Scena de dans contemporan din Timișoara atinge noi valențe prin D.A.N.S. – un program complex de susținere a creației artistice coregrafice românești, ce debutează cu producția „Variațiunile Castanului”, sâmbătă, 21 mai, de la ora 20, la Casa Artelor.
În cadrul „Variațiunile Castanului” – proiectul de debut -, timp de o lună vor avea loc patru ritualuri performative de dans, muzică ambientală experimentală și proiecții video, în jurul deja celebrului castan din curtea Casei Artelor.
Patru acte artistice
În perioada 21 mai-9 iunie, va avea loc producția coregrafică „Variațiunile Castanului”, care se va desfășura în patru acte artistice, sub coordonarea și interpretarea coregrafei Alexandra Gîrbea și în colaborare cu alți artiști locali, conform următorului calendar:
- 21 mai – Alexandra și Makunouchi Bento – Once upon a tree – explorează noțiunea de organicitate și trasează prin dans și muzică un univers fantastic, imaginar, inspirat din ritmul și vibrația naturii. Elementul de conexiune cu natura este castanul, ale cărui mesaje sunt simțite și traduse în dans înainte și fără nevoia de a fi înțelese.
- 26 mai – Alexandra & Doctorul Sinteză & Christina Sakhatska (video) – In the beginning there was freedom: propune un subiect care ne traversează mentalul în ultimele luni: ce înseamnă libertatea și ce preț are. Producția continuă colaborarea dintre Alexandra și Doctorul Sinteză din proiectul multimedia Krumau live – despre refugiații șvabi din timpul celui de-al doilea război mondial. De data asta însă războiul se întâmplă chiar acum, la câteva sute de kilometri distanță. Dramaturgia este construită în colaborare cu Christina Sakhatska, dansatoare ucraineană, refugiată. Materialele vizuale realizate de Cristian Văduva vor include filmări video cu aceasta și vor fi în interacțiune directă cu actul artistic din curte.
- 1 iunie – Alexandra & Timea Kovacs & Alexandra Bălășoiu – The ocean inside: este despre dansul trilioanelor de celule care alcătuiesc corpul, transformarea lor, muzicalitatea, textura, apariția și dispariția lor. Coliziunea dintre corpuri poate să fie armonioasă sau dramatică, depinde de valuri – ca în orice relație. Cele trei coregrafe sunt conectate prin prietenii puternice, iar dramaturgia va oglindi nemijlocit etape și valențe ale relațiilor dintre ele, căutând în prezent autenticitatea a ceea ce este, știind că se schimbă.
- 9 iunie – Alexandra & Tiberiu Vasilescu (We are Creepz) – How to tame your dragon. Mișcarea exprimă energia momentului și este, totodată, o cale de acces spre articularea și transformarea minții. Uneori energia din interior este un dragon, sălbatic și vulcanic, greu de stăpânit. How to tame your dragon caută modalități de a îmblânzi dragonul, de a-l cunoaște pentru a-i naviga forța și a trăi intens, conștient și centrat în același timp.
Burse AREAL
Ziua de 21 mai marchează și o premieră pentru iubitorii de dans din Timișoara: lansarea burselor AREAL, prin care doi spectatori vor putea descoperi mai bine lumea dansului contemporan. Bursele, în valoare netă de 1.000 de lei, le vor permite câștigătorilor accesul gratuit la diferite ateliere de dans contemporan și spectacole organizate la Timișoara în anul 2022.
Ce trebuie să faceți?
Trimiteți un mesaj cu răspunsurile la întrebările: „Ce este dansul contemporan pentru tine?”, „Cum crezi că se poate dezvolta mișcarea de dans contemporan în Timișoara?” și să menționați modul în care intenționați să folosiți bursa, la adresa areal@arealcolectiv.ro până la data de 30 iunie 2022. Cei doi câștigători vor fi anunțati la începutul lunii iulie.
Mai multe detalii despre accesarea bursei, AICI.
„Prin multitudinea de evenimente propuse, D.A.N.S. oferă un context de dezvoltare organic și de conectare a artiștilor locali cu Bucureștiul dar și cu scena europeană, credem esențiale pentru orașul Timișoara. Avem convingerea că dansul are potențialul de a schimba paradigme la nivelul scenei culturale locale din Timișoara prin flexibilizarea mentalităților și prin accesarea altor tipuri de gândire non-discursive, pregătite să descopere teritorii încă neexplorate”, spune Cosmin Manolescu, coregraf și expert cultural.
D.A.N.S. este un exercițiu de activare și dezvoltare culturală, care propune crearea de conexiuni între dans și diferite arte contemporane – poezie, artă vizuală, muzică, cu accent important pe explorarea naturii și a spațiului public. Programul este implementat cu sprijinul financiar al Primăriei Municipiului Timișoara, prin Centrul de Proiecte Timișoara.
Citiți principiile noastre de moderare aici!