Organizatorii anunță că ”atelierul probează nevoia de regăsire, de recuperare a propriei identități în acest prezent care alternează, brutal, uneori, diluarea granițelor și izolarea, ridicarea de garduri.” Acesta ar fi motivul pentru care Atelierul Identitate desființează barierele geografice cu ajutorul tehnologiei.
Participanții la Atelierul Identitate, împreună cu Bean MC și cu Andrei Maxim, definesc un nucleu, un loc din care, folosind tehnologia oferită de mediul online, deschid Atelierul pentru spectatori implicați direct, în toată țara și chiar și peste hotare.
Proiectul a trezit un interes enorm peste tot în România. Canalele online create în cadrul proiectului, materialele video care însoțesc Atelierul, întâlnirea publicului larg cu participanți la Atelier în concertul Subcarpați din cadrul FEST-FDR, toate acestea aduc tradiția în prezentul imediat. Promovarea acestui instrument tradițional are valențe în egală măsură concrete și simbolice, de suprafață și de adâncime: sub forma creativă, apropiată, familiară a cursului de caval. Atelierul Identitate devine un liant, o formulă pozitivă prin care oameni din toată țara se întâlnesc, o formulă de unitate prin identitate.
Întâlnirea pe care o propune Atelierul Identitate creează un spațiu pentru respirația prin muzică a unor oameni aflați în căutarea unui arhetip rătăcit printre gunoaiele vieții de zi cu zi, în căutarea acestei respirații comune pe care au pierdut-o. Este motivul pentru care primul modul al Atelierului, intitulat Inspirație – Respirație, redescoperă un instrument tradițional de suflat: cavalul.
Cavalul este un pretext și un context, în aceeași măsură, pentru redefinirea individuală într-un spațiu comun, în interiorul nației, și, într-un sens mai larg, de recuperare a sensului creator și deschis al acesteia. Este dimensiunea în cheie majoră a acestui proiect pe care Teatrul Național din Timișoara l-a imaginat pentru drumul spre anul în care România, prin Timișoara, își va reprezenta identitatea în Europa culturală.
Atelierul Identitate face parte din proiectul Teatrului Național din Timișoara pentru anul 2021 și este parte integrantă din Programul Cultural 2018, bid book TM 2021. Partenerul oficial al proiectului este Asociația Timișoara Capitală Culturală Europeană.
Citiți principiile noastre de moderare aici!