Conform reprezentanților Teatrului Maghiar, programul va crea un mediu confortabil, accesibil și plin de bucurie pentru toți copiii de vârstă școlară, promovând valori precum empatia, toleranța și acceptarea.
Prin parteneriate cu instituții acreditate, această inițiativă își propune să aducă un număr cât mai mare de copii cu dizabilități în contact cu lumea teatrului.
„Creându-se grupuri mixte de public și un cadru divers, se va promova incluziunea socială iar copiii se vor bucura de aceleași experiențe. În plus, teatrul incluziv are un rol terapeutic important, aducând beneficii emoționale și cognitive tuturor participanților. Acesta stimulează exprimarea, ajută la gestionarea emoțiilor și oferă un spațiu sigur pentru explorare și învățare, creând un sentiment de apartenență.
În același timp, spectacolele incluzive sensibilizează comunitatea și educă publicul. Astfel de inițiative aliniază teatrul la valorile și tendințele internaționale, subliniind respectul față de drepturile omului și accesul egal la cultură”, au transmis, luni, reprezentanții Teatrului Maghiar de Stat.
Marți, 28 ianuarie, de la ora 10, va avea loc primul spectacol din cadrul acestui program, „Zâna lebădă”, o poveste emoționantă și plină de magie. Spectacolul este organizat în parteneriat cu Liceul Teoretic Babel, ANSR – Filiala Timișoara și Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă „Constantin Pufan” și va beneficia de interpretare în limba semnelor române, prin interpret Ema Mate.
Biletele (20 de lei preț întreg/10 lei cu reducere) se pot cumpăra de la casieria teatrului în intervalul orar 13-19 sau online.
Citiți principiile noastre de moderare aici!