După ce a studiat să devină inginer silvic, dar nu a prins post în domeniu, Alex Vior s-a reorientat și a avut alte meserii. De la finele anului 2017 este instructor auto. Are o mașină Tesla în dotare. În curând le va fi și psiholog clienților săi pentru că urmează cursuri în acest sens deoarece vrea să-i ajute să-și învingă frica și emoțiile. A avut diverși cursanți, printre care s-a numărat și tatăl său.

Cum ajunge un inginer silvic să fie instructor auto?

De nevoie… Pentru că, deși îmi place pădurea și mi-a plăcut ideea de a lucra în pădure și cu pădurea, nu am găsit niciun loc disponibil pentru calificarea pe care o aveam. Și atunci a trebuit să mă readaptez, să mă reprofilez. Și am încercat destule lucruri…

Ce meserii ați mai avut?

Am lucrat ca fotograf o perioadă scurtă, șofer, inițial la o brutărie, după care am făcut transport de persoane în Austria și Germania. Am fost maseur și șofer pe ambulanță trei ani, la o clinică privată. Perioada aceea a fost foarte interesantă, am învățat destul de multe lucruri lângă medici, în ambulanța de consult, nu neapărat în cea de transport. În cea de transport am avut de-a face cu oameni și cumva am descoperit și latura asta mai umană a celor care au nevoie de ajutor. Dar, pe partea cealaltă, când am lucrat cu medicii pe ambulanța de consult, acolo am învățat multe lucruri pentru mine și pentru viață de la ei și de la felul în care pun problema. De acolo și numele canalului (n.r. – de Youtube) până la urmă. Pentru că mi-am dat seama ce înseamnă de fapt să te preocupe cauza și nu efectul. Că noi suntem obișnuiți să ne ocupăm mai mult de efectele unei probleme decât să vedem care e adevărata cauză, de unde pleacă.

Când ați luat decizia să deveniți instructor auto și cum a fost începutul?

Eram în Craiova și soția mea m-a trimis cu niște acte la o colegă. Între timp, acea colegă plecase și eu a trebuit să mă văd cu soțul doamnei respective. Și soțul doamnei respective era instructor. A venit cu o mașină de școală. N-am pus eu prea multe întrebări atunci, dar acela a fost momentul în care s-a născut ideea și sămânța a prins rădăcini. În satul în care eu am copilărit, respectiv la Topleț, județul Caraș-Severin, mătușa mea era contabilă la o școală de șoferi în Drobeta Turnu Severin. Am sunat-o și am rugat-o să se intereseze pentru mine ce presupune, de ce acte e nevoie, cât durează și așa am plecat pe drumul ăsta la finalul anului 2017 – m-am angajat ca instructor.

Care sunt cele mai importante lucruri pe care le spuneți elevilor în timpul orelor de conducere?

Să știți că mai nou problema oamenilor nu este neapărat despre faptul că nu știu reguli de circulație, ci despre felul în care își gestionează frica, emoțiile, frica în mod deosebit. Și practic e o luptă, e o luptă cu ei. Ei nu-și dau seama, dar e o luptă a mea și cu ei și cu mine. Pentru că eu trebuie să mă adaptez și să-mi dau seama cum ar trebui abordată persoana respectivă ca să depășească teama. Fac un pic pe psihologul, ăsta e adevărul, motiv pentru care m-am și înscris la master la Psihologie și sper să mă ajute mai mult pentru că mi-am dat seama că de la un punct înainte repetiția nu mai dă randament. Adică omul nu învață. Învață până la un punct, repetând. Dar când e prins acolo în niște emoții și niște exagerări pe care și le creează singur și la care nu renunță atunci îmi dau seama că am nevoie de altfel de abordări. Și de asta vreau să mă dezvolt pe latura aceasta.

Și o să oferiți servicii 2 în 1, instructor și psiholog?

Ceva de genul, da. Adică oamenii consideră că trebuie să mergi la psiholog numai atunci când ai o problemă. Dar adevărul este că oricine poate merge la psiholog și poate deveni o versiune mai bună a lui. Dacă poate, dacă își permite, dacă conștientizează. Și sunt destui pe piață, ca în orice meserie până la urmă, dar eu o să bat fierul tot pe partea asta cu șoferia și cu oamenii care au nevoie să învețe să conducă sau să treacă peste niște traume generate de condus și de accidente și de pierderea cuiva.

Toți învățăceii, indiferent de vârstă, au emoții?

Până la urmă, da. Doar că felul în care se manifestă e diferit. În sensul că, pare un paradox, dar cei tineri, deși au emoții, nu recunosc și încearcă să braveze. Și mi-e greu să lucrez cu cineva care nu recunoaște că are o problemă. Deci, discuția nu e în direcția asta să pun punctul pe ei și să spun uite, tu ai o problemă aici. Cuvântul problemă creează deja o repulsie. Dar nu recunosc că au emoții și totul se întâmplă în interiorul lor. Și atunci eu cum să mai particip la lupta asta? Deci în momentul în care cineva se închide în felul acesta, lupta e 100% a lui. Eu nu mai pot să fiu un aliat în situația asta.

Ce rată de succes aveți?

În Timiș nu ne putem baza pe ea, pentru că până la final, deci până când expiră dosarul, majoritatea iau examenul, 80% ajung să aibă permis. Doar că la primele înfățișări, ca să spun așa, lucrurile se termină relativ repede pentru că un pic se exagerează și atunci când se fac examinări. Unii dintre domnii și doamnele examinatori aplică legea mai mult în litera ei decât în spiritul ei. Deci nu mă interesează dacă omul ăla per total se descurcă în trafic și e capabil să se adapteze, mă interesează să taxez la sânge fiecare lucru. Și vă dau un exemplu exagerat din punctul meu de vedere, care se întâmplă în mod constant atunci când un examinator își desfășoară activitatea. E vorba de semnalizarea și asigurarea la reîncadrare. Atunci când eu efectiv sunt singur pe șosea. Nu știu dacă în realitate șoferii care conduc și au permis mai fac treaba asta atunci când sunt singuri. Deci de ce aș taxa pe un om cu nouă puncte de penalizare, că atât costă o neasigurare, pe un drum unde nu e nimeni și el a ocolit o groapă sau a depășit o mașină care stă. Deci, din punctul meu de vedere, taxarea în acel moment este o exagerare. Deci mă interesează să termin cât mai repede cu omul ăla, să termin examinarea și să mă duc mai devreme acasă, ceea ce nu-i corect pentru cursanți și acesta e motivul pentru care la început mulți dintre ei pică. Ce-i drept pică și pentru că iau prea ușor unele lucruri.

Eu, ca instructor, în clipa în care mă duc să-mi iau atestatul, există un set de reguli clare și publice, o legislație pe care eu învăț și în limitele căreia eu îmi desfășor activitatea. Atunci când vine vorba de examinări eu nu știu cum e învățat un examinator să examineze. Sau cursantul, de unde să știe dacă omul ăla exagerează sau nu exagerează? Dacă la mine e public ca instructor, la tine ca examinator, de ce nu e public? Fiecare are un stil anume și pune accent mai mult pe ceva. Deci nu e uniformizare în examinare.

În pandemie, când vi s-a suspendat activitatea, cum v-a venit ideea să faceți un canal de YouTube, Doctor de permis?

Îmi pasă de oamenii mei. Îmi pasă de oamenii cu care lucrez, pentru că sunt perioade destul de lungi de așteptare. Și omul, dacă nu practică, uită, mai ales la început. Perioada a fost destul de lungă și m-am gândit la ei. Am făcut cu seria respectivă, două, trei, patru ședințe, depinde fiecare cum a putut, în funcție de program. Și atunci mi-a venit ideea ce aș putea să fac să nu stau degeaba. Hai să le filmez, să le reiau lucrurile pe care le-am spus atunci când ne-am întâlnit pentru fiecare are emoții și aude un anumit procent din ce eu spun. Așa stând acasă și fiind relaxați și liniștiți probabil că vor asimila altfel. Și nu numai că a folosit cursanților mei, am primit feedback, pentru că videourile erau publice, din toată țara și ulterior și din alte țări că fac școală în Anglia, în Germania, nu mă înțeleg cu instructorul și foarte mult îmi folosește explicația ta din videoclipul cutare. Și asta m-a încurajat să continui, iar în doi ani am ajuns la peste 100.000 de abonați.

De ce credeți că se întâmplă atât de multe accidente rutiere? Foarte multe soldate cu victime.

O să spun ceva care nu place lumii: pentru că nu suntem taxați suficient.

Nu sunt amenzile suficient de mari?

Nu e vorba de asta. Nu ajung să se dea suficiente amenzi, câte ar trebui pentru nereguli din trafic. Adică, în momentul în care eu văd pe cineva în fața mea la semafor și, credeți-mă, în trafic, dacă vă uitați, în fiecare intersecție, la fiecare semafor care se transformă în roșu, doi-trei trec pe roșu. Păi, dacă aș sta undeva la o fereastră, într-o clădire, ca și polițist, să constat abaterea și la 500 de metri să fie un echipaj care așteaptă respectivul și îi ia permisul pentru că a trecut pe roșu și să facă asta în mod constant două săptămâni, eu vă garantez că nu se mai întâmplă lucruri de felul ăsta. Dar ăsta e numai un exemplu. Noi ne-am obișnuit să nu mai respectăm regulile, lasă că merge și așa, știți zicala românului. Și, din păcate, în trafic acest lucru ne ajunge din urmă și se întâmplă tragedii.

Continuarea acestui interviu o puteți citi lunea viitoare.

Dacă și tu ai o profesie a cărei poveste merită împărtășită și care îi poate inspira pe alții, scrie-ne! Tion și Agenda așteaptă mesajul tău pe redactie@tion.ro.