După ce a studiat să devină inginer silvic, dar nu a prins post în domeniu, Alex Vior s-a reorientat și a avut alte meserii. De la finele anului 2017 este instructor auto. Are o mașină Tesla în dotare. În curând le va fi și psiholog clienților săi pentru că urmează cursuri în acest sens deoarece vrea să-i să-și învingă frica și emoțiile. A avut diverși cursanți, printre care s-a numărat și tatăl său.
Cum ar putea fi redus numărul de accidente?
Sancționând, pentru că de bună voie se încearcă pe toate planurile, și mass-media, și filme, și documentare, și interviuri, și podcast-uri, și videouri de-ale mele de pe YouTube, unde spun și atrag atenția, nu-i pasă nimănui. Nu mă interesează că am trecut o linie continuă. Lasă, dacă mașina mea e mai puternică, eu mă bag în depășire. Da, dar și mașina ta puternică poate face o explozie de cauciuc. Și nu cred că ești atât de priceput la viteză mare să-ți ții mașina când tu ai o explozie. Am cunoștințe de condus defensiv și le-am încorporat în cadrul orelor mele și atrag atenția asupra unor aspecte.
Ce înseamnă mai exact condusul defensiv?
Condusul defensiv înseamnă mai multă conștiență despre ce se întâmplă în trafic și mai multă anticipare. Adică să-mi pese mai mult și ce se întâmplă după momentul în care eu sunt acum. Sau să gândesc mai mult ce s-ar putea întâmpla în urma deciziei pe care vreau să o iau. Sau, în ultimă instanță, ce aș putea face atunci când un accident e iminent. Deci cu asta se ocupă conducerea defensivă. E tot un fel de gestionare de emoții, dar dincolo de spectrul ăsta al învățării regulilor de circulație. Se presupune că deja înțeleg cum funcționează traficul și că iau niște decizii. În funcție de deciziile acelea ajungem să discutăm despre conducere defensivă. Defensiv e un cuvânt care cumva mă duce cu gândul la a mă feri de ceva. Dar nu neapărat asta înseamnă, ci a anticipa și a ști să mă feresc, dar nu în sensul de a sta în gardă tot timpul în trafic, că nici asta nu e o atitudine potrivită.
Cum reacționează elevii când văd că urmează să facă orele pe o Tesla?
Reacțiile colorate sunt la telefon, atunci când întreabă. Ai mașină automată la școală? Da, am mașină automată. Ce mașină? Tesla. Wow! Tot felul de reacții. Și ulterior, când ajung într-adevăr să se urce în mașină, au experiența asta a mașinilor electrice care pornesc instant și care nu mai au pauza dintre schimbarea treptelor de viteză, așa cum se întâmplă la o mașină cu motor termic și cu schimbător manual sau chiar și automat, nu există nicio pauză. Pun piciorul pe accelerație, mașina pornește și continuă să tragă până la viteza la care eu îmi doresc să ajung. Nu există nicio pauză, deci e exact ca în avion când decolează. Asta nu înseamnă că ei merg așa de tare, doar că experiența e inedită și e interesant să treacă prin asta, să o experimenteze.
Cum e piața instructorilor auto din Timișoara?
Există instructori potriviți și nepotriviți pentru caracterul meu, pentru mine, ca și cursant, ca și elev care vine și se înscrie la școala de șoferi. Ar trebui să fiu un pic receptiv la cum mă potrivesc cu persoanele de lângă mine pentru că lumea trebuie să înțeleagă că un instructor nu-i bătut în cuie. Dacă eu am ajuns la o școală de șoferi și nu rezonez și nu mă potrivesc și nu înțeleg sau nu-mi place cum mi se adresează sau ce atitudine are lângă mine, mă pot duce la secretariat în cadrul aceleiași școli, asta e cea mai simplă metodă pe care o pot folosi, și să ceară alt instructor din cadrul școlii la care ei s-au înscris. Dacă nici așa nu se poate, există și posibilitatea să se transfere la altă școală. Dar vreau să atrag atenția să nu cumva se cadă în extrema cealaltă în care un om e căpos sau nu-i dispus să facă echipă cu instructorul, că practic e o muncă în echipă acolo în mașină. Deci sunt atât de închistat și atât de setat pe ale mele și nu vreau să ies din zona mea de confort, că până la urmă, să învăț ceva presupune să ies din zona de confort, să fac ceea ce nu știu, să experimentez. Când el nu-i dispus să facă treaba asta va considera că fiecare instructor care e lângă el are ceva cu el personal. Și ăsta e genul de oameni care nu vor rezona cu niciun instructor. Deci să nu cădem în capcana asta, dar să fim totuși receptivi la cum ne potrivim cu omul de lângă noi, că e important. Vin oameni la mine și îmi place să lucrez și cu oameni pe care i-au instruit deja alții. Pentru că în felul ăsta ei pot face diferența pe de-o parte și, în al doilea rând, îmi place să cred că mă pricep să fac acordul fin. Deci să cizelez un șofer până la final.
Unde și când ați făcut școala de șoferi?
Școala de șoferi am făcut-o în Caransebeș. Făceam practică în Herculane și prin satele din jur și o dată pe săptămână mergeam la Caransebeș, că acolo urma să susținem examenul practic. Și da, am avut și eu emoții. Am avut emoții și am luat din prima toate examenele pe care le-am dat vis-a-vis de condus și de șoferie și de atestate. Probabil că învățarea a fost ușoară când ceva mi-a plăcut atât de tare. Dar era să nu promovez la partea practică. Și aici vreau să mai dau un sfat celor care se duc la examen. Să știe că un cursant nu e acolo numai ca să fie sancționat, că el are și drepturi și e important să ne știm acele drepturi. Și nu ne vom cunoaște acele drepturi dacă noi facem doar întrebări în școala de șoferi. Adică e nevoie să citesc regulamentul pentru că există situații în care eu am dreptul la un anumit lucru și examinatorul poate face abuz în momentul respectiv. Vă dau și un exemplu. Definiția neacordării de prioritate reprezintă situația în care un alt participant la trafic este nevoit să-și modifice brusc viteza sau direcția ca să mă evite pe mine. Dacă eu speculez într-un oraș aglomerat, cum e Timișoara, locul dintre două mașini, când este pe un „Cedează” și intru între acele două mașini, e un loc de 100 de metri între ele, ele fiind în mers, și eu intru între cele două mașini fără să deranjez pe niciuna, fără să-l determin pe cel din spate, a doua mașină, să frâneze pentru mine și eu efectiv devin parte la traficul respectiv, atunci nu mai e neacordare de prioritate potrivit legii. Din păcate, la examen, în clipa în care un cursant pătrunde, chiar dacă e o mașină la 200 de metri, e o neacordare de prioritate, respins. Dacă tu ai învăța regulamentul și ai ști legea, nu să memorezi răspunsul la întrebări, situațiile de felul acesta nu s-ar întâmpla.
Ce calități ar trebui să aibă un tânăr care vrea să devină instructor auto?
Nu e răbdarea. Știu că v-așteptați să fie asta, dar nu e răbdarea pentru că răbdarea se educă. Eu cred că ar trebui să ai o aplecare înspre oameni, înspre a lucra cu oamenii și înspre a nu renunța, a nu te descuraja. Pentru că sunt situații în care și ție ca instructor îți vine să lași totul baltă și să spui: ăsta nu va conduce niciodată. Dar nu e așa. Sunt extrem de puțini cei care nu ajung să conducă. E drept, unii mai devreme, alții mai târziu și cu mai mult efort financiar și timp și nervi și toate cele. Dar răbdarea se educă până la urmă. N-am avut răbdarea pe care o am astăzi atunci când eu am început. Dar am avut dorința de a mă dezvolta în sensul acesta și atunci a fost ușor. Deci să-mi pese de om până la urmă și să mă gândesc să fiu un instructor bun nu ar trebui să mă mulțumesc cu o explicație din aia, din limbaj de lemn, din regulament pe care e foarte ușor eu să-l memorez și să-l dau mai departe. Dar poate că omul de lângă mine nu-l înțelege. Hai să folosesc altă formulare. Sau hai să mă gândesc la o altă abordare, deci să-mi pun întrebarea cum aș avea eu nevoie să mi se explice ca să înțeleg asta cât mai repede și cât mai ușor. Asta face o diferență.
Ce vârstă a avut cel vârstnic cursant?
Cel mai în etate, ca să spun așa, a fost o doamnă de 63 de ani, pe care o felicit, din Săcălaz, care conduce și acum.
Ai avut vreodată accident?
Am avut, înainte să fiu instructor și după ce m-am făcut instructor am lovit pe cineva din spate, după program, deci nu cu elev am avut, pentru că mă uitam la pasager. Eram în mașină cu cineva, aveam o discuție aprinsă și n-am fost 100% atent în față, mașina a frânat și eu am lovit-o. Dar înainte de asta au fost niște experiențe pe care le-am trăit și care mi-au deschis ochii cumva, m-au făcut să văd altfel lucrurile. Nu vreau să descurajez și să spun acum că toți vor ajunge să facă accidente, dar toți vor ajunge să bușească mașina până la urmă. Fiecare începător va avea măcar o zgârietură, care îl va face să conștientizeze un pic alte lucruri decât i le-am dat eu în școala de șoferi. Deci învățarea nu se termină în momentul în care ai promovat și ai permis. Este o învățare continuă pentru că este o adaptare continuă la trafic. Eu tot timpul trebuie să fiu acolo și trebuie să fiu alert și trebuie să am grijă să evit sau să nu se întâmple ceva în fața mea. Și da, primul accident pe care l-am avut a fost o neacordare de prioritate, dar cumva constrâns de împrejurări. Ajungem din nou la discuția la care polițistul aplică legea în litera ei sau în spiritul ei. Am avut un camion oprit în intersecție, efectiv la doi metri de intersecție, pentru a descărca marfa. Și în partea stângă, așa cum vedeam eu, când pătrundeam eu într-o intersecție de pe „Cedează”, și eu urma să fac dreapta. Legea îmi spune mie că trebuie să pătrund ușor și cu asigurare continuă. Nu că trebuie să aștept să plece camionul. Și eu am pătruns așa cum îmi zice legea, ușor și cu asigurare continuă, m-am pus pe direcție și din stânga o mașină a intrat în depășirea acelui camion și pentru că din partea dreaptă veneau mașini pe drumul cu prioritate s-a grăbit să tragă dreapta de volan. Și eu am tras dreapta fără să se uite dacă e cineva acolo sau nu e. S-a „urcat pe mine”, bineînțeles că eu am fost vinovat că am ieșit de pe cedează și n-am acordat prioritate. Din punct de vedere legal, dacă ținem doar de lege, dar din punct de vedere omenesc nu-i normal. În primul rând, camionul nu avea ce să caute acolo, iar tu nu tragi de volan fără să te uiți unde intri. Dar nu discutăm aspectele acestea, deci neacordare de prioritate. Apoi am avut pe cineva care m-a lovit foarte tare din spate, la un moment-dat am redus viteza pentru o groapă pe care o știam acolo, în tronsonul de drum respectiv, și persoana s-a uitat după nu știu ce chitanță prin mașină și a intrat în plin în mine. Și al treilea accident pe care l-am avut a fost într-o iarnă pe polei, când mi-am dat seama cât de periculos este de fapt poleiul iarna, pe un pod. Un pod în viraj, în curbă, am intrat, mi-a fugit spatele, n-am știut ce să fac. Că n-am fost învățat în școala de șoferi, nu facem manevre de felul ăsta. Aici intervine dezvoltarea ulterioară pe care omul o face, dacă vrea, ducându-se la cursul de conducere defensivă. Acolo înveți să gestionezi un derapaj, în școala de șoferi înveți să-l gestionezi doar la nivel teoretic, nu la nivel practic.
Când ar fi mai util să faci școala de șoferi, vara sau iarna?
Vara e „chinuială”, că e căldură mare. Și nu neapărat înveți mai multe, dar iarna ești mai avantajat. Pentru că prinzi o zăpadă, prinzi o burniță unde vizibilitatea nu e așa cum trebuie, înveți să te adaptezi în niște condiții care te solicită mai mult. Înveți frână de motor, înveți să nu forțezi pe viraj, să nu bruschezi comenzile mașinii pentru că riști să derapezi. Deci e mai avantajat cine vrea iarna.
Dacă și tu ai o profesie a cărei poveste merită împărtășită și care îi poate inspira pe alții, scrie-ne! Tion și Agenda așteaptă mesajul tău pe redactie@tion.ro.
Pe aceeași temă:
Citiți principiile noastre de moderare aici!