Criminalistica reprezintă pentru Silviu Predescu mai mult decât o vocație. În urmă cu cinci luni, în județul Prahova, s-a desfășurat prima gală a Asociației Criminaliștilor din România, iar Silviu Predescu a obținut trofeul și diploma de excelență „Tânărul cercetător în criminalistică”. Acesta este președintele Asociației pentru Științele Forensic.

Cum v-ați ales această profesie?

În urmă cu 17 ani, eram încă agent tânăr la Școala de Poliție „Vasile Lascăr” din Câmpina. Inițial mi-am dorit să devin polițist, dar nu știam că o să devin criminalist și în al doilea an s-au făcut profiluri în școală pe ordine publică – unde erau majoritatea, criminalistică, arest-transfer, circulație, iar mie mi-a surâs ideea de a deveni criminalist. Am dat un examen atunci în școală, unde ne-au triat și am obținut rezultate bune, astfel că în anul doi de școlarizare am făcut profil de criminalistică. De acolo a început totul. 14 ani am fost pe teren, fără întrerupere, am făcut cercetări la fața locului.

Puteți să estimați câte victime decedate ați văzut? V-au afectat în vreun fel cazurile la care ați lucrat?

Nu am făcut niciodată un calcul, dar vizavi de infracțiunile comise cu violență, dacă stau să mă gândesc bine, în județul Timiș am participat la cercetare la fața locului la peste 50 de cazuri de omor în toți acești 14 ani. Au mai fost tâlhării, violuri, diferite fapte comise cu violență.

Există un top 3 al celor mai greu de digerat cazuri pe care le-ați avut?

Nu știu dacă aș face un top 3, cred că aș face mai degrabă un top 5 sau 10 pentru că au fost destule cazuri la cercetarea cărora am participat. Pot să spun că m-au marcat datorită cruzimii cu care au fost comise. Și m-au marcat profesional pentru că am învățat foarte multe lucruri din fiecare cercetare pe care am efectuat-o. Mi-aduc aminte, deși s-a întâmplat de mult timp, de omorul comis de studenții de la Medicină în anul 2009, care m-a marcat în momentul în care am descoperit cadavrul pentru nu mai văzusem până atunci așa ceva. Am avut recent, chiar în zona centrală, cei doi bătrâni uciși. Am avut și o femeie în vârstă, în apropiere de Timișoara, tranșată și ulterior violată după ce a decedat.

Nu este cum vedem prin filme; până la urmă criminalistica este o știință, știința stărilor de fapt în procesul penal. Trebuie să ne gândim că în momentul în care ajungem la fața locului, noi trebuie să fim foarte obiectivi, să ne gândim că suntem acolo ca să descoperim, să prelevăm toate categoriile de probe și să facem lumină în acel caz. Până la urmă, prin intermediul nostru, al criminaliștilor, se ridică toate probele și mijloacele de probă, de care ulterior se folosesc procurorii, judecătorii în soluționarea cauzelor penale.

Criminalistica a ajuns să fie și în facultățile de Drept o materie opțională. Mi se pare destul de trist având în vedere că, după cum v-am spus, toate infracțiunile comise cu violență sunt rezolvate și prin metode strict criminalistice. Dacă n-ar exista probele, nu am avea cu ce să lucrăm. Am înțeles de la mulți colegi că nu se mai face profil de criminalistică în Academia de Poliție, iar la școlile de poliție a început să se reducă numărul de ore.

Criminalistica a ajuns un fel de Cenușăreasă a științelor penale. Dar ulterior, fie că ajungi procuror, judecător, avocat, ai nevoie de un minimum de cunoștințe ca să poți lucra cu probele, să știi să le interpretezi, să știi ce să ceri de la o anumită categorie de probă. Trebuie să știi ce poți obține dacă vrei să ceri ulterior în instanță o expertiză.

Acum, că nu mai sunteți pe teren, cu ce vă ocupați?

Acum lucrez în cadrul Departamentului de Expertize Criminalistice, iar cel mai mult fac rapoarte de constatare criminalistică. Tot timpul facem cursuri de specializare, sunt organizate în mare parte de Institutul Național de Criminalistică pe diferite teme, în funcție de specificul în care activăm. Eu mă ocup în prezent de expertiza balistică, ceea ce înseamnă că expertizez armele de foc, întocmesc expertiza traseologică, mă refer și la rapoartele de constatare care se fac în primă fază. Ulterior, dacă nu s-au clarificat toate aspectele, se întocmește și expertiza criminalistică.

Aveți de lucru cu armele de vânătoare?

Sunt destul de multe arme pe care poliția le are în evidență, dar sunt și destul de multe arme confecționate artizanal, cu care se comit infracțiuni de braconaj, și al căror număr am reușit să-l reducem în ultimii ani. Și toate acele arme ajung la la noi pentru expertizare. Trebuie să verificăm dacă sunt sau nu în stare de funcționare, descoperim din ce în ce mai mult nu doar arme, ci și muniție.

De ceva timp, îi învățați tainele meseriei și pe studenții de la UVT, unde există programul de studii „Științe aplicate în criminalistică”.

Da, mă bucur că s-au pus bazele și s-a reușit înființarea acestei secții de criminalistică în cadrul Facultății de Chimie, Biologie, Geografie. Am avut interacțiuni cu studenții de acolo, mă bucură entuziasmul lor și curiozitatea lor. Până la urmă, în meseria aceasta, dacă nu ești curios, dacă nu ești atent la detalii, dacă nu ai răbdare, nu poți să reușești.

Tot timpul trebuie să te updatezi, mai ales pe partea de cercetare cu ultimele descoperiri în domeniu, cu ce poți face examinând anumite categorii de probe. Partea tehnică evoluează continuu. Dacă înainte vorbeam de fotografia pe film, pentru că fotografia judiciară face parte dintr-un proces destul de laborios, acum vorbim de alte tehnici de ridicare și documentare a probelor. Vorbim de imagini tridimensionale, de scanări laser. Încercăm să ne updatăm tot timpul, să fim cu un pas înaintea infractorilor.

Tehnica pe care o folosiți este la standarde europene, adică aveți ce are un polițist din Germania sau din Franța?

Nu pot să fac o astfel de comparație pentru că nu știu toate dotările laboratoarelor din alte țări, dar pot să spun că am fost chiar anul trecut, în luna noiembrie, într-o vizită la o secție de poliție din Köln, Germania, și pot să spun că, într-adevăr, deținem și noi echipamente similare cu care putem face cam tot ce ce avem nevoie. Evident că e nevoie de laboratoare pentru că viitorul constă în probele biologice, asta a constituit, de fapt, o evoluție a științei criminalisticii. De asta s-au pus bazele și s-au înființat, sperăm ca în acest an să se dea în folosință, mai multe laboratoare pentru examinarea probelor ADN la nivel național, dintre care unul dintre ele este în Timișoara. S-au mai înființat la Cluj, Iași și Constanța, pentru că până acum există un singur laborator, cel din București, din cadrul Institutului Național de Criminalistică unde aveau foarte mult de lucru. Eu zic că dispunem de tehnică cu care putem investiga cam orice tip de infracțiune și ne putem face treaba foarte bine.

Ce fel de cunoștințe trebuie să dețină o persoană care ar vrea să devină criminalist? Ce calități ar trebui să aibă?

După cum spuneam, criminalistica este o știință multidisciplinară. În cadrul criminalisticii te folosești de foarte multe ori de cunoștințe de fizică, de chimie, de biologie, de matematică. E ceva care înglobează tot; noi trebuie să avem cunoștințe și din biologie, ca să știm să recoltăm probe biologice. Dau un exemplu, trebuie să avem cunoștințe de matematică pentru a ști să calculăm un unghi de incidență sau vizavi de interpretarea urmelor de sânge, să calculăm unghiul de incidență cu care au căzut anumite picături de sânge pe o anumită suprafață. Trebuie să avem și noțiuni de fizică pe care le folosim, de cele mai multe ori în balistică, unde se calculează unghiul de impact al proiectilului, viteza. Acum, în funcție de specializare, fiecare trebuie să dețină cunoștințe mai multe pe specializarea în care lucrează.

După atâția ani, cred că e nevoie de răbdare, curiozitate, curajul de a te pune în situația în care nu doar că ești lângă un cadavru, nu doar că faci o cercetare la fața locului. Dar mi s-a întâmplat de multe ori să ajungă la fața locului rudele victimei și atunci partea emoțională cumva te cuprinde, stai și balansezi și nu știi ce să faci, dacă să le permiți accesul, vorbesc de un accident rutier în care tu trebuie să examinezi un cadavru și apar rudele la fața locului. Până la urmă, trebuie să fim și noi umani, dar nu trebuie să periclităm, pe de altă parte, nici probatoriul. Cam acestea ar fi principalele calități.

Cred că cel mai important e să fii curios, să încerci să te updatezi tot timpul, să citești literatura de specialitate și nu doar cea din țară, cât și cea de peste hotare, e foarte important. Și să ai curiozitatea să experimentezi metode de lucru, nu la fața locului, ci dinainte, în laborator, ca odată ajuns la fața locului, să știi ceea ce ai de făcut. Contează foarte mult acest lucru: să fii curios. Am avut experimente în care aveam nevoie de sânge și mi-am luat cu o seringă sânge ca să tratez anumite suprafețe cu soluții de luminol, să văd cum reacționează acele substanțe în prezența sângelui.

Având în vedere că, în Timișoara, majoritatea criminalilor sunt prinși, poate nu imediat, dar sunt depistați, se poate spune că nu există crima perfectă?

E un mit acesta cu crima perfectă. Până la urmă, după cum spunea și celebrul criminalist francez Edmond Locard, orice persoană care trece pe o suprafață lasă urme, indiferent că vorbim de celule epiteliale, ADN, de urme de încălțăminte, fire de păr, urme papilare, trebuie doar să fim atenți în investigarea câmpului infracțional ca să descoperim aceste categorii de urme. Nu cred că există crima perfectă. Sunt autori ai faptelor, nu cunosc care să fi rămas cumva nepedepsiți, dar sunt mulți care încearcă să disimuleze un omor într-o spânzurare.

Există și genul de persoane care încearcă să șteargă ulterior urmele, după comiterea faptei, cum a fost și cazul cu bătrânii uciși în zona Pieței Unirii. Autorul, după ce a comis fapta, a dat drumul la gaze, putea să producă o tragedie foarte mare. Există o foarte bună colaborare între noi și medicii legiști, pentru că încă de la fața locului ne pot oferi detalii și indicii de care să ne folosim în toată cercetarea când avem victime decedate.

Având o meserie cu încărcătură mare emoțională, cum reușiți să vă detașați? Ce pasiuni aveți în timpul liber?

Sunt convins că tot ceea ce văd criminaliștii la fața locului se acumulează undeva, chiar dacă noi ne dăm puternici. Sunt convins că tot ceea ce vedem ne marchează și pe noi, mai ales primii ani ca și criminaliști. Ulterior, poate intervine obișnuința.

Ca pasiuni, unele se întrepătrund, sunt pasionat de psihologie, am și terminat cursurile Facultății de Psihologie din cadrul Universității de Vest. Sunt pasionat de tot ce înseamnă imagine și imagistică, iar asta m-a ajutat foarte mult să-mi dezvolt partea de cercetare. Urmez cursurile de doctorat la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, iar lucrarea mea tot pe ramura tehnică se axează, cum vă spuneam partea de fotografie, de video, filmare. Am cercetat foarte mult, îmi și place, fac și în timpul liber chestia asta.

Îmi place să mai merg când am timp la pescuit, mă relaxează foarte mult. Și în timpul liber mai fac chestii care au legătură cu criminalistica. De exemplu, acum m-am apucat să fac un fel de manual digital, de criminalistică, să vină în ajutorul studenților și profesorilor. Am început să fac filmulețe de 10-20 de minute, în care să explic, de exemplu, despre fiecare categorie de urmă: urmele papilare, cum se formează ele, cum se pot ridica etc.

Am observat că studenții sunt foarte receptivi, mai ales dacă nu au posibilitatea să facă practică. Una e să citești într-o carte pentru că, zic eu, criminalistica se învață și din cărți, dar dacă nu faci și ceva practic nu e prea bine. Atunci, studenții erau foarte curioși și se uitau foarte interesați la acele filmulețe. Vreau să alcătuiesc o serie de mai multe astfel de filmulețe, să le includ într-un manual digital.

Aveți în palmares și o premieră națională.

Prin anul 2010, pentru că de la început am fost foarte pasionat de acest domeniu și făceam tot felul de experimente, țin minte că am mers la fața locului și am identificat niște fragmente de urmă papilară pe suprafața adezivă a unor fragmente de scotch. La acel moment nu puteam trata cu pulberile noastre suprafața adezivă a scotchului pentru că se lipeau și atunci am creat în laborator o substanță lichidă și am reușit să pun în evidență urmele de pe suprafața adezivă a acelor pelicule de scotch. Am reușit să identific și infractorii care au comis infracțiunea, era vorba despre un furt. Peste câteva luni s-a comis o infracțiune de tâlhărie. Victima a fost legată cu scotch la picioare. Și atunci am reușit să ridic de pe partea adezivă a scotchului urmă papilară, să identificăm autorii.

Vi se mai cere părerea în diferite cazuri din țară?

Da, avem diferite grupuri între noi, polițiștii, ne mai consultăm, e bine să mai aflăm și alte păreri, alte idei, mai ales cu județele din vecinătate colaborăm destul de bine și cu cei de la institut. Ne ajută de fiecare dată când cerem o părere sau avem nevoie de ceva, chiar ne ajută foarte mult.

Dacă și tu ai o profesie a cărei poveste merită împărtășită și care îi poate inspira pe alții, scrie-ne! Tion și Agenda așteaptă mesajul tău pe redactie@tion.ro.