Ioana Dragomirescu are o experiență de peste 11 ani în industria cinematografică românească și europeană. A coordonat între anii 2018-2022 Cinema Elvire Popesco, sala Institutului Francez din București, și totodată cinematograful de artă cu cei mai mulți spectatori din România. În paralel, a organizat anual și Festivalului Filmului Francez, care are loc simultan în 13 orașe din România.

Ioana Dragomirescu a trăit, studiat și lucrat 11 ani în Paris, Amsterdam și Berlin. Absolventă a Universității Sciences Po Paris, Ioana s-a angajat inițial în cadrul Europa Cinemas, rețeaua europeană de cinematografe independente și a lucrat apoi pentru distribuitorul francez independent Le Pacte, în departamentul de vânzări și marketing internațional. În ultimii ani a susținut mai multe prezentări și workshop-uri dedicate profesioniștilor din industria cinematografică la Cluj, Sarajevo, Sevilla, Valladolid și a participat ca membru al juriului în cadrul unor festivaluri din România, Franța și Germania.

De anul trecut, aceasta este șef de Serviciu Programare și administrare spații la Centrul de Proiecte al Municipiului Timișoara, funcție care presupune și coordonare la Cinema Victoria și Cinema Timiș.

Cum v-ați descoperit pasiunea pentru filme, în primul rând?

A fost mai degrabă o întâmplare. Eu nu am studii în domeniul cinematografiei propriu-zise. Am studiat la Paris, unde am ajuns printr-un concurs de circumstanțe și acolo am avut această pasiune de a fi voluntar în festivalurile de film, atât în Franța cât și în Olanda și la TIFF, unde am fost voluntar într-o vară, când am venit acasă în timpul studenției. Și cumva de aici a apărut o primă idee, cum că această lume a cinematografiei și a festivalurilor de film este una foarte deosebită, care încapsulează o energie specifică, probabil nu doar festivalurile de film, ci și cele de muzică, dar e o întreagă echipă, uneori foarte extinsă, care lucrează către un scop comun. Și energia asta cumva m-a contaminat și pe mine, venind pe o pasiune și un fond mai vechi de interes pentru cinematografie, dezvoltat din familie, de către tata, care ne arăta și ne provoca să urmărim filme diferite de ceea ce puteai urmări la televizor în anii 90. Și a înflorit cumva ideea asta, în mintea mea, cum că ar putea să fie, de ce nu, nu doar un hobby, ci și o meserie această poveste cu festivalurile de film.

În timp ce eram cu Erasmus, în Olanda, în Amsterdam, am lucrat la o cinematecă. Era singurul internship în care nu se cereau cunoștințe de limbă olandeză, pe care eu nu le aveam, și m-am trezit în această echipă mică. Era o sală foarte atipică, o sală cu 30 de locuri, în care cumva o echipă micuță făcea cam de toate. Am vândut la barul sălii, am vândut bilete, am participat la ședințele de alegere a programului. Era o atmosferă foarte familiară, adică nimeni nu-și propunea să exploateze acea sală pentru profit financiar. Era pur și simplu din pasiune. Și de aici a mai urmat ultimul pas, care m-a convins în această direcție, și anume cursurile de master pe care am putut să le urmez în specialitatea pe care eu mi-am ales-o, adică Marketing și Comunicare, în zona culturală și Franța, având o industrie de film foarte dezvoltată, era ofertantă în zona marketing-ului de film. Și aici am avut ocazia să învăț de la oameni extrem de bine poziționați în industria de film francez și să-mi dau seama de multitudinea de meserii pe care această industrie le înglobează. Și probabil și din cauza profesorilor noștri foarte buni, jumătate din clasă, la sfârșit, ne doream să lucrăm în cinematografie și așa fiecare și-a croit un rol și am ajuns și eu în această industrie. Deci o alcătuire cumva progresivă de pași, nu a fost o vocație pe care să mi-o fi simțit de la început, dar e un univers foarte interesant, care îmbină și arta și partea de business mai degrabă și partea de piață și de cum încerci să ambalezi un produs astfel încât să fie interesant pentru public. Deci are un pic din tot, astfel încât să fie mereu interesantă și nouă.

Ce ați studiat când ați plecat cu bursă și ce ați vrut să deveniți?

Am făcut Facultatea de Științe Politice, dar în Franța acest concept e mult mai larg și am studiat o multitudine de discipline de la istoria Balcanilor, la drept constituțional, foarte multă economie, deci cumva o paletă largă de științe politice în sensul clasic al cuvântului, inclusiv drept și așa mai departe. Și apoi specializarea s-a întâmplat la master, unde am ales domeniul comunicării. Știam deja că îmi doresc să fac comunicare în direcția culturii, încă din primul an. Nu mi-era foarte clar că nișa culturală pe care o voi alege va fi aceasta a cinematografiei sau a lumii filmului, dar acest lucru s-a clarificat și s-a concretizat pe parcursul masterului. În Franța, facultatea pe care eu am făcut-o impune stagii de practică foarte lungi. Am făcut un stagiu de practică de șase luni într-o firmă de distribuție de film franceză și atunci, să spunem că lucrurile s-au decantat cu totul. După acel stagiu mi-a fost clar că e domeniul care mă interesează.

Cum ați ajuns la Timișoara?

M-am născut în Reșița. Familia mea locuiește în Timișoara încă de când eram în liceu. Ne-am mutat cu toții când eu aveam 14 ani în ideea părinților că noi vom studia aici la facultate și să ne ofere mie și frateului meu mai multe variante decât orașul Reșița. Ei bine, eu nu am rămas. Am studiat la Paris și în alte orașe din Europa. Iar fratele meu a studiat chiar regie de film la București. Deci, până la urmă, planul părinților nu s-a realizat. Dar m-am întors în România, în primul rând, acum cinci ani și jumătate, după 11 ani de Occident, în primul rând Franța, după cum spuneam, cu ideea că domeniul cinematografiei din România ar putea beneficia de expertiza unor români care s-au format în străinătate, mai ales în țara care are de departe cea mai extinsă industrie cinematografică din Europa. Și, pe de altă parte, cu această dorință de a fi cumva mai aproape de ceea ce simțeam a fi o industrie care era pe punctul să se maturizeze, o industrie cu mult potențial și, în același timp, cu mari lacune, mai ales din punct de vedere al sălilor de cinema. Știm cu toții că România stă bine la producția de film, în sensul că producțiile regizorilor locali sunt admirate și recompensate cu premii internaționale și au o vizibilitate mare. Încep acum, și este un lucru pozitiv, să fie admirate și cerute și de publicul autohton. Și atunci mi s-a părut că aici ar fi cel mai interesant să încerc să-mi aduc o contribuție și am preluat coordonarea sălii de cinema Elvire Popescu a Institutului Francez din București.

Tranziția de la Franța la România a fost astfel un pic mai ușoară, rămâneam într-o zonă franco-română care îmi era confortabilă și am descoperit această latură a exploatării de film, a gestionării unei săli cu un program constant. Elvire Popescu este cea mai frecventată sală de cinema de artă din țară. Nu e foarte mare, dar e foarte plină, mai mereu. După ce am ieșit din vârtejul pandemiei și lucrurile s-au stabilizat, se împlineau deja patru ani de când eram în București și mi-am dat seama că mă simțeam gata pentru următorul episod. Și atunci a apărut provocarea asta la Timișoara, unde planurile de renovare a sălilor prindeau contur, lucrurile se accelerau, una dintre săli era aproape gata, mă refer la Cinema Victoria, și atunci am fost contactată în primă fază pentru niște sfaturi. Apoi s-au creat niște posturi la care am candidat și eu, posturi care au fost deschise public pentru oricine a dorit să candideze și am ocupat acest post și m-am mutat înapoi în Timișoara în septembrie 2022, cu câteva săptămâni înainte să deschidem Cinema Victoria. Titulatura e una foarte alambicată, se cheamă șef Serviciu Programare și Administrare Spații, din motivul că există și alte spații care nu sunt cinematografe, care aparțin de Centrul de Proiecte în administrarea lor, adică ele sunt ale primăriei, dar centrul le gestionează: una dintre aripile Bastionului, parterul de la Centrul de Proiecte care găzduiește și el expoziții, mai este și o săliță numită Frizeria, o parte din Mikloși, care a fost Muzeul de Tramvaie, și parterul de la Palatul Ștefania.

Apropo de cinema de artă, Timișoara ar trebui să aibă cinema de artă la Studio. Când o să fie gata reabilitarea?

Pentru toate cele cinci cinematografe care sunt în renovare, ideea noastră și strategia pe care primăria a îmbrățișat-o este să fie programate într-un fel complementar. În sensul că, ideal, ne-am dorit să ajungem într-un punct în care cele cinci să aibă o identitate proprie, dar, în același timp, cetățenii Timișoarei să știe că ele aparțin de o singură echipă și că sunt programate în mod complementar unele de altele, nu concurent, fiindcă altfel ajungem în situația în care avem același film proiectat, să spunem, la Studio și la Timiș, la zece metri distanță, și asta ar fi o pierdere pentru public și pentru diversitatea locală în termeni de ofertă de cinema. În plus, e, din punctul meu de vedere, esențial să putem să le dăm o orientare diferită de cea al sălilor din mall. Ideea e să facem o ofertă cât mai variată, nu să dublăm oferta existentă deja în privat, ar fi absurd. Și atunci, în această constelație de cinci săli, Cinema Studio are, e adevărat, acest rol de cinema de artă sau cinema far al orașului, dar până la redeschiderea lui, Victoria a preluat din zbor acest rol fiindcă nu exista altă sală și toate festivalurile care doreau să vină în Timișoara nu aveau efectiv unde să proiecteze, se făceau tot felul de improvizații, se închiriau spații improprii, se proiectau pe clădiri.

Deci Victoria clar a umplut un gol și am văzut-o și din numărul de parteneri care au venit către noi să ne roage să găzduim proiecții de festival și alte manifestări. În momentul în care Studio va fi gata, cel mai probabil o parte din programele de la Victoria pe care deja am reușit să le încetățenim, cum ar fi Cinemateca Itinerantă, filme din Arhiva Cinematografiei Românești sau alte filme adresate cinefililor, cei mai versați, să spunem așa, și-ar găsi mai degrabă locul la Studio. Va avea două săli, una mai mare și una mai micuță, sala mai mică fiind cea mai intimă și mai potrivită pentru genul ăsta de proiecții, care nu strâng un număr foarte mare de spectatori, să fim realiști, dar ele sunt importante pentru diversitatea programului și pentru ca să putem oferi și acest tip de program în Timișoara. Și atunci Victoria va păstra componentele de film cu siguranță, în mod foarte prezent și important în program, dar ar fi ideal să o putem orienta și către teatru independent, un pic mai mult decât e prezent acum în program, și către alte programe de tip spectacole live, fiindcă deocamdată filmul efectiv a umplut tot, fiind acest gol, înainte nu exista efectiv unde se întâmple și atunci programul s-a populat cu film automat, dar dacă vom avea unde să mai drenăm din programul de film de la Victoria către Studio, atunci s-ar face loc și pentru altceva la Victoria.În momentul acesta Timișul este gata, el se deschide vineri, deci e același constructor la Studio și la Timiș, asta e important de menționat. În momentul în care Timișul e gata, toate forțele, inclusiv umane ale constructorului, se pot concentra pe noua clădire și sper să fie realist vorbind încheiată, cel puțin renovarea anul ăsta. Nu mi se pare realist să promitem că începem și exploatarea, adică efectiv să o deschidem, dar nu vreau să mă pronunț definitiv.

La Cinema Timiș, care se deschide vineri, 13 octombrie, ce fel de filme vom putea vedea?

La Timiș ne dorim să avem un program deschis către filmele de public larg, în sensul că există o cinematografie inclusiv americană de autor. Avem autori foarte mari, îmi vin în minte numele din toamna aceasta, Martin Scorsese își lansează noul film, Denis Villeneuve cu Dune al doilea ar fi trebuit să se lanseze în noiembrie, până la urmă a fost puțin amânat, dar genul ăsta de filme care au o valoare artistică.

De box office?

De box office, dar aș insista mai degrabă pe valoarea artistică ce este de netăgăduit. Adică faptul că e un film cu un cast impresionant și cu actori mari nu-l face automat să nu fie gustat de cinefilii pur sânge. Ce nu aș programa la Timiș, fiindcă mi se pare că e prin definiție un program care se potrivește mai bine sălilor de mall, sunt filmele cu supereroi sau filmele din seria Marvel. Dar filme mai mari, de autor fie american, fie european, fie român, care ar putea avea potențialul de a umple o sală ca cinema Timiș, cu peste 500 de locuri, își vor găsi locul la Timiș. În plus, ne dorim să avem o serie de avanpremiere cu echipele filmelor. Sunt mai multe filme românești majore care se lasează în această toamnă și pe acestea ne-am dorit să le aducem la Timiș și într-o proiecție de gală fiecare cu echipa, cu regizorul sau cu actorii, urmând ca apoi să-și continue viața la Victoria. Și mai este o componentă foarte importantă, cea a muzicii sau a concertelor. Sala Timiș este gândită, la fel cum Victoria, în mod ideal, ar îmbina spectacolul live sau, mă rog, teatrul, stand-up comedy și așa mai departe cu cinematografia, Timișul, în planul nostru, ar îmbina muzica, concertele cu filmele.

Aveți un film preferat? Puteți să întocmiți un top trei filme favorite?

Îmi plac mult filmele lui Denis Villeneuve. Unul dintre primele lui filme, Incendii, este un film care m-a bulversat când l-am văzut prima dată. Un alt regizor care îmi place mult și care cred că are un potențial așa mai crossover între arthouse și, între timp, mainstream, să spunem, sau film de box office, este regizorul filmului The Hunt, Vânătoarea, cu Mads Mikkelsen. Se numește Thomas Vinterberg și este danez. E un film recent românesc, care m-a impresionat tare mult. E un prim lung metraj, deci nu e un film de debut, fiindcă regizorul a mai făcut documentare, dar e prima ficțiune. Se cheamă Spre Nord, To the North, și e regizat de Mihai Mincan, cu un actor local, de-al nostru, Nico Becker, de la Teatrul German, acum lucrează la București, despre un emigrant care își găsește sfârșitul în cala unui vapor, când încearcă să ajungă în Statele Unite în mod clandestin. Și mi-a părut foarte interesant filmul.

Ce ați pregătit la Cinema Timiș în weekend-ul de lansare?

Sunt trei zile de lansare, cinci filme în total, un program foarte variat în care am încercat să îmbinăm ce spuneam adineauri, muzica și filmul, în sensul că prima proiecție, Asteroid City, filmul lui Wes Anderson, va fi precedată de un concert de blues și swing inspirat din coloana sonoră a filmului. O trupă din București vine special pentru asta. Deci cumva începem cu muzică. Ziua de sâmbătă are două filme cu actori și regizori români foarte cunoscuți, foarte așteptate. Filmul lui Mircea Bravo, Nuntă pe bani, care e sold out. Și filmul Libertate a lui Tudor Giurgiu, care mi se pare simbolic pentru a fi proiectat în Piața Victoriei și care s-a vândut foarte bine. Iar duminică încheiem tot cu muzică, fiindcă proiectăm Playback, un documentar despre discotecile anilor 80-90, cu un DJ foarte iubit de pe vremea aceea, Sorin Lupașcu. La sfârșitul filmului, unde vine și regizoarea Iulia Rugină, vom avea un party chiar în fostul Club 30, acolo la demisol, care arată cu totul altfel.

Până la sfârșitul acestui an, la Cinema Timiș se vor putea viziona filme doar de vineri până duminică?

Pentru moment, cam acesta ar fi planul, deoarece echipa noastră este exact echipa de la Victoria, din păcate fără oameni în plus, nu din motive de blocaj la nivel local, ci din motive de legislație la nivel național, care împiedică angajările. Vă dați seama că deja eram o echipă foarte mică la Victoria, acum avem această provocare suplimentară, mai găsim câte un colaborator, pe ici, pe colo, la plata cu ora, dar nu ne putem asuma o extindere mult mai mare a programului, fiindcă efectiv sala de la Timiș are nevoie de personal serios, plasatoare, casiere, proiecționiști mulți, nu mai vorbim că e un spațiu enorm care trebuie tot timpul curățat, și atunci dorim să avem un program constant, pentru noi asta e cel mai important, îl vom calibra în măsura puterilor pentru moment, vor exista câteva excepții de la acest program de vineri-duminică, atunci când vom avea festivaluri.

Ce calități ar trebui să aibă un tânăr care ar dori să lucreze în domeniul cinematografiei?

Domeniul e foarte larg, evident. Vă pot spune în primul rând în zona asta, din culise, ca să spunem, fiindcă cei mai mulți tineri când se gândesc la domeniul cinematografiei, pe bună dreptate își imaginează o carieră de regizor sau de actor, hai să spunem poate de scenarist, dar nu se gândesc mai departe. Or există o grămadă de alte meserii fără de care filmele nu ar ajunge pe ecran în fața spectatorilor. Distribuitorul de film, international sales, nici măcar nu au traducere în română, hai să spunem agentul de vânzări care prezintă filmul în piețele internaționale și încearcă să-l plaseze în cele mai bune festivaluri de film, fiindcă, practic, selecția la festivalurile internaționale de film pentru un film de artă este o carte de vizită, care îl recomandă pentru distribuție și care-i dă șansa unei cariere de succes și în afara țării sale. De asemenea, ziceam de distribuitor și de agent, vorbim de producători, vorbim de toți cei care se ocupă de arhitectura financiară din spatele producției unui film care e una foarte complexă, agenții de casting, există o multitudine de roluri și în final și acela pe care eu acum îl exercit, managerul de cinema, care în cazul meu cumulează și rolul de programator, adică eu sunt cea care împreună cu echipa mea, bineînțeles, aleg programul cinematografelor. În alte contexte, în alte cinematografe, cu o echipă mult mai numeroasă, cele două roluri sunt împărțite, în sensul că există un programator și un manager al sălii, care se ocupă cu partea administrativă, cu negocierile, cu toate lucrurile astea, fără de care nu s-ar putea întâmpla nimic, iar programatorul se dedică doar vizionării de filme.

E nevoie de foarte multă polivalență, e nevoie să poți să fii și să poate să-ți placă în același timp să gestionezi accesul publicului într-o sală plină, când colegii de la casierie sunt excedați și trebuie să mergi, așezi oamenii și să-i calmezi, și negocierile la nivel mai înalt, cu distribuitorii de film, să cunoști și să-ți placă să interacționezi cu regizori și cu artiști, fiindcă de multe ori moderez Q&A-uri pe scenă, să nu ai trac la vorbitul în public, să poți să fii rapid și să schimbi mediul dintr-o parte în alta. Deci, aș spune că polivalența încăpățânarea, cu siguranță, fiindcă de multe ori ți se spune nu se poate și trebuie să găsești modul în care să se poată. Și, în același timp, un anumit entuziasm, până la urmă, e o meserie în care lucrezi cu oameni. Clienții noștri sunt publicul nostru, trebuie să îți placă să interacționezi și cu ei, să nu te închizi în spatele ușilor biroului exclusiv, să iei pulsul, până la urmă a ce se întâmplă în sală, mai departe de cifrele pe care le scoți într-un tabel Excel, să vezi dacă oamenii vin cu zâmbetul pe buze, dacă sunt aceiași, dacă poți să fidelizezi un public, dacă poți să găsești oferte care poate merg înspre un public de nișă pe care încă nu l-ai captat.

Deci, mi se pare că relația nemijlocită cu sala este o parte importantă și care poate, cu cât gestionezi mai multe săli, cu atât poate să scape sau să nu mai fie prioritară. Dar eu de la asta mă încarc, eu de la asta îmi iau energia și, cumva, elanul de a continua și de a mai petrece weekend-uri și seri nedormite și dimineți la 6 în care fac rapoarte, fiindcă vezi bucuria oamenilor când se umple sala, vezi bucuria unui spectator care poate nu-și imagina că va descoperi un film și a venit așa cu ochii închiși și pleacă foarte entuziasmat sau foarte emoționat. Lucrurile astea chiar contează și avem privilegiul de a simți emoția omului. În multe meserii există un zid între ce faci tu și cum e perceput la sfârșit de către destinatarul produsului.

Dacă și tu ai o profesie a cărei poveste merită împărtășită și care îi poate inspira pe alții, scrie-ne! Tion și Agenda așteaptă mesajul tău pe redactie@tion.ro.