Vernisajul expoziției „NEW HOPE” va avea loc miercuri, 5 februarie, de la ora 18, la Bastion 2 (str. Popa Șapcă nr. 4 – Str. Hector Nr. 1). Evenimentul face parte dintr-un turneu itinerant național, care va aduce lucrările artistului în cinci orașe din România, debutând la Brașov.
Expoziția este o colaborare dintre Mobius Gallery din București și Municipiul Timișoara, prin Centrul de Proiecte, și propune o reflecție vizuală asupra schimbărilor profunde care au marcat lumea în ultimii ani.
Seria de lucrări expuse în cadrul „NEW HOPE” explorează tema speranței, o emoție fragilă, dar persistentă, în fața transformărilor sociale, politice și individuale. Expoziția va fi alcătuită din picturi recente, realizate în ultimii patru ani.
„Istoria oferă nenumărate exemple în care speranța s-a dovedit deșartă: imperii s-au prăbușit, dezastre cumplite au spulberat speranța oamenilor, iar nedreptăți teribile au rămas nepedepsite. Cu toate acestea, speranța s-a încăpățânat să reapară mereu. Această nouă serie explorează tocmai acest sentiment abstract și fragil pe care îl numim speranță”, spune pictorul Roman Tolici.
Expoziția va putea fi vizitată până pe 27 februarie, urmând ca apoi să ajungă în alte trei orașe din România, și anume Sibiu, București și Tulcea.
Roman Tolici, unul dintre cei mai apreciați pictori contemporani din țară, s-a remarcat prin stilul său de realism fotografic cu accente suprarealiste. Originar din Republica Moldova, artistul a expus de-a lungul timpului în România, Germania, Cehia și SUA.
Citiți principiile noastre de moderare aici!