Președintele Consilului Județean Timiș, Titu Bojin, a declarat că banii se vor acorda pe o perioadă de cinci ani, începând din 2017 și până în 2022, pentru proiecte punctuale.
„Vreau să votăm în unanimitate tocmai pentru a demonstra că Consiliul Județean Timiș este alături de Timișoara și chiar dacă proiectul a venit pe ultima sută de metri și nu a fost votat în comisii, ați văzut că am discutat înainte de plen în comisiile reunite ale consiliului județean, și eu sper să se voteze în unanimitate suma de cinci milioane de euro pentru perioada 2017-2022”, a spus Bojin.
Proiectul aprobat marți de consilierii județeni este aproape identic cu cel aprobat în luna august de Consiliul Județean Cluj, care, însă, va aloca 6 milioane de euro în perioada 2017-2022, în cazul în care Clujul va câștiga acest titlu.
„Banii se vor acorda doar dacă câștigăm titlul de Capitală Culturală Europeană. În decembrie urmează prima etapă de selecție care va selecționa între orașele rămase în concurs. Probabil că vor rămâne în jur de patru sau cinci și asta ne va da posibilitatea ca anul viitor să discutăm posibilitatea finanțării dacă depășim etapa de selecție și sper să o depășim, pentru că Timișoara merită, de asta am și dat o sumă care este suficient de mare dacă ne uităm la alte județe. Și dacă ne uităm la Craiova, județul a dat patru milioane. Este adevărat că acolo s-au adunat cinci sau șase județe, care și ele dau bani pentru Craiova. La noi, și Aradul este în competiție, poate reușim în etapa a doua să atragem și Aradul, Reșița și Hunedoara înspre noi, pentru că facem parte din aceeași regiune”, a mai spus Bojin.
Citiți principiile noastre de moderare aici!