Și-ar fi dorit să ajungă arhitect, dar nu a fost să fie. Pașii l-au purtat în lumea artistică unde se simte foarte bine. Gabriel Cozma își iubește meseria și face față cu brio provocărilor care apar la evenimente.
Cum ai ajuns să fii plasator?
Am mers la Școala Generală nr. 19, apoi la Liceul de Construcții Industriale și Arhitectură la secția Restaurare, după care m-am înscris la Facultatea de Arhitectură, însă nu am terminat-o. Treceam prin schimbări emoționale în interiorul meu. După aceea am căutat un loc de muncă și m-am angajat la un club de internet ca administrator.
Apoi am lucrat la un magazin de produse electrocasnice, însă doar o scurtă perioadă deoarece colegii nu erau respectuoși cu clienții, mai ales cu cei în vârstă. Când am plecat de acolo, mi-am căutat de lucru, iar tatăl meu, care era pantofar la Teatrul Național, mi-a spus că se caută un plasator și mi-am depus CV-ul.
Am luat interviul cu șefa mea, doamna Luminița Moraru, o persoană extraordinară, iar anul acesta, în 15 ianuarie, s-au împlinit 17 ani de când lucrez la teatru. Mă bucur foarte mult că fac parte din echipa dumneaei și pentru colegii mei de la teatru am tot respectul. Învățăm unii de la alții și reușim să evoluăm ca și echipă de la an la an.
La angajare ți-au făcut un instructaj, cum să te comporți cu spectatorii?
Bineînțeles. Atât doamna Luminița, cât și colega noastră, doamna Maria, mi-au prezentat, în primul rând, clădirea – pentru că te pierzi pe acolo. Doamna Luminița mi-a explicat foarte frumos cum trebuie să vorbesc cu oamenii, mi-a spus ce întreabă de obicei și care sunt cuvintele pe care trebuie să le folosesc, să fiu politicos și atent cu toți cei care vin.
Tot dumneaei m-a tras de urechi când am fost cu capul în nori, dar a știut cum să se comporte cu mine. Suntem 12 plasatori, care pe rând stăm la poartă, la garderobă și în sală. Mă bucur pentru echipa noastră, pentru că știm să ne coordonăm și știm ce avem de făcut și mă bucur foarte mult că lucrez aici.
Care sunt provocările meseriei?
O provocare care intervine este legată de persoanele care întârzie. Dintre acestea, unele își cer scuze și solicită un loc în sală, unde se poate, fără a-i deranja pe ceilalți. Mai sunt persoanele care anunță că au venit și vor să fie conduse la loc, chiar dacă au întârziat și jumătate de oră. Cu respect, le spun „Bună seara, bine ați venit, vă rog să înțelegeți că spectacolul a început, ocupați un loc liber ca să nu-i deranjăm pe ceilalți oameni”. Dacă oamenilor le vorbești frumos, sunt înțelegători.
Mai sunt provocări pe partea de liniște. Sunt oameni care poate merg mult la alte evenimente și sunt mai sociabili, mai efervescenți și tind să vorbească peste actori sau au un timbru vocal mai ridicat. Poate că nu fac neapărat gălăgie în mod intenționat, ci așa sunt ei, dar în același timp nu se înțelege ce spune actorul sau îi deranjează pe cei din jur. Atunci merg la fiecare astfel de persoană și îmi face plăcere să fiu la fel, foarte respectuos, iar pe un ton neutru să-i spun: „Bună seara, bine ați venit, vă rugăm frumos să aveți respect pentru actorii de pe scenă și ceilalți spectatori și să faceți liniște. Mulțumesc frumos pentru înțelegere”.
În general, sunt două categorii de oameni: cei care înțeleg și fac liniște, și nu numai asta, ci le și fac observații celor din jur care fac gălăgie – lucru care pe mine mă bucură foarte mult –, și cei care îți aruncă o privire de genul: „Cine ești tu și de ce îl deranjezi în momentul când se simte bine?”.
Să nu mai spun foșnitul ambalajelor și desfăcutul dopurilor…
Se întâmplă să vină persoane care au bomboane sau care trebuie să își ia medicamentele și, în timpul evenimentului, încercând să nu facă gălăgie, stau și câte cinci minute să desfacă un ambalaj. Deranjează tot spectacolul. Da, se întâmplă des lucrul acesta, dar încercăm să vorbim dinainte cu persoanele care au mai venit la spectacole și știm că au procedat așa.
Deci e nevoie și de memorie vizuală?
Desigur.
Pe lângă răbdare, care sunt calitățile de care mai are nevoie un plasator?
Atitudine pozitivă, să zâmbească, să fie acea persoană de care și-ar dori să fie întâmpinați, de exemplu, dacă merg într-o țară străină. Contează să fie respectuos, să vorbească frumos. Trebuie să fii pozitiv și să le spui spectatorilor: „Bună seara, bine ați venit, suntem aici să vă ajutăm, văd ca aveți biletele la îndemână, dați-ne voie să vă conducem la locul dumneavoastră”.
Nu te costă nimic să fii o persoană atentă, pozitivă și să ai răbdare. Trebuie să vorbești respectuos și, în același timp, să o faci pe un ton neutru, nu agresiv, pentru că de multe ori oamenii intră în defensivă și atunci, din dispreț sau pur și simplu pentru că nu ai un ton potrivit, indiferent ce le-ai spune, refuză să facă lucrul cerut.
Cum s-a schimbat profilul spectatorului în cei 17 ani?
Pot să spun că pe vremuri oamenii erau puțin mai eleganți, însă trebuie să ținem cont de faptul că au început din ce în ce mai mult să vină foarte mulți tineri la teatru. Fie că sunt de la Liceul „Ion Vidu” sau de la clasele actorilor, care și predau, vin foarte, foarte mulți tineri la teatru și mă bucură enorm lucrul acesta. Ei înainte să vină la spectacol deja știu cine este autorul, despre ce este vorba și sunt foarte, foarte curioși. Spectatorul timișorean are la dispoziție foarte multe evenimente și vine lumea la Operă, la Teatrul Național, la Teatrul German și la Teatrul Maghiar, care sunt toate în aceeași clădire, dar sunt multe evenimente și în alte locații.
De multe ori revedem cu plăcere aceiași oameni cu zâmbetul pe buze și dornici de teatru, de spectacole pe care le-au văzut de nenumărate ori. Dar se întorc și ne face o deosebită plăcere să-i revedem și să ne zică: „Mi-a plăcut, data trecută, actorul cutare a făcut așa, de data asta a pus o altă tonalitate”. Sunt foarte atenți, iar lucrul care ne binedispune pe mine și pe actori, bineînțeles, este când, după spectacol, actorul vede că la ieșire este întâmpinat de oameni care vin să-l felicite.
Actorii noștri sunt oameni minunați, calzi și primitori, m-au făcut și pe mine să ies din cochilia mea de timiditate.
Care este spectacolul tău preferat la Teatrul Național?
Wow, sunt multe. Nu am un spectacol preferat pentru că sunt foarte multe care-mi plac. Dar pot să vă zic un gen de teatru care îmi place mult – cel în care se pune accent pe evenimentele dintr-un cuplu sau un grup de prieteni, ce se întâmplă cu deciziile lor în momentele cheie.
Cum ar fi „Aniversarea”?
Cum ar fi „Aniversarea”, de exemplu, pentru că totul când intri în spectacol este imaculat. Și dacă îți faci o poză mintală, de exemplu, a spectacolului la început și la final, ai să observi că între cele două se întâmplă foarte multe. Asta mă interesează pe mine, ca și persoană: din exterior pot observa unele lucruri pe care să le îmbunătățesc la mine, dar în același timp sunt atent și la reacția spectatorilor din sală, la interpretarea actorilor. Îmi plac spectacolele în care se pune accent pe picanteriile de cuplu, pe relații dintre prieteni și alte cercuri restrânse
. Îmi mai plac și toate spectacolele de la Sala Studio pentru că ești aproape de acțiune, de actori, ești acolo, lângă ei. Sunt persoane cărora le plac spectacolele interactive și alții cărora nu le plac, astfel că ne cer să nu stea în primul rând. Oamenii îi împărtășesc plasatorului temerile lor.
Actorii vă întreabă uneori care a fost reacția publicului?
Da, iar mie îmi face plăcere să văd reacția publicului pentru că diferă de la tineri la adolescenți la persoane în vârstă; fiecare reacționează diferit la scene diferite din spectacol, cum ar fi la spectacolul „Sunt o babă comunistă”. Unora le-a plăcut mai mult, altora mai puțin, depinde de experiența fiecăruia de viață și de lucrurile care se întâmplă pe scenă. Persoanele mai în vârstă merg la alte spectacole, au o altfel de experiență de viață și de teatru și la cele tinere, la fel.
Ce ar trebui să aibă tinerii în vedere când își aleg viitoarea meserie?
De când mă știu, mi-au plăcut calculatoarele. Dar ca și meserie, nu mi-am dorit să stau la birou sau în fața calculatorului. Vreau să le zic tinerilor să fie foarte conștienți de lucrurile care le plac. Dacă ești o persoană activă sau care se simte bine în preajma altora, caută o carieră în direcția asta. Dacă îți plac calculatoarele sau partea de IT, îndreaptă-te spre așa ceva. Am prieteni din domeniul IT care după orele de program se plângeau de mediul de lucru, de șefi, aduceau jobul acasă, iar eu nu mi-am dorit niciodată așa ceva.
Astfel, tinerii care vor să își caute un job să-și găsească unul care să le facă plăcere, în primul rând. Eu am observat că mă simt foarte bine în preajma oamenilor. Îmi face plăcere să fiu cu cât mai mulți oameni în jurul meu și am observat că la cei de vârsta mea este foarte importantă socializarea. La teatru mă simt confortabil ca persoană. Tinerii să nu se uite la salariu, ci la oamenii din jur.
Vor petrece foarte mult timp la locul de muncă și trebuie să fie conștienți că pot merge mai departe dacă simt că nu se potrivesc cu colegii, că nu există coeziune. Mergi mai departe, caută-ți un alt loc de muncă, unde te simți tu confortabil. Eu am învățat din locurile în care am lucrat și mă bucur că am ajuns aici, în echipa Teatrului Național.
Dacă și tu ai o profesie a cărei poveste merită împărtășită și care îi poate inspira pe alții, scrie-ne! Tion și Agenda așteaptă mesajul tău pe redactie@tion.ro.
Citiți principiile noastre de moderare aici!