Cea de-a șaptea ediție a Festivalului Ceau, Cinema! are loc în perioada 16-19 iulie, la Grădina de Vară Capitol, fostul cinematograf Arta şi curtea Institutului Francez din Timișoara. Festivalul se desfășoară în format restrâns anul acesta, iar cinefilii se vor putea bucura începând de azi, 17 iulie, de „Zilele Filmului de Umor à la française” puse la cale alături de Institutul Francez din Timișoara.
Așadar, anul acesta Ceau, Cinema! și Institutul Francez din Timișoara și-au unit forțele pentru a aduce comedia franceză în fața timișorenilor, iar cinefilii vor putea savura comediile „Enormă” (2019), de Sophie Letourneur, care va fi prezentată în premieră în România, „Paradisul, probabil” (2019), de Elia Suleiman, comedie premiată la Festivalul de la Cannes, și animația româno-franceză „Călătoria fantastică a Maronei” (2019), de Anca Damian.
„Cum Zilele Filmului de Umor nu puteau avea loc aşa cum era prevăzut, din cauza crizei sanitare, ne bucurăm să le organizăm în acest an în cadrul Festivalului Ceau, Cinema!, a cărui temă este tocmai umorul! În situaţia actuală, dificilă pentru toţi actorii culturali, dorim să accentuăm şi mai mult colaborarea cu partenerii noştri, pentru a promova cultura mai degrabă împreună, decât fiecare pe cont propriu. Această asociere ne oferă de asemenea ocazia de a sublinia parteneriatul solid care ne leagă de asociaţiile Marele Ecran şi Pelicula Culturală, cu care lucrăm activ la proiectul de renovare a cinematografului Studio, ale cărui studii arhitecturale vor fi donate foarte curând Primăriei Timişoara”, afirmă Cyrille Fierobe, directorul delegat al Institutului Francez din România la Timişoara.
„Institutul Francez din Timişoara a fost alături de noi de la primele ediţii Ceau, Cinema! Ne gândeam încă din 2019 la o ediţie dedicată comediilor europene. Aşa că a venit natural ideea de a ne reuni forţele anul acesta prin două comedii şi o animaţie alese împreună. Credem că râsul sănătos şi eliberator face bine în această perioadă”, declară echipa Ceau, Cinema!
Ceau, Cinema! este un festival dedicat filmului european, organizat de Asociaţia Marele Ecran şi Asociaţia Pelicula Culturală. Programul integral este disponibil pe site-ul ceaucinema.ro, precum şi pe pagina de Facebook a festivalului, iar biletele pot fi deja achiziţionate online, pe iabilet.ro.
Zilele Filmului de Umor sunt un eveniment organizat de Institutul Francez din Timişoara. Proiecţiile vor avea loc exclusiv în aer liber, cu respectarea tuturor măsurilor de protecţie impuse de autorităţi.
Citiți principiile noastre de moderare aici!