Daniel Chiscop s-a implicat ca voluntar la Asociația „Casa Bună”, care se ocupă de copii din familii defavorizate din cartierul bucureștean Ferentari, din localitatea argeșeană Slatina și alte localități. Acesta dedică timp pentru diverse proiecte ale asociației, care ajută copiii la teme pentru a preveni abandonul școlar. „Casa Bună” le oferă beneficiarilor servicii medicale. De asemenea, asociația mai oferă alimente, haine și rechizite școlare celor sărmani.

La începutul lunii octombrie, Daniel Chiscop a venit în țară special pentru a ajuta la organizarea unui turneu de fotbal al asociației.

Cum ați devenit șofer profesionist și ce meserii ați mai avut anterior?

Mi-am dorit foarte mult să conduc și-am ajuns în situația aceea ciudată „ai grijă ce îți dorești că s-ar putea să se întâmple”. N-am avut o susținere de acasă. Eu am fost crescut de bunici, care spuneau că e bine să ai o meserie. Iar șoferia nu a fost niciodată privită ca o meserie. A avut o oarecare importanță în ochii oamenilor în pandemia de Covid, dar a dispărut, oamenii uită repede. E o meserie la fel de importantă ca oricare alta. Eu nu cred că există meserii proaste sau bune, toate contribuie cu ceva în viața oamenilor. Am mai lucrat ca vânzător la un magazin de telefoane mobile, am fost și magazioner, electrician, dar perioade foarte scurte de timp, de până într-un an, mereu m-am întors la volan. M-am regăsit în acest domeniu.

Ce fel de autovehicule ați condus de-a lungul timpului?

Am condus aproape orice are roți, motor și volan: utilaje agricole, utilaje de construcții, autoturisme, autocare, autobuze, microbuze, dubițe, camioane. Am avut dorința aceasta, de a fi un cunoscător al domeniului rutier, al traficului. Și legislația am studiat-o destul de bine, nu am frunzărit-o cum fac majoritatea. Chiar am vrut să fiu foarte bun în ceea ce fac.

Acum lucrați în Anglia pe camion. În ce țări și orașe ați mai profesat?

Acum lucrez în Anglia, dar am lucrat în multe țări din Europa, precum Italia, Germania, Slovacia, Franța, Olanda, Norvegia. Anglia, chiar dacă nu îmi place din multe puncte de vedere, e o țară în care eu nu îmi găsesc locul și mi-aș dori să mă întorc și mâine acasă, în România. Dorul de casă este inexplicabil. Cuvântul dor sau mai exact sensul lui în folclorul românesc nu are echivalent în altă limbă. Anglia reprezintă un vârf de gamă în rândul țărilor unde poți profesa șoferia din multe puncte de vedere. În primul rând, de la provocarea de a conduce pe partea dreaptă față de ceilalți europeni. Oricum, cu nimic nu se compară România. Chiar dacă nu te naști, devii șofer profesionist în România. Gândiți-vă că sunt situații în care tu, ca șofer, îți imaginezi drumul. El nu are marcaje nu este delimitat, nu este iluminat, nu are indicatoare, ce poți face pentru a ajunge la destinație? Așa ajungă să îți imaginezi drumul. Ați jucat Baba Oarba? Ei, cam așa e noaptea în România.

În Olanda am avut experiențe frumoase, am lucrat pe un transportor, adică un camion care transporta alte camioane sau tractoare. M-am dus acolo plin de mine, credeam că știu cam tot ce ține de domeniul transporturilor. Credeam că le știu pe toate, dar am luat totul de la zero. Mi-am dat seama că sunt multe lucruri pe care nu le cunosc. Totuși, cea mai plăcută experiență am avut-o în transportul de persoane. Gândiți-vă, într-un autocar care face legătura între două zone geografice sau orașe mari sunt călători diferiți, de la lucrători în construcții până la șefi de secție la mari spitale. Este o provocare să poți comunica pe înțelesul tuturor, dar mai ales să-i faci să se accepte între ei. Pentru că în transportul de persoane aproapele tău este chiar în banca de alături, te poate ajuta dacă ți-e rău, te poate reclama dacă nu te comporți corespunzător. Se creează o chimie între vecinii de scaune. Ca și în tren, lumea vorbește, discută.

Transportul de persoane de pe pământ e foarte diferit de cel din aer. Piloții de avion sunt foarte iubiți și respectați de pasageri. Însă pe pământ există mai multe dezamăgiri, ba că nu ai ajuns la timp în autogară, ba că ai frânat brusc și au scăpat mâncarea din mână, ba că nu oprim mai des la toaletă sau ca să fumeze. Gândiți-vă că un bărbat vine cu familia în autogară, își duce soția și cei doi copii în autocar, apoi le face cu mâna. Nici el nu-și dă seama, dar își lasă tot ce are mai drag pe lume în mâinile unui străin. Acel străin este șoferul de autobuz, care își dă tot interesul ca acea familie să ajungă cu bine la destinație. Câți dintre noi am mulțumit vreodată unui mecanic de locomotivă?

Ce vi se pare cel mai greu la meseria dumneavoastră și care sunt provocările de care aveți parte zi de zi?

Mie nu mi se pare grea meseria, pentru că o iubesc, abia aștept să o fac. Vorbesc despre partea de condus pentru că aici se adaugă și altele, de la stat, de la încărcare, problemele cu numărul de referință, cu ce trebuie să încarci, unde trebuie să te duci, chiar și cu adresele sunt provocări. Dar partea de condus în sine, șofatul, pentru mine este o super zonă de confort, o relaxare pentru mine, este mediul meu.

Trebuie separate lucrurile: sunt șoferii care au program zilnic, de 10-12 ore, dar care apoi merg acasă, și sunt șoferii care dorm în cabină. Cei din urmă lucrează cu săptămânile sau cu lunile fără a ajunge acasă – eu fac parte din această categorie. Ei, aici e partea dificilă deoarece e greu să ai familie când stai mai mult plecat, cumva te rupi chiar de societatea din care faci parte. Tu nu-i mai accepți pe ei, ei nu te mai acceptă pe tine. Și de aici vin diferite drame sau traume, copii care cresc fără părinți, părinți care nu-și văd copiii cum cresc.

O altă mare provocare e traficul, de fapt nervii pe care ți-i mănânci în trafic. Stresul e catalogat ca o boală, dar cred că e o chestie auto-indusă pentru că dacă nu ești capabil să te liniștești, să te relaxezi, să te împaci cu anumite chestii, te stresezi singur, îți provoci singur rău, nervi, te-ai răzbuna pe ceilalți din trafic. Și eu mă enervez chiar și aici în Anglia, o țară super civilizată în trafic. Am văzut la noi în mediul online ideea că și părintele care își duce la școală copilul este șofer profesionist. Nu cred! Șofer este cel care din asta trăiește, care face asta ca să-și câștige pâinea, nu care se folosește de asta ca să rezolve alte probleme. Există o diferență. De exemplu dimineața, înainte să plece la serviciu, două femei din case diferite își întind părul cu placa, se dau cu fixativ, se aranjează pentru serviciu. Niciuna din cele două femei nu este coafeză de meserie și probabil că la serviciu se observă lucrul acesta, anumite greșeli se mai fac pentru că nu au o anumită meserie, nu cu asta se ocupă. Este o greșeală să te gândești că ești cel mai bun șofer, având în vedere că tu ești electrician, profesor orice altceva. Și eu mai gătesc din când în când, dar n-aș putea să spun că sunt un bucătar. Totuși, trebuie să ne vedem, să ne acceptăm limitele.

O altă provocare pentru șoferii de camion este mâncarea caldă, gătită, o ciorbă, o supă, orice te-ar ajuta să mergi mai departe, să asimilezi tot ce-ți trebuie. Noi, românii, am fost învățați cu mâncarea caldă, le lipsește mai ales celor care stau în cabină două, trei sau chiar patru luni. Astfel că unii șoferi își mai gătesc, se mai adună în parcări în pauza săptămânală, au butelie și tot ce le trebuie. Își fac ciorbă, fripturi, șnițele, pun în caserole și păstrează și la frigider. Mâncarea în centrele de servicii sau în benzinării e foarte proastă, foarte scumpă și nu are niciun aport, e doar o chestie care îți umple stomacul și îți cheltuiește banii, nu te ajută cu nimic, doar te amăgește. Probabil de asta mulți dintre noi suferim de diferite afecțiuni.

Ce calități trebuie să aibă un șofer de tir sau camion?

Cred că cel mai important lucru e răbdarea. Dacă ai putea să ți-o cultivi cumva, te ajută foarte mult nu numai la job, ci și acasă și în societate. Răbdarea este una dintre cele mai importante calități ale unui om. O altă calitate este să accepți când nu știi și să ai puterea să întrebi. Cunoașterea se acumulează în timp. Dacă ai impresia la un moment dat că le știi pe toate și că ești foarte bun și că tu n-ai nevoie de niciun sfat, este o greșeală. Ar mai fi dorința de învățare continuă. Să nu credeți că ți-ai luat permisul de conducere, atestatul și gata. Trebuie să înveți continuu ca să rămâi în frunte, altfel rămâi în urmă și cei din urmă niciodată nu vor fi cei dintâi.

Ce trebuie să aibă în vedere tinerii când își aleg cariera?

Noi suntem născuți în țara în care au ales alții pentru noi. Părinții, în primul rând, aleg pentru copii, ceea ce este o mare greșeală. Noi nu suntem învățați să alegem. Nici școala, nici familia nu ne lasă să gândim ca apoi să putem alege. La noi se merge principiul: ascultă-mă că îți vreau binele. Dar părinții nu te întreabă ce este binele pentru tine sau care este binele tău. Cel mai bine este să-ți alegi tu ceva, chiar dacă nu-ți place la început, să te agăți de un vis, de un ideal, de o dorință și să-ți alegi ceva, o pasiune pentru ceva anume, o activitate în sine, câțiva ani. Apoi, dacă nu evoluează, cariera se poate schimba.

Unii au făcut multă școală și totuși practică altceva, nu se regăsesc în ceea ce au făcut la școală. Totuși, cred că cel mai important lucru când îți alegi o carieră este să nu te gândești la bani. Să nu îți pui întrebarea cât câștigi și nici să te compari cu altcineva care câștigă o anumită sumă. Există o atracție salarială la șoferii de camion motivată de așteptare. De exemplu, faci școala de șoferi, după 6-7 luni ai permis și atestat. Poți începe treaba direct în Europa cu aproximativ 1.000 de euro pe lună. În primele 2-4 luni, depinde de aptitudini. Apoi în 2 ani ajungi la minim 2.500-2.800 de euro pe lună. Deci investești cam 2.000 de euro, faci cam 5-6 luni de școală și în 2 ani iei aproape 3.000 de euro.

Alții fac 4 ani de facultate plus masterat și primesc în jur de 1.500 de euro pe lună. Deci este una dintre cele mai atractive meserii dacă este raportată la investiția în școală atât financiară cât și ca timp. Dar eu nu aș lua în calcul banii. Eu cred că timpul este cel mai valoros și la asta m-am ghidat în ultimii ani. Referitor la bani, eu, de exemplu, din două-trei oferte de serviciu pe care le am în anumite perioade, mă duc să lucrez unde se dau cei mai puțini bani. E un principiu pe care îl aplic de foarte mulți ani și mi-e foarte bine cu el. Lumea mă crede un ciudat, dar sunt niște avantaje psihologice pe care unii nu le înțeleg. Atitudinea contează enorm: atitudinea ta despre serviciu, despre viață, despre societate, în general, contează dacă poți să te educi în zona asta, să-ți creezi, niște praguri mai înalte, contează foarte mult cum percepi viața. De exemplu, chiar și lângă o brânză ieftină merge o boabă de strugure și chiar lângă o conservă de pește de trei lei merge un Chardonnay sau un Muscat Ottonel.

Dacă și tu ai o profesie a cărei poveste merită împărtășită și care îi poate inspira pe alții, scrie-ne! Tion și Agenda așteaptă mesajul tău pe redactie@tion.ro.