.000 de oameni – un soi de pandemie a extincției, dar care pentru natură este un proces complet firesc, parte din ciclul său normal.
Apoi, în 10 iunie, Makunouchi Bento aduce „Ca un greier pe sticlă verde”, un performance bazat pe înregistrări de teren, o creație sonoră care explorează aventura auditivă a unui greier virtual pe o sticlă, plutind pe râul Bega pe măsură ce străbate orașul Timișoara.
Luna iunie continuă cu Gala Premiilor UNITER 2023, care revine la Timișoara după șase ani. Gala va avea loc la Sala Mare a Teatrului Național „Mihai Eminescu” din Timișoara, luni, 12 iunie, de la ora 20.00.
De asemenea, cei interesați pot urmări ce-a de-a treia ediție We Perform – Seri de muzică și teatru, care se va desfășura în weekend-urile 9-11 și 17-18 iunie, în diferite parcuri și piețe publice din Timișoara. Vineri, 9 iunie, spectatorii sunt invitați în Piața Sfântu Gheorghe la un Atelier de improvizație scenică în limba germană și la reprezentația Ora la care nu știam unii de alții, după Peter Handke (Laureat al Premiului Nobel pentru Literatură, în 2019), un spectacol de teatru fizic, nonverbal, al studenților specializării Actorie în limba germană – UVT, în regia lui Florin Vidamski, cu participarea renumitei mezzosoprane Aura Twarowska.
Între 9 și 11 iunie va avea loc Launmomentdat în Parc 2023, festival care revine cu cea de-a șasea ediție, în Parcul Regina Maria din Timişoara – o simfonie perfectă la confluența dintre muzică, artă, teatru și film independent, cu intrarea liberă. Primii artiști internaționali anunțați pentru ediția 2023 sunt: Alma Negra live band, Hiroko Hacci, Mad Professor, So, Soichi Terada live, Tapan live band și mulți alții.
Din sfera artelor performative, FABRICULTURA, un eveniment organizat de Asociația Cetățean de Traian, revine în 9 iunie cu o ediție de poveste, în care epoca basmelor se împletește cu era digitală într-un melanj cultural plin de suflet și de folclor: FANTASME, în Poiana PeriFEERICĂ. În perioada 9 – 11 iunie, în Parcul Regina Maria, Poiana PeriFEERICĂ vă provoacă să îi descoperiți secretele.
În data de 10 iunie va avea loc TROMPETRE: Sound of Unirii, un proiect colaborativ și interdisciplinar, născut la granița dintre mai multe stiluri culturale, care își propune să îmbine muzica, artele plastice și artele vizuale. Proiectul se va desfășura sub coordonarea lui Petrică Ionuțescu, cu participarea artiștilor Marian Ștefan și Cristian Văduva.
Duminică, 11 iunie, în Piața Traian va avea loc un atelier muzical pentru copii facilitat de Iulia Lupaș și Alexandra Mahu, un Socratic Walk și un concert The Romanian Flute Ensemble & Piano. Iar sâmbătă, pe 17 iunie, în Parcul Carmen Sylva va avea loc un atelier de pictură pentru copii și un Percussion & Academica Brass – concert de percuție și alămuri.
Ziua de 15 iunie aduce Orașul Paralel: Fabric, organizat de Asociația Diogene, Teatrul Maghiar de Stat și Teatrul German de Stat, o experiență inedită inspirată de poveștile documentate în cartierul Fabric, ce se desfășoară în Centrul Reformat Noul Mileniu.
În 17 iunie, INDECIS Artist Run Space propune prezentarea volumului de benzi desenate al artistei Sorina Vazelina, unite și tipărite prin proiectul Atelier. Acest proiect reunește o serie de ateliere din Timișoara, unde meșteri și meseriași perseverează în domeniile lor.
Pentru că iunie este luna festivalurilor în anul Capitalei Culturale Europene, în 18 iunie debutează Baroque Watermusic: o serie de concerte realizate cu instrumente muzicale de epocă și cu muzicieni îmbrăcați în costume istorice. Concertele vor avea loc pe o ambarcațiune, care va traversa râul Bega de la podul Decebal până la podul Ștefan cel Mare.
Un alt festival, desfășurat între 16 și 18 iunie este Flight Festival – District23, care va reuni artiști ca: Rag’n’Bone Man, Clean Bandit (un grup englez de muzică electronică, format la Cambridge în 2008), John Newman (un muzician britanic, DJ, compozitor și producător, cunoscut publicului prin melodia Love Me Again), trupa de rock alternativ Sveže Amputirana Ruka Satrijanija sau pe scurt S.A.R.S. (o formație din Serbia care aduce în fața publicului un melanj de pop-rock, reggae, blues, jazz, hip hop și muzică etnică din Serbia) și Tom Odell, cântăreț și compozitor englez care a câștigat premiul BRITs Critics’ Choice Award la începutul anului 2013.
Între 28 iunie și 2 iulie 2023, Festivalul JAZZx se va desfăşura în centrul orașului Timișoara, aducându-i, printre alții, pe Mammal Hands, o formație îndrăgită de publicul amator de jazz și care și-a făcut o reputație prin fuziunea dintre jazz și muzica electronică.
Din categoria concertelor în aer liber, în 20 iunie va avea loc în Parcul Rozelor „Un GENESIS la Timișoara” – Seve Kackett & Djabe – Călătoria continuă. Astfel, iconicul chitarist Steve Hackett al trupei Genesis va cânta acompaniat de trupa Djabe, una dintre cele mai importante formații de jazz-rock din Ungaria. Concertul este organizat de Casa de Cultură a Municipiului Timișoara.
De asemenea, între 23 și 24 iunie va avea loc Jazz at Lincoln Center, două concerte simfonice extraordinare care reunesc două orchestre: cea a Filarmonicii Banatul și JAZZ AT LINCOLN CENTER, având-o ca solistă pe violonista britanică Nicola Benedetti. Ambele concerte vor fi conduse de maestrul Cristian Măcelaru.
Artele performative continuă în luna iunie cu „Urme”, un spectacol-lectură în locația Teatrului Auăleu, propus de artista Raluca Mănescu. Ziua de 24 iunie vine cu Lil’ Paris is Burning, prin intermediul Asociației Identity.Education, aducând „muzică, dans și drag”, adică o seară în care oricine poate participa cu un performance de drag queen sau drag king.
Urmează spectacolul Unfold Motion: 2-1=zero, în 25 iunie, prin care compania de dans contemporan Unfold Motion și principalul partener al programului, Cadre&Forme, va oferi un spectacol din repertoriul propriu, reinterpretat și adaptat pentru spațiului public și dedicat Capitalei Europene a Culturii.
Între 23 și 25 iunie, Centrul de Proiecte vă propune Zestre: Șezătoare, o expoziție personală cu cele mai recente lucrări ale artistei Larisa Petcuț, care realizează o cercetare doctorală prin care își dorește să reviziteze și să revitalizeze resurse și tehnici textile tradiționale printr-o abordare feministă și contemporană.
În aceeași perioadă, Teatrul Basca prezintă Z.M.T., abrevierea de la Zona Metropolitană Timișoara și titlul de lucru al unui scenariu de lungmetraj în dezvoltare al artistului Alexandru Mihăescu, a cărui acțiune se petrece în Dumbrăvița și care se concentrează asupra a trei narațiuni inspirate din viața din această zonă rezidențială. În cadrul evenimentului sunteți invitați să participați la lectura unui prim draft al scenariului, urmată de o discuție în care puteți oferi un feedback artiștilor, implicându-vă astfel în dezvoltarea ulterioară a proiectului.
Un proiect inedit, Circumeuropa, aduce între 25 și 27 iunie, la traversarea Bosforului cu ambarcațiunea Vulpea, un concert pe barcă, cu livestreaming în Timișoara, alături de trompetistul Petrică Ionuțescu.
Între 19 și 25 iunie va avea loc Școala de formare | REMIX ID , proiect organizat de Asociația Meta Spațiu, care se adresează cadrelor didactice din Timișoara și județul Timiș, cuprinzând workshop-uri susținute de lectorii REMIX ID pe baza experiențelor acumulate în cei cinci ani de proiect.
Teatrul Basca prezintă în 26 iunie Zona Gri, un proiect al artistului Mihai Păcurar despre ce înseamnă contractul social și care sunt vulnerabilitățile lui, construit în jurul unor interviuri înregistrate care încearcă să contureze o imagine a țesăturii sociale din perspectiva relațiilor emoționale.
Tot în iunie are loc și programul Semi Silent Sonic Future Residencies, compus din rezidențe colective și individuale, precum și comenzi pentru artiști care călătoresc, locuiesc în străinătate, sau au o relație specială cu mediul înconjurător.
Festivalul Internațional de Cultură și Patrimoniu Digital organizat de Universitatea Politehnica Timișoara și Muzeul Banatului continuă cu demonstrații de realitate extinsă din domenii culturale, istorice, de știință, educație și instalații create pentru clădirile de patrimoniu, evenimente destinate copiilor și familiilor, în diverse locații din Timișoara.
La invitația Fundației Triade, în luna iunie încă mai puteți vizita, în cadrul Galeriei Jecza de pe Calea Martirilor 1989 51/52 din Timișoara, noua expoziție personală a artistei Tincuța Marin, Distant realities/Realități îndepărtate, curatoriată de curatorul britanic Mark Gisbourne.
De asemenea, cea de-a cincea ediție a Bienalei Art Encounters – My Rhino Is Not a Myth. art science fictions, dedicată intersecției dintre artă, știință și ficțiuni, continuă până în 16 iulie, în 15 spații expoziționale, în multiple locații din oraș.
Citiți principiile noastre de moderare aici!