Adriana Mureșan a fost șofer de TIR în Spania și a fost prima femeie care a lucrat singură pe un transportor de mașini. A înființat grupul „Voluntari în Europa”, care oferă asistență românilor deveniți victime traficanților de carne vie, înșelați de angajatori și nu numai.

Sunteți stabilită de 20 de ani în Spania. Cum ați ajuns să vă implicați în activități de voluntariat?

Am ajutat mereu oamenii. Nu știu dacă am ales eu asta sau dacă pur și simplu face parte din mine, din felul în care am fost crescută. Așa era în familia noastră. Tatăl meu era medic pediatru la Lugoj, iar pentru el medicina nu se oprea după ce închidea fișa unui copil. Dacă vedea că o familie nu avea bani să cumpere medicamente, le cumpăra el și le ducea acasă. Îl vedeam întorcându-se târziu, obosit, dar cu un zâmbet, pentru că știa că făcuse ceea ce era corect.

Mama mea era profesoară de sport. Pe lângă rolul de antrenor, a fost și mentor pentru multe dintre elevele ei. De multe ori, juca și rolul de mamă pentru ele. Le susținea, le ajuta să-și găsească drumul în viață, le încuraja să creadă în ele și să nu renunțe. Am crescut cu aceste exemple de altruism și implicare, așa că lecția aceasta simplă – „Dacă poți ajuta, ajută, fără să aștepți ceva în schimb” – a rămas parte din mine.

„Voluntari în Europa” a apărut într-o zi de primăvară, în 2019, dintr-o nevoie punctuală. Alegerile pentru Parlamentul European erau aproape, iar șoferii români de camion, oameni care lucrau luni întregi departe de casă, voiau să voteze. Dar cum să ajungi la o secție de votare când ești într-un camion de 40 de tone și ai reguli stricte de odihnă? Știam asta prea bine, pentru că și eu eram șofer de TIR. Și știam că singura șansă era să cer ajutor. Am scris un mesaj simplu în comunitatea de români din Spania. Nu mă așteptam la prea mult. Dar răspunsul oamenilor m-a copleșit. Telefoanele au început să sune, mesajele curgeau unul după altul: „Eu pot ajuta!”, „Spune-mi unde trebuie să merg!”, „Sunt aici pentru tine!”.

Apoi, echipa de coordonatori s-a format natural, din oamenii care au răspuns primii la acest apel și au rămas aproape. Fiecare și-a asumat o parte din responsabilitate, iar acum suntem o adevărată familie extinsă, cu oameni implicați în toată Europa. Astăzi, suntem peste 163.000 de oameni, legați prin dorința de a ajuta. Avem echipe pentru dispariții, violență domestică, trafic de persoane, asistență rutieră. Și am fost acolo, alături de oameni în momentele lor cele mai grele.

Am salvat români ținuți în sclavie, în ferme izolate din Europa, oameni care nu mai aveau nici acte, nici speranță. Tinere prinse în capcana proxeneților, cărora le-am oferit o cale de scăpare. Copii luați abuziv din brațele părinților acuzați pe nedrept. Și, într-unul dintre cele mai emoționante cazuri, am ajutat o mamă româncă să evadeze din Dubai împreună cu copiii ei dintr-o țară arabă, unde era maltratată de soțul ei. Am fost acolo, la fiecare pas, până când a ajuns în siguranță.

Aceasta este povestea noastră. O poveste despre curaj, despre oameni care se ridică unii pentru alții, despre mâini întinse atunci când nimeni nu mai spera. Și această poveste continuă.

Care sunt cele mai dramatice cazuri pe care le-ați avut?

Fiecare caz pe care l-am întâlnit poartă cu sine o poveste profundă, dar unele rămân întipărite în suflet pentru totdeauna. Îmi amintesc de Lucica, o mamă curajoasă care a reușit să evadeze din Emiratele Arabe Unite împreună cu cei doi copilași ai săi. Era prinsă într-o situație dificilă, departe de casă, într-o țară cu obiceiuri și legi diferite. Cu ajutorul comunității noastre, am reușit să o sprijinim financiar și moral, oferindu-i șansa unui nou început.

Pandemia a adus provocări suplimentare. Muncitorii sezonieri români plecați să-și câștige pâinea în străinătate s-au trezit peste noapte fără locuri de muncă și fără adăpost, din cauza restricțiilor și închiderii activităților. În acele momente de cumpănă, românii din diaspora și-au deschis inimile și casele. Oameni simpli au oferit un colț de masă și un pat cald celor aflați în nevoie, demonstrând că solidaritatea nu cunoaște granițe.

Îmi amintesc de băiatul din Germania. Era singur, bătut și abandonat de un șofer de microbuz într-o benzinărie din zona Stuttgart. Fără telefon, fără bani, fără nicio șansă să ceară ajutor. A umblat pe drumuri zece zile, flămând și speriat. Când am aflat de el, am pornit pur și simplu în căutarea lui. Am format echipe, oameni care nu se cunoșteau între ei, dar care s-au unit pentru o misiune comună: să-l găsim. După două zile de căutări, l-am găsit. Era epuizat. L-am luat, l-am cazat, i-am oferit haine, hrană și, mai ales, siguranță. Nu mai era singur.

Un alt caz care mă emoționează și acum este cel al băiatului din Italia. Mama lui ne-a contactat panicată, noaptea, pe la ora 23. Băiatul, un bărbat în toată firea, trebuia să se urce într-un avion din Frankfurt și să se întoarcă acasă, dar ceva s-a întâmplat. Nu a mai răspuns la telefon, nu s-a urcat în avion, iar mama nu știa ce să facă. Fără să stea pe gânduri, o voluntară s-a urcat în mașină și, la 23:30, era deja la aeroport. Frankfurt, al doilea cel mai mare aeroport din Europa. Avea doar o poză veche și multă determinare.

L-a găsit rătăcind printre terminale, plângând. Își pierduse telefonul, iar odată cu el biletul de avion, documentele și orice șansă de a cere ajutor. Era dezorientat și speriat, mai ales că avea și un ușor retard mental. Nici măcar nu i-a trecut prin cap să se ducă la un polițist și să explice ce i s-a întâmplat. Voluntara l-a luat de mână, l-a dus acasă, i-a dat de mâncare și l-a liniștit. A doua zi, l-a urcat în autobuz și l-a trimis în siguranță la mama lui, în Italia.

Când te gândești ce s-ar fi întâmplat dacă acea femeie nu ieșea din casă la ora 11 noaptea… Dacă nu l-ar fi găsit la timp, pierdut printre terminalele unui aeroport imens…

Unul dintre cele mai grele cazuri de care îmi amintesc este cel al unui băiețel de doar două luni. Într-o zi, părinții l-au dus la spital pentru că nu se simțea bine. Nu și-au imaginat nici pentru o clipă că acel drum la spital le va schimba viața. Doctorii i-au acuzat pe părinți că și-ar fi bătut copilul. Bebelușul avea fracturi craniene, iar autoritățile au intervenit imediat. Copilul fusese deja dat spre adopție, considerat victimă a unor părinți violenți. Când părinții mi-au cerut ajutor, am știut că trebuie să mă mișc repede. Mi-au trimis de la început toate dovezile, toate filmulețele din viața bebelușului, inclusiv de la naștere.

Am urmărit fiecare detaliu și am înțeles imediat ce se întâmplase. Copilul avusese o naștere grea. Fusese scos cu forcepsul, iar urmele pe care le avea erau de atunci, nu de la vreun presupus abuz.

A fost o luptă contracronometru. În astfel de situații, nu ai voie să greșești. Formăm mereu o „echipă de criză” din consuli, avocați specializați în drept internațional și drepturile copilului, oameni care își oferă ajutorul gratuit, pentru că știu cât de importante sunt primele ore. Ne-am coordonat impecabil și am avut noroc să întâlnim oameni care au înțeles ce este corect și au respectat pașii pe care i-am stabilit împreună. În timp record am reușit să preluăm copilul și să-l scoatem din Danemarca, plasându-l în grija bunicilor materni. Și atunci a venit minunea. A doua zi, părinții au fost absolviți de toate acuzațiile. Au fost eliberați din închisoare, iar numele lor a fost curățat. Era clar că miza nu erau părinții, ci copilul, care ar fi avut cetățenie daneză.

Acest caz a fost un exemplu dureros al abuzurilor din sistemele de protecție a copilului din anumite țări nordice, dar nu este singurul. Am avut cazuri și în Italia, și în Anglia, în care copiii au fost luați de lângă părinți fără o justificare solidă. Fiecare caz este o bătălie, dar nu ne dăm bătuți. Pentru fiecare copil salvat, merită să lupți până la capăt. Aceste experiențe ne-au arătat cât de puternică poate fi comunitatea noastră atunci când ne unim forțele pentru a ajuta. Fiecare gest de bunătate a contat și a făcut diferența în viețile celor aflați în dificultate.

Cum ajung românii să fie ținuți sclavi sau femeile să fie obligate să se prostitueze?

De multe ori, totul începe cu o ofertă de muncă aparent bună. Oamenii cred că merg la muncă legală, dar ajung să fie exploatați. Sunt amenințați, li se iau actele și devin prizonieri. Traficanții folosesc frica și izolarea ca arme pentru a controla victimele. Femeile sunt adesea păcălite de persoane în care au încredere, iar apoi sunt forțate să se prostitueze.

V-ați implicat și în cazurile dispariției românilor în Europa. Ce ați descoperit?

Disparițiile nu sunt mereu ceea ce par. Uneori, în spatele unui „dispărut” este o poveste incredibilă. Chiar recent am gestionat un astfel de caz. Un băiat a fost reținut în Germania pentru o amendă neplătită. O amendă veche, care inițial era de 100 de euro, dar care, cu penalizări și costuri suplimentare, ajunsese la 800 de euro. Dacă nu se plătea până la ora 12, ar fi fost condamnat la 55 de zile de închisoare. Norocul lui a fost că a reușit să-și anunțe mama la timp, la 8 dimineața. Disperată, femeia mi-a scris imediat cerând ajutor.

Am activat voluntarii din Germania, dar nu a fost ușor să-l localizăm. Nu știa exact unde era reținut și, în astfel de situații, fiecare minut contează. După multe telefoane și mesaje, am găsit secția de poliție. O voluntară curajoasă a plecat de acasă cu copilul mic în brațe ca să plătească amenda. Mama băiatului a făcut transferul banilor direct voluntarei – să fie clar, nu suntem Caritas. Totul s-a rezolvat, iar băiatul a fost eliberat înainte să fie prea târziu.

Dar să fim sinceri: dacă nu reușea să-și anunțe mama la timp, ar fi intrat la „dispăruți”. Nimeni nu ar fi știut unde este. Vreau să trag un semnal de alarmă pentru toți românii care muncesc sau călătoresc în Europa: Nu vă jucați cu amenzile neplătite! În Germania, Austria și Olanda nu merge fenta românească! O amendă mică se poate transforma rapid în zile de închisoare. E nevoie de mai multă informare și de mai multă responsabilitate. Suntem aici să ajutăm, dar este important să prevenim astfel de situații înainte să devină drame.

Meseria pe care ați avut-o, șofer de TIR, este atipică pentru femei. Ați întâmpinat uneori probleme la locul de muncă?

Încă din tinerețe, am avut un vis: să conduc un TIR. Eram șofer de autocar în România și, de fiecare dată când vedeam un camion mare trecând pe lângă mine, simțeam că acolo e locul meu. Mă atrăgeau TIR-urile, fără să știu cu adevărat câtă muncă și sacrificiu se află în spatele lor. Am încercat să-mi urmez visul în România, dar peste tot am întâlnit uși închise. Mergeam din firmă în firmă, dar, deși aveam experiență ca șofer profesionist, răspunsul era mereu același: „Ești femeie, nu poți trece testul”. Îmi spuneau direct că nu mă pot „p*** pe roată”, un criteriu absurd care mă lăsa fără nicio șansă. Acela a fost momentul în care am luat decizia de a pleca.

Când am ajuns în Spania, am decis să nu renunț. Primele luni au fost grele. Și aici mi s-au închis multe uși în față. Mă întrebau de soțul meu: „El caută de muncă?”. Și răspundeam, cu același calm: „Nu, eu sunt șoferul”. A fost dificil, dar nu imposibil. Spre deosebire de România, aici au fost și oameni care au pariat pe mine și mi-au dat o șansă. Așa a început aventura mea ca șofer de TIR. Am străbătut Europa în lung și-n lat, parcurgând milioane de kilometri. Drumuri nesfârșite, peisaje care-ți taie respirația și povești adunate la fiecare oprire. Am muncit mult, dar mi-am câștigat respectul pe șosele. Probleme au fost, dar cu multă răbdare le-am depășit.

Astăzi, sunt pensionară pe caz de boală, dar dragostea pentru drumuri rămâne. Am condus camioane în toată Europa, am acumulat experiențe pe care nimeni nu mi le poate lua și am învățat să nu renunț niciodată la ceea ce iubesc. Milioane de kilometri mai târziu, pot spune că visul meu m-a dus mai departe decât mi-aș fi imaginat vreodată.

Ce sfaturi aveți pentru românii care merg la muncă sau ca turiști în străinătate ca să nu cadă victime infractorilor?

Primul meu sfat este să fie foarte atenți la ofertele de muncă. Să verifice dacă firma este legală, să nu plece fără un contract clar și să citească fiecare detaliu înainte de a semna. Să fie mereu atenți la actele lor și să nu le lase niciodată în mâinile altcuiva. Dacă ceva nu pare în regulă, să nu ezite să ceară ajutor.

Pentru cei care călătoresc ca turiști, prudența este esențială. Să evite locurile nesigure și să fie atenți la bunurile personale. Și, mai presus de toate, să aibă mereu la îndemână un număr de contact de încredere.

Un ajutor foarte important pentru românii care muncesc sau călătoresc în Europa este aplicația RoOmenia, pe care am dezvoltat-o anul trecut. Este un fel de SOS pentru toți românii aflați departe de casă. Aplicația oferă asistență în cazuri de urgență. Însă un modul foarte util este cel de asistență rutieră. Dacă ești în dificultate cu mașina, aplicația îți oferă automat primele cinci numere de telefon ale mecanicilor români din apropiere. Chiar dacă mecanicul nu poate ajunge la tine, măcar te poate îndruma către cel mai apropiat service sau te poate ajuta cu o traducere.

Este un instrument extraordinar pentru cei care călătoresc prin Europa. În modulul de întrebări, poți cere ajutor pentru orice: „Unde găsesc cutare lucru?”, „Am nevoie de…”, „Caut asta…” și așa mai departe. Este o comunitate care oferă sprijin rapid și concret, fie că ai nevoie de o adresă, de o recomandare, sau chiar de ajutor practic.

Aș recomanda fiecărui român care pleacă la muncă sau în vacanță să descarce aplicația RoOmenia. Este ca și cum ai avea mereu un prieten de încredere cu tine, oriunde ai fi în Europa.

De ce aspecte trebuie să țină cont tinerii când își aleg meseria?

Primul și cel mai important lucru este să aleagă ceva ce le place cu adevărat. O meserie nu este doar un loc de muncă, este o parte din viața ta. Este ceea ce faci zi de zi, ore în șir. Dacă nu îți place, fiecare dimineață va fi un chin. Dar dacă îți găsești drumul potrivit, fiecare zi devine o nouă provocare, un nou motiv de bucurie. Tinerii să se gândească la ce îi face fericiți, la ce le aprinde sufletul. Nu trebuie să urmeze calea pe care o așteaptă alții de la ei, ci să-și urmeze propriile vise, chiar dacă acestea par diferite sau îndrăznețe.

Uneori, drumul cel mai puțin bătătorit este cel care îți aduce cea mai mare satisfacție. Și să nu le fie frică să greșească. Nu există alegeri perfecte, ci doar experiențe din care înveți. Dacă la un moment dat simți că ai făcut o alegere greșită, ai mereu puterea să schimbi direcția. Viața nu este o linie dreaptă, ci un drum cu multe cotituri. Și fiecare cotitură este o șansă să descoperi ceva nou despre tine.

Să fie curioși și să învețe continuu. Într-o lume care se schimbă atât de repede, cei care continuă să învețe vor fi mereu cu un pas înainte. Dar mai presus de toate să aibă curajul să fie buni și omenoși. Nu contează cât de sus ajungi sau cât de multe reușite ai, ceea ce va rămâne în urma ta este felul în care i-ai tratat pe cei din jur. O vorbă bună, un gest mic, o mână întinsă la momentul potrivit pot schimba viața cuiva.

Le-aș mai spune să aibă răbdare cu ei înșiși. Să-și dea timp să greșească, să se descopere și să-și urmeze drumul în propriul ritm. Uneori, nu îți găsești pasiunea imediat. Uneori trebuie să încerci mai multe lucruri până descoperi ceea ce îți place cu adevărat. Și este perfect în regulă. Este o călătorie. Fiecare lecție, fiecare om întâlnit pe drum, fiecare încercare face parte din povestea lor.

 

Dacă și tu ai o profesie a cărei poveste merită împărtășită și care îi poate inspira pe alții, scrie-ne! Tion și Agenda așteaptă mesajul tău pe redactie@tion.ro.