Adela Scorobete este profesoară la Școala de Arte din cadrul Centrului Județean de Cultură și Artă al Județului Timiș. Pregătește anual zeci de fete pentru diverse categorii de dansuri, iar rezultatele obținute la competiții nu întârzie să apară.

Dintre toate meseriile pe care le-ați avut la dispoziție, de ce ați ales să fiți instructor de dans?

Sunt instructor de dans de 22 de ani și totul a început cu o problemă medicală. Când eram mică, pur și simplu nu mi se dezvoltau mușchii și atunci am început să fac gimnastică medicală, apoi a urmat un an de gimnastică ritmică. Am renunțat pentru că era foarte greu și am început cu baletul pentru corecție, pentru postură. Majoritatea copiilor pentru asta vin, avem nevoie de o terapie, mai nou terapie prin dans se spune. Așa a început și la mine, cu terapie până când am luat lucrurile în serios și am ajuns la un nivel destul de ridicat. Și așa am ajuns instructor. După atâția ani m-am obișnuit cu felul de a lucra, cu copiii, cu tot felul de evenimente.

Ce vârstă au fetițele pe care le antrenați?

De la patru ani până pe la 12-13 ani le aduc părinții la Școala Populară de Arte din cadrul Centrului de Cultură și Artă al Județului Timiș. La noi nu vin pentru performanță, ci doar de plăcere. Mă bucur foarte mult că au un astfel de hobby. Sunt mândră că una dintre fetele antrenate de mine a reușit să intre la secția Coregrafie a Liceului de Artă „Ion Vidu” din Timișoara, iar alta va merge Academia de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj.

Cum e să lucrați cu aceste fetițe, sunt ușor sau greu de modelat?

Totul ține de pedagogie și asta înveți pe parcurs, în decursul anilor. În primul rând, trebuie să știi să cobori la nivelul lor, pentru că altfel nu o să poți să lucrezi niciodată și nici să le mânuiești. Greu nu este, e doar o muncă asiduă, continuă, pentru că dacă nu ai continuitate nu faci absolut nimic. Vin de plăcere prima dată, după care trebuie să le impui și anumite reguli, pentru că fără disciplină și reguli nu putem face absolut nimic. Știu că sunt puțin cam dură în fazele astea, dar am niște reguli destul de stricte, începând cu prezența lor, sosirea în sală, cu echipamentul, deci toate sunt foarte strâns legate ca un lanț, pentru că în momentul în care se rupe, ceva nu e în regulă. Nu poți să ajungi niciunde fără disciplină.

Ce premii ați luat în ultima vreme?

Destul de multe. Cele mai recente le-am obținut în iunie, la București, la Concursul Newstar Dance Competițion, ediția on stage, grupa de vârstă midi a obținut locul I la Jazz Dance și locul I la majorete. La Concursul Just Dance Competition Lugoj, toți cursanții participanți au urcat pe podium, reprezentând următoarele categorii: majorete – baby și junior midi; balet – junior mini; contemporan- junior mini și jazz dance – junior midi. Participăm la foarte multe concursuri și evenimente, e bucuria lor de a apărea pe scenă, pentru că la urma urmei, toată lumea pentru asta vine.

O să ne pregătim în toamnă pentru următoarele evenimente și competiții. La Școala Populară de Arte cursurile încep în octombrie, însă le-am cerut părinților să vină din septembrie. Mi se pare normal să lucrăm un pic dinainte. Am grupele mai mari, de 11-13 ani, care vin două ore deodată, având studii și intrăm în repertoriu, iar grupele mai mici de 4-6 ani vin de două ori pe săptămână, câte 50 de minute – o oră, mă bucur pentru că le captez atenția. Cu cei mici mai mult de 20 de minute nu prea ai putea să lucrezi cu ei, dar mai trecem peste pauză de apă, mai intrăm într-o poveste, mai stăm în cerc într-o deschidere și atunci automat ele uită și trece ora.

Am o grămadă de trofee, nici nu știu unde o să le pot expune pe toate. Participăm la concursuri de vreo 15 ani și la fiecare concurs am avut destul de multe premii. Am fost și pe podium, am avut și mențiuni, am fost și pe locul 7, dar este important că avem un nivel și mă bucur de lucrul acesta doar cu ajutorul părinților și a lor, pentru că fetele sunt consecvente, vin și își fac treaba.

Da, se întâmplă să ieși pe locul 7, dar asta nu e o dezamăgire, e un lucru care te pune să lucrezi și mai mult. Întotdeauna am filmările lor și începem să corectăm și încercăm să ducem la alt nivel execuția dansului doar prin muncă. Nu se poate altfel. Un dans este foarte greu. De exemplu, în toamnă începem cu coregrafia, trebuie muncit un pic la dans, tehnică, ne gândim cam ce putem să facem pentru că nu toată lumea are același nivel. Nu există ca cineva să nu participe. Suntem o grupă și mă bucur că fetele sunt foarte unite.

În general se respectă categoria de vârstă, pentru că și doi ani contează și se văd în modul de gândire, de execuție, de dezvoltare pe partea musculară. Abordăm o mulțime de stiluri, dar stilul de bază va rămâne studiul clasic pentru că toate pleacă de acolo, indiferent dacă mergem pe balet, pe dans contemporan sau de caracter, pe majorete, pe jazz, dance. Cuprindem destul de multe stiluri de dans în ceea ce facem noi, însă toate derivă din dansul clasic.

Ca antrenor, alocați timp și pentru a continua studiul tehnicilor de dans și ce mai apare nou în domeniu?

Tot timpul. Am cursuri de la ora 16, iar de la ora 14 sunt deja în sală. Niciodată nu vin cu lecția neînvățată – e ceva ce am învățat de la maestrul meu. Stilul de a preda o coregrafie presupune ca prima dată să ascultăm piesa, prima frază muzicală, după care începem și creăm pașii de dans și repetăm până la finalizarea coregrafiei. Pentru mine studiul individual este foarte important; nu poți veni nepregătit, nu-mi permit așa ceva și să întârzii nici atât. Dacă ar fi să o iau de la capăt, aș alege aceeași meserie. Nu concep viața mea fără mișcare. Nici nu mi-am pus vreodată problema că nu m-aș putea mișca. Le-am zis fetelor: până la 70 de ani eu voi fi în sală.

Școala de Arte este recunoscută prin profesionalismul dascălilor. Care ar fi diferența dacă ați face cursuri private?

Mă bucur de cursurile școlii și că pot să fac parte din acest colectiv. Sunt foarte mulțumită de tot ce avem aici. În ultimii ani s-au făcut multe lucruri, și se fac în continuare. E o diferență enormă comparativ cu ceea ce aveam în trecut. Nu știu dacă există vreo altă sală în Timișoara atât de avansată, începând de la pardoseală, care este un covor special pentru dans cu amortizare, barele de dans, oglinda, lumina, aerul condiționat, adică exact tot ce are nevoie o sală profesionistă. Avem și vestiare cu duș. Nu mă supăr când un copil pleacă de la mine, dar mă supăr în momentul în care părintele ia copilul de aici și nu-l duce niciunde. Copiii trebuie să facă mișcare, să se descarce într-un fel sau altul. Nu neapărat în sala de balet, ci oriunde, la înot, la dans; mișcarea îl eliberează psihic. Asta trebuie să înțeleagă părinții.

Ce calități trebuie să aibă un tânăr ca să poată deveni instructor de dans?

Trebuie să fii disciplinat și să-ți dorești foarte mult să lucrezi. În primul rând, trebuie să-ți placă dansul și apoi urmează partea de pedagogie, pe care nu toată lumea o stăpânește. Este foarte important să te poți adapta la nivelul omului – nu îi pot arăta cuiva care nici nu știe cum să țină corect brațul cum să facă piruete. Trebuie mereu să verifici care e nivelul celui cu care lucrezi. Nu trebuie să te dai niciodată mare cu ceea ce poți să faci, iar cei din spatele tău să nu lucreze nici jumătate din ceea ce văd la tine. Întotdeauna trebuie să ai partea vizuală foarte dezvoltată ca să vezi cu cine lucrezi. Nu există coregraf care nu știe să arate o figură desfășurată.

În primul rând trebuie să-ți explici ție cum se realizează figura respectivă, ca să poți s-o dai mai departe. Așa revenim la acel studiu individual. Nu putem pur și simplu să luăm un dans de pe internet și să îl imităm. Detaliile întotdeauna contează, sunt foarte importante, începând de la părul legat, la ruj, echipament, ținută, dresuri etc. Și culorile costumelor contează întotdeauna într-o coregrafie, care are trei elemente: piesa, costumul și pașii de dans. Toate trei trebuie să fie legate între ele.

La noi cursul durează doi ani, perioadă după care nu pot să concep ca tu să nu cunoști pozițiile de bază, de brațe, de picioare, niște piruete sau denumiri de figuri. E imposibil așa ceva. Fetele își notează în caiete teoria. Alt aspect important este că trebuie să trecem de tracul pe care îl avem.

Dacă și tu ai o profesie a cărei poveste merită împărtășită și care îi poate inspira pe alții, scrie-ne! Tion și Agenda așteaptă mesajul tău pe redactie@tion.ro.