Anunțul a fost făcut, vineri, de Teatrul Național din Timișoara. Spectacolul va beneficia de supratitrare în limba română.
Cele două reprezentații ale spectacolului sunt programate joi, 14 noiembrie, și vineri, 15 noiembrie, de la ora 18, în Sala Mare a Teatrului Național din Timișoara.
Biletele vor fi disponibile pentru cumpărare atât în regim on-line, pe site-ul www.tntm.ro, cât și fizic, la Agenția de bilete „Mărășești”, str. Mărășești nr. 2, orar marți – duminică, orele 11 – 19.
Spectacolul „The infamous Ramirez Hoffman” marchează colaborarea dintre John Malkovich și pianista de renume internațional Anastasya Terenkova (Franța). Reprezentația are la bază capitolul final al cărții „Literatura nazistă în Americi” a binecunoscutului scriitor chilian Roberto Bolaño.
„Noul one man show semnat de actorul american John Malkovich aduce pe scenă povestea imaginată, însă perfect plauzibilă a unui personaj incapabil să discearnă între estetică și etică, astfel încât se folosește de lovitura de stat din Chile din 1973 și de dictatura instaurată în timpul regimului Pinochet pentru a lansa o campanie de poezie multimedia avant la lettre, care, însă, include tortura și crima”, au transmis reprezentanții Naționalului timișorean.
Citiți principiile noastre de moderare aici!