Gabriel Bebeșelea, dirijor principal al Filarmonicii „George Enescu” din București și al Filarmonicii de Stat „Transilvania” din Cluj-Napoca, a prezentat luni o parte din programul artistic pregătit pentru 2023, anul în care Timișoara va deține titlul de Capitală Europeană a Culturii. Alături de el, la prezentare au participat primarul Dominic Fritz și Ovidiu Andriș, directorul interimar al Filarmonicii „Banatul”.
Unul dintre conceptele artistice de bază în 2023 va fi înființarea unui cor comunitar. Astfel, începând din luna ianuarie, orice locuitor al orașului care își dorește să facă parte dintr-un proiect axat pe importanța comunității și să cânte în cor alături de muzicieni profesioniști, va putea face acest lucru înscriindu-se pe o platformă creată special.
Timișorenii care vor face parte din corul comunitar vor participa împreună la repetiții și vor fi îndrumați de muzicieni de la Filarmonica „Banatul”. Ei vor învăța să interpreteze fragmentul din Simfonia a IX-a de Ludwig van Beethoven care a devenit imnul Uniunii Europene.
Proiectul va avea mai multe concerte premergătoare cu repertorii corale variate, în care timișorenii care fac parte din corul comunitar vor interpreta alături de mentorii lor. În 4 august, în cadrul Zilelor Timișoarei, corul va interpreta acest imn în Piața Unirii.
Imnul Uniunii Europene
În 1972, Consiliul Europei a adoptat ca imn tema „Oda bucuriei” a lui Beethoven. În 1985, a fost adoptat de liderii UE ca imn oficial al Uniunii Europene. Melodia exprimă idealurile europene de libertate, pace și solidaritate.
Imnul simbolizează nu numai Uniunea Europeană, ci și Europa într-un sens mai larg. Poezia „Oda bucuriei”, scrisă de Friedrich Schiller, exprimă viziunea idealistă a acestuia, în care toți oamenii devin frați – o viziune pe care Beethoven a împărtășit-o.
Imnul este cântat la ceremoniile oficiale care implică Uniunea Europeană și, în general, la alte evenimente cu caracter european.
Trimite articolul
X“exprimă viziunea idealistă a acestuia, în care toți oamenii devin frați”
Oare ce a vrut sa zica “poetul”? ca nu e o viziune realista? pai nu e, normal ca nu, mai degraba latinii aveau dreptate, homo homini lupus est. Si transportul in comun in Timisoara tot de cacao ramane, oricat s-ar zbate unii “poeti” sa cenzureze comentarii fara sa zica mersi pentru link-uri de referinta, inlocuite cu uploadul pe site a unei copii a “docomentului”
Cor comunitar. Bun.
Comunitarii din cod trebuie sa fie sterilizati, cipati si vaccinati, banuiesc. Am dreptate? Altfel cum ar fi ei cetateni model?
sincer, la cum o ajuns sa arate timisoara, spre binele nostru ar fi sa ne retraga titlu de capitala culturala. nu de alta da numa o sa ne facem de ras