„Noaptea Filosofiei” va avea loc pe 20 mai. Evenimentul este conceput ca un parcurs nocturn, filosofic și festiv, al cărui scop este „de a arăta filosofia într-o altă lumină – noaptea”.
„După succesul primei ediții, a doua Noapte a Filosofiei se va desfășura sub același format, spre deliciul pasionaților de filosofie din Timișoara. Primirea călduroasă de care s-a bucurat evenimentul în 2021 ne determină să credem că ar trebui să devină o tradiție a scenei intelectuale românești.
Ediția din 2022, europeană prin temele abordate și prin invitații din toată Europa, va avea loc în timpul Președinției franceze a Consiliului UE și va avea ca temă generală «(Re)Construim împreună»”, transmit organizatorii.
Vor participa filosofi și intelectuali din România, Franța, Germania. Se vor organiza dezbateri, conferințe, proiecții, spectacole și performance-uri. Anul acesta, dezbaterile vor avea loc în trei puncte cheie din Timișoara: Institutul Francez din Timișoara, librăria La Două Bufnițe și Casa Artelor.
PROGRAM:
Programul poate fi consultat și AICI. Evenimentele se desfășoară în limbile română, franceză sau engleză. Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile.
Evenimente și pentru cei mici
Micii filosofi cu vârste între 4-14 ani, sunt așteptați la Soirée pyjama (4-7 ani) și Apéro Philo (7-10 ani/ 11-14 ani).
- Joi, 19 mai, de la ora 19, este pregătită o seară în pijamale în trei timpi: un moment de lectură, un moment de discuții și jocuri și gustare la lumina stelelor.
- Vineri, 20 mai, începând cu ora 16:30, copiii sunt așteptați la Apéro Philo. Prin jocuri teatrale și de mișcare, vor avea loc discuții filosofice, originale și ludice pe tema fericirii.
Activitățile se desfășoară în limba franceză, cu traducere în limba română. Mai multe detalii, AICI.
Citiți principiile noastre de moderare aici!