30 mai este data la care, în 1901, s-a născut Iţik Manger, poet şi prozator, unul dintre maeştrii literaturii idiş.
Senatul a decis în 2017 ca data de 30 mai să fie Ziua limbii şi teatrului idiş. Potrivit actului normativ, în această zi, autorităţile publice centrale şi locale, societatea civilă şi persoanele fizice şi juridice pot organiza programe şi manifestări culturale, educative, artistice, cu caracter social sau ştiinţific, consacrate promovării limbii şi teatrului idiş.
Astfel, Federația Comunităților Evreiești din România organizează manifestări marți, 30 mai, pe tot parcursul zilei la Timișoara.
Program
De la ora 11, la Casa Adam Muller Guttenbrunn va avea loc conferința „Evreimea timișoreană în contextul interculturalității bănățene”.
De la ora 17, Sinagoga din Cetate va găzdui vernisajul expoziției „Mozaic evreiesc”, urmat de la ora 18 de spectacolul de poezie „Cântărețul speranței sale: idiș” din opera lui Iţik Manger, prezentat de Teatrul Evreiesc de Stat din București.
De la ora 20, în Piața Unirii, va avea loc un concert de muzică idiș al Budapest Klezmer Band. În deschidere, pe scenă vor urca Formația de dansuri israeliene a Comunității Evreilor din Timișoara și Corul „Shalom” al Comunității Evreilor din Timișoara.
Intrarea este liberă la toate manifestările.
Evenimentul este organizat de Federația Comunităților Evreiești din România și Comunitatea Evreilor din Timișoara cu sprijinul Fundației Caritatea, American Jewish Joint Distribution Committee și al Forumului Democrat al Germanilor din România.
Proiectul este finanțat de Ministerul Culturii.
Citiți principiile noastre de moderare aici!