Noul trend mondial promovează consumul de apă potabilă de la rețeaua publică în industria ospitalității locale, iar Asociația CRIES a lansat luni, în premieră, în Timișoara, Campania de promovare a accesului la apă din rețeaua publică, „Apă bună de băut”. Ziua lansării nu a fost deloc întâmplătoare, întrucât 18 septembrie marchează Ziua mondială de monitorizare a apei, o inițiativă globală menită să determine oamenii din întreaga lume să testeze calitatea apei și să încurajeze acțiuni de protejare a apei.
Evenimentul a reunit reprezentanți ai industriei ospitalității locale și ai unor cafenele și restaurante din Timișoara, care le oferă consumatorilor gratuit apă din rețeaua publică și care au împărtășit din experiența lor în acest sens, dar și reprezentanți ai Aquatim SA, care au vorbit despre procesul complex prin care se asigură standardele de calitate și siguranță a apei din rețeaua publică.
„Cred că este o chestiune absolut normală, nu una pentru care să militezi. E natural ca în industria ospitalității să fie oferită și apă potabilă gratuit, iar noi folosim apă din Piața Unirii și toată lumea ar putea face asta, fără să povestim despre acest lucru”, a spus Caius Merșa, reprezentant al asociației industriei ospitalității locale.
De asemenea, Gyongyke Tieregan, specialist în cadrul Aquatim, a precizat că, „zilnic, în laboratorul Aquatim se fac 200 de analize la apa care ajunge la robinetele noastre. Este o apă sigură, verificată permanent, iar persoanele deranjate de mirosul sau gustul de clor din apă – absolut necesar pentru dezinfecția apei – trebuie să știe că, lăsată puțin în aer liber sau la frigider, apa își pierde acest miros neplăcut pentru unii”.
Campania „Apă bună de băut” urmărește să încurajeze reprezentanți din industria ospitalieră să le ofere consumatorilor gratuit apă din rețeaua publică. În perioada următoare vor fi prezentate mai multe exemple de cafenele, restaurante și locații din Timișoara care fac deja acest lucru. Organizatorii își propun dezvoltarea unei hărți a locațiilor implicate, iar toți cei interesați să se alăture acestui demers pot lua legătura cu coordonatorii campaniei la adresa lapas@cries.ro.
„Este un moment important de a conștientiza impactul de mediu și cel social, determinat de consumul de apă îmbuteliată. De exemplu, în Franța, Legea împotriva risipei din 2022 include o serie de măsuri ce vizează reducerea consumului de plastic, iar printre acestea se numără și obligativitate ca restaurantele să ofere clienților posibilitatea de a consuma apă gratuit din rețeaua public”, a spus Mihaela Vețan, președinte CRIES.
Pe termen lung, campania „Apă bună de băut” își propune să contribuie la creșterea implicării statului în programe care să asigure accesul la apă pentru toți cetățenii.
Campania „Apă bună de băut” face parte din proiectul LA PAS/Slowing Down, inclus în Programul cultural național „Timișoara – Capitală Europeană a Culturii în anul 2023” și este cofinanțat de Primăria Municipiului Timișoara prin Centrul de Proiecte.
Trimite articolul
XN-am inteles. adica n-o sa taxeze aquatim apa oferita de horeca gratuit sau cum?
“cofinanțat de Primăria Municipiului Timișoara prin Centrul de Proiecte” 😂🤣😂🤪
sa ne aducem aminte niste idei cretze ale unui jmeker candva ceo la o treaba ce vindea si apa imbuteliata “opinia -pe care o consider extrema – reprezentată de unele ONG-urile, care insista să declare apa un drept public. Asta înseamnă că, ca ființă umană, ar trebui să ai dreptul la apă. Aceasta este o soluție extremă. Cealaltă opinie spune că apa este un produs alimentar ca oricare altul și, ca orice alt produs alimentar, ar trebui să aibă o valoare de piață.”
Dap, si unii si altii (“administratori” care cofinanteaza, oengheuri ori colosi k-pitalisti “alimentari”) iti vor binele. Si unii si altii or sa ti-l ia. de ce? doar pentru ca:
#🤪
s-a lansat campania “va jupuim daca folositi apa”. 10mc – 140ron
La mine e plina de calcar.
-
Și la mine, când vin sa o verifice oare?