Edilul-şef spune că, deşi s-a creat această imagine că toată lumea sprijină candidatura oraşului pentru obţinerea titlului de Capitală Culturală Europeană în 2021, în realitate doar Primăria Timişoara susţine financiar această candidatură şi încă patru-cinci companii private. Robu crede că subiectul a fost şi oarecum politizat şi de accea a ţinut să precizeze că acest proiect nu este al echipei din fruntea primăriei, al său ori al USL, ci ar trebui să fie al Timişoarei, al comunităţii.
„Nu cred că este în regulă ca într-un oraş cu un mediu economic atât de puternic, cu mii de firme, pentru un asemenea proiect al oraşului să existe patru-cinci sponsori.
(…) Avem nevoie de experţi dacă vrem să câştigăm. Trebuie să ieşim din zona amatoriei (…) Trebuie să recurgem la specialişti. Specialiştii buni costă şi noi trebuie să-i plătim. Când tragem linie constatăm că numărul celor care susţin cu adevărat acest proiect este extrem de redus (…) Sunt nemulţumit că nu simt o implicare a agenţilor economici şi a unor persoane fizice, oameni cu bani mulţi, în acest proiect, care nu este proiectul primăriei, este proiectul comunităţii. Nu-i nici proiectul unei forţe politice, vreau să fie lucrurile foarte limpezi. Este proiectul Timişoarei. Şi acest proiect ar trebui să fie susţinut nu numai cu vorbe, şi de către agenţii economici, care toţi se declară, dacă-i întrebi, susţinători ai proiectului. Ar trebui să vină cu sponsorizări, cu donaţii sau cotizaţii – forma o aleg ei – către această asociaţie. Acolo greul suportului financiar îl duce primăria. Primăria sprijină Asociaţia Timişoara Capitală Culturală Europeană prin cotizaţia pe care o plăteşte şi prin alocarea de fonduri pentru diverse proiecte. Vreau să fac un apel la toţi cei care s-au anunţat doritori de susţinere să o facă la modul concret. Simple declaraţii de susţinere nu sunt suficiente. Sunt bune şi ele, dar nu sunt suficiente. Dacă agenţii economici, oamenii înstrăriţi, nu sprijină şi financiar acest proiect, şansele de reuşită scad”, a declarat, miercuri, primarul.
Până una-alta, Robu a anunţat că firmele care contribuie la acest proiect se vor bucura de promovare din partea primăriei, că va fi mărită cotizaţia alocată Asociaţiei Timişoara Capitală Culturală Europeană, iar în bugetul local pe anul în curs va fi cuprinsă o sumă considerabilă pentru capitolul cultural.
Asociaţia Timişoara Capitală Culturală Europeană – organizaţie neguvernamentală din care fac parte peste 100 de membri, printre care Primăria Timişoara, Consiliul Judeţean Timiş, Instituţia Prefectului, reprezentanţi ai mediului de afaceri şi ai celui universitar, instituţii culturale şi asociaţii artistice etc. – este cea care se ocupă de pregătirea programului Timişoara 2021 – Capitală Culturală Europeană, care asigură pregătirea dosarului de candidatură, care gestionează proiectele specifice şi strânge fonduri pentru atingerea acestui obiectiv. Instituțiile publice şi firmele trebuie să contribuie cu o cotizaţie de 1.000 de lei/ lună, organizațiile neguvernamentale cu 200 lei/ an, iar persoanele fizice cu 100 lei/ an.
Dosarul de candidatură trebuie pregătit şi depus până la sfârşitul anului 2015, după care urmează o etapă de evaluare şi nominalizare pe lista scurtă (2016-2017), iar după nominalizarea ce va avea loc în 2017 urmează pregătirea anului cultural 2021.
Citiți principiile noastre de moderare aici!