Pe Andrei Moga l-am găsit în atelierul-casă pe care îl are și pe care l-a transformat într-o locuință muzeu cu sute de tablouri și chiar și caricaturi realizate de el și cursanții săi. Printre culori și pensule, Andrei este și profesor pentru mai bine de o sută de cursanți pe care îi învață să picteze. Andrei are meseria de pompier, este în mijlocul acțiunii ca salvator, iar caricatura cu Raed Arafat îi surâde dintr-un colț al casei sale atelier. De mai bine de 25 de ani artist și de peste 17 pompier, Andrei Moga ne-a spus despre cum îmbină arta cu meseria sa, cum îl ajută pictura să evadeze din munca sa mereu dinamică, dar și cum nu este niciodată prea târziu pentru hobby-uri și ce sfaturi are pentru tinerii viitori pompieri și chiar artiști.

De unde a început totul și cum corelezi profesia cu pasiunea ta pentru artă?

Totul a început printr-o expoziție personală la 13 ani. Eu sunt bihorean și în Beiuș trăia o familie care se ocupa doar cu pictura. Am fost ucenic de-a lungul vacanței de vară, unde cei doi m-au învățat să pictez în ulei pe pânză și am avut astfel prima expoziție de pictură și desen în Oradea, la Centrul Militar Zonal. Am fost încurajat foarte mult de familie și am început să lucrez încet-încet, am fost ucenicul lui Ștefan Popa Popa`S în perioada războiului din Iugoslavia, iar atunci erau multe subiecte pe tema aceasta și am prins și latura caricaturii. Maestrul mi-a dat de înțeles la un moment-dat că trebuie să aleg și am decis să rămân pe pictura în ulei, independent. Am urmat Liceul de Arte Plastice Oradea, apoi m-am transferat la Arhitectură la Timișoara, la „Ion Mincu”, și am absolvit aici, am absolvit Facultatea de Arhitectură și apoi cea de Arte Vizuale-Pictură. La 19 ani am avut oportunitatea să fac armata la Pompieri și totodată, fiind ultima generație de soldați, am avut posibilitatea să mă angajez tot aici. Pictură fac de 25 de ani și pompieristică de 17 ani. Sunt în antiteză, le leagă doar faptul că încep cu „P” amândouă. De ce zic că sunt în antiteză? La Pompieri timpul este relativ, fiecare minut se dublează ca volum și este crucial, 15 minute fac diferența între viață și moarte, sunt vitale pentru a oferi prim-ajutor, pe când la pictură nu se măsoară timpul, o lucrare se poate termina în 2-3 zile, poți să vrei să mai adaugi ceva sau poți lucra ani de zile și să nu fie gata nici în prezent. În 2016 am terminat facultatea și din necesitatea unui club particular de a picta la comun – eu înainte pictam singur – am prins gustul acesta, pentru că pictura se „fură”, nu se învață, nu am găsit ceva similar, așa că am decis să-mi fac un PFA (Persoană Fizică Autorizată) și să iau un spațiu unde să-mi deschid un club de pictură pentru toți pasionații, indiferent de vârstă, profesie sau pregătirea lor în domeniu. Am fost ajutat de Asociația de Numismatică Timișoara, unde era cubul de sticlă, dar din cauza condițiilor – ploua și se inunda, mucegăiau tablourile, am stat un an de zile ca proiect barter, am hotărât să cumpăr spațiul de pe Ciprian Porumbescu, unde am deschis atelierul de pictură MGA. Am început cu trei elevi și ei s-au dublat rând pe rând, iar acum am peste 100 de persoane, care trec pragul o dată pe lună sau pe săptămână, când au inspirație. Aici lumea vine când are timp, chef, când nu ai altceva pe cap, să nu ai mintea încărcată cu tot felul de lucruri. Aici e un hub cultural, lumea povestește, facem o planificare de evenimente și organizăm expoziții și tabere, pictăm în natură și facem chiar și comerț cu tablourile. O dată pe săptămână fac și un curs de Istoria artelor, și a lumii, pentru că sunt strâns legate.

Cum decurge o oră de pictură?

Aici este total neacademic, nu e ca facultate, unde îți pune la curs un model sau un subiect. Dacă ai lipsit, ai pierdut, asta nu se întâmplă aici. Lumea vine la pictură să se relaxeze și nu poți face corecturi didactice, așa că eu trebuie să găsesc o soluție să îi învăț, fără prea multă intervenție personală. Niciunul din cei care vin aici nu e la fel, am elevi de la 10 la 70 de ani și din toate categoriile sociale. Mulți vin cu dorința de a depăși un prag la un produs finit. Nu facem ca la facultate, dacă ai lipsit la un studiu putem relua individual. Fiecare are viteza proprie, unii pot lucra 2-3 zile, unii 2-3 luni, temele sunt propuse, acum toamna am avut peisaj de toamnă, pictură de seară, cum se propagă lumina și umbra, iar în decembrie urmează pictură pe globuri. Mulți se regăsesc în pictură la vârsta a doua, poate atunci au timp de acest hobby.

Cum se îmbină maleabilitatea pe care o ai la atelier cu strictețea de la pompieri?

Am încercat să fac o separare. Când vin de la unitate și pun haina în cui încerc să uit de necazuri, pentru că au loc multe drame – materiale sau victime. Încerc să mă dezic și să pun o paranteză și să mă comut pe viața aceasta, mai relaxantă aș spune, unde să nu fiu îngrădit în timp. Unitatea mă sprijină și mă susține, am avut cursanți dintre colegii mei și copiii lor și mereu de Ziua Pompierilor fac acțiuni ca să combin și pictura și meseria: expoziții în unitate sau ateliere de creație pentru copiii cadrelor. Când ies unii colegi la pensie le mai dăruiesc un astfel de cadou tip portret sau caricatură.

Cum ați picta o zi din viața unui pompier și cum se desfășoară ea concret?

Am făcut o serie de tablouri cu această tematică și mă gândeam că doar o nișă ar înțelege aceste lucrări – am avut lucrări de la intervenții, picturi complexe, cu picturi militare, până la cazul Colectiv. Am avut și în centru expuse astfel de lucrări, iar un pompier din Germania le-a luat toate pentru că s-a regăsit. Toate se fac în dinamică. Pompieristica are o paletă largă: de la intervenții de prim-ajutor cu ambulanțele SMURD, până la intervenții cu salvare de la înălțimi, de CBRN (echipajul de intervenție în cazul accidentelor chimice, biologice, radiologice sau nucleare), până la acele autospeciale folosite în perioada Covid, inclusiv cele de intervenție la descarcerare și cele de stins incendii. Se lucrează tură de 24 ore, intervențiile nu contenesc, fie că e noapte sau zi, vara sau iarna, mai ales că acum vine perioada când încep incendiile de la coșăritul superficial sau supraalimentarea sobelor sau jocul cu focul. Fiecare perioadă are caracteristica ei. Timișoara este un oraș complex față de alte reședințe de județ, este un oraș care are de la industrii care folosesc azotat de amoniu, până la topirea plasticului, prelucrarea uleiului sau grea, iar acestea se dezvoltă de la an la an. Asta presupune acumularea rapidă de forțe și intervenția cât mai rapidă.

Ce calități trebuie să aibă cineva care vrea să devină pompier?

Meseria de pompier implică, pe lângă efort fizic, și curaj și, cel mai important, contează să fie un tânăr curajos, atletic și, foarte important, este să promoveze Bacalaureatul și să fie disciplinat. Să nu aibă bineînțeles rău de înălțime și frică de spații închise, pentru că sunt probe eliminatorii. Meseria de pompier e ca un lanț, când un om este copleșit trebuie să fie înlocuit, fiecare are rolul său, de la șofer la echipaj și șeful de intervenție și până la logistică.

Ce îi sfătuiți pe tinerii care vor să urmeze o specializare în Arte?

Facultatea de Arte Plastice asigură locuri pentru toți, nu doar la pictură, ci și sculptură, design vestimentar sau grafică. Nu se pune problema de a nu intra, doar că înaintea examinării trebuie să prezinte un portofoliu de lucrări, pe care fiecare îl face acasă sau la un club de arte sau sub îndrumarea cuiva. Ar fi indicat ca acel portofoliu să fie făcut imaculat, pentru că reprezintă o notă importantă la media finală. Vin mereu copii foarte buni și este o facultate modernă.

Un om care nu are talent poate învăța să picteze?

Pictura nu este ca mersul pe bicicletă, ea se uită. Dacă ești antitalent poți învăța, dar dacă trece o perioadă fără să exersezi uiți. Orice om se naște cu un talent: muzică, actorie, dar depinde cum îl descoperă și îl exploatează, pentru că la un timp vârsta își pune amprenta. De aceea încurajez oamenii să iasă din zona de gri și de confort. Avem acum clasa de mijloc, care apelează la designer de interior și își amenajează locuința după bunul placul, umblă în lume și vor să aducă puțin de acolo în casele lor, un anumit tablou sau un anumit tip de statuie și își măresc viziunea.

V-a influențat pictura în meseria pe care o practicați? Poate fi o terapie?

Și pompierul este om: are familie și hobby-uri. Fiecare face activitățile care îl liniștesc și îl readuc în câmpul muncii după ziua de repaus 100% apt pentru o nouă tură, unde, față de alte ramuri, știi când intri în tură, dar nu știi ce te așteaptă în ziua respectivă, este foarte spontan. Nu ești pregătit să vezi sau auzi urmările care te pot marca. După o carieră de 25 de ani practic le-ai văzut și auzit pe toate, e un teatru de război. De exemplu în Belgia, ca să intri la Medicină, trebuie să fii și artist și dai și o probă, ori muzică, ori pictură. Sunt meserii unde imperativ trebuie să ai simț artistic și migală. Meseria de pompier, ca alte meserii care implică efort fizic și mental, necesită în timpul liber o delectare și atunci da, pictura se poate încadra ca delectare și metodă de destindere. Am persoane care vin aici ca la psiholog și practic învățăm unul de la altul, fiind atâtea opinii. Am avut aici persoane bolnave care s-au recuperat într-o anumită măsură, am primit telefoane de la psiholog că se descurcă bine după pictură și îi ajută, de exemplu cu sindrom Down. Se poate face terapie prin pictură, orice mare spital are așa ceva. De aici oamenii pleacă veseli și văd pe reacțiile lor că timpul trece repede și… vor să revină…

Dacă și tu ai o profesie a cărei poveste merită împărtășită și care îi poate inspira pe alții, scrie-ne! Tion și Agenda așteaptă mesajul tău pe redactie@tion.ro.

foto: Adrian Panduru/Tion