Laila Onu a înființat și conduce Fundația Pentru Voi, care a ajuns în clipa de față a ajuns să ofere servicii pentru 200 de timișoreni cu dizabilități intelectuale. De-a lungul timpului, munca sa a fost apreciată la nivel național și internațional, iar Fundaţia Pentru Voi a primit numeroase premii, cum ar fi Marele Premiu la Gala Societăţii Civile din 2008, Premiul Handinnov al Uniunii Europene în anul 2008, Zero Project Awardee în 2017. De asemenea, Laila Onu a fost laureată a primei ediții a competiției EY – Antreprenorul Anului, la secţiunea social, în 2014. Laila Onu a fost decorată de președintele României în 2000 cu Ordinul Național Serviciul Credincios, iar lista premiilor nu se oprește aici.

Ce face un inginer în domeniul protecției sociale? Aveți aproape 30 de ani de la înființarea Centrului Pentru Voi. Cum au fost acești ani?

Poate e un pic ciudat că prima profesie e aceea de inginer. Viața, de multe ori, te pune în niște situații deosebite și acesta e și motivul pentru care mi-am schimbat carierea. Inițial am activat ca și voluntar în aprilie 1990 pentru o asociație pentru persoane cu dizabilități și după aceea am făcut Fundația Pentru Voi și deja în curând o să avem, așa cum ați spus, 30 de ani de activitate. Eu zic că meseria de inginer, eu sunt inginer electronist, mi-a folosit. Am profesat din 1985 până în 1994 la FAEM (n.r. – acualmente AEM). Mi-a folosit pentru că formația asta matematică și inginerească îți dă o anumită logică și un anumit fel organizat de a rezolva problemele, ceea ce mi-a prins foarte bine în meseria asta de manager. Dacă ar fi să vorbesc despre acești ani, au fost ani cu multe realizări, dar în același timp și cu multe greutăți.

Ce obstacole ați întâmpinat la început?

Paradoxal, la început, nu existau deloc servicii sociale comunitare pentru adulți cu dizabilități. Eu am fost în august 1990 în Olanda, erau vremurile acelea când veneau organizații străine aici, să văd sistemul de acolo. Am rămas total surprinsă în condițiile în care sistemul de la noi nu avea nimic, erau doar acele lagăre îngrozitoare pe care le vedea toată presa. Am venit cu ideea de a face și aici ceva asemănător cu ceea ce am văzut acolo. Ulterior, am mers și în alte țări și am văzut că în special țările scandinave au un sistem extrem de bine pus la punct și e o filosofie total diferită față de ceea ce se întâmplă la noi, și anume că persoanele vulnerabile, cu nevoi, cum sunt copiii, bătrânii, persoanele cu dizabilități, primesc mai mult de la societate. Deci socitatea vine să compenseze nevoile sporite ale acestor oameni. Ideea lor de organizare a sistemului social se bazează tocmai pe acest fapt: statul dă cheltuiala în plus pe care trebuie să o facă persoana cu dizabilități din cauza dizabilității. De exemplu, dacă o familie are un copil cu dizabilități și altul fără și vor să se ducă în tabără, tot ceea ce persoana cu dizabilități are nevoie în plus este suportat de stat. Deci nu e o indemnizație așa cum e la noi, ci statul vine și îți dă cărucior dacă ai nevoie sau de o persoană în plus care să te ajute la școală plătește acea persoană, dacă ai nevoie de un asistent personaș, plătește acea persoană dar nu opt ore pe zi ca la noi, ci cât ai nevoie.

Practic, mentalitatea este diferită și ce e diferit e că oamenilor li se pare normal acest lucru, așa sunt crescuți de mici în acest sistem spre deosebire de România, unde și acum foarte multor oameni li se pare: dar de ce să dai bani în servicii sociale că și așa nu se mai recuperează niciodată. Foarte mulți oameni au această idee că trebuie să se recupereze. Nu. Trebuie să aibă o calitate a vieții bună și să aibă o viață decentă să nu mai asistăm la orori și abuzuri și la tot felul de tratamente degradante față de persoanele vulnerabile, fie că sunt bătrâni, fie că sunt persoane cu dizabilități sau copii. Deci cu această idee bazată pe ceea ce am văzut în alte țări am început să dezvoltăm și noi servicii. Paradoxal, faptul că la început nu exista legislație ne-a făcut să ne putem dezvolta și mai bine. Primele standarde pentru centrele de zi și locuințele protejate s-au făcut pe baza modelului pe care noi îl creasem la Pentru Voi deoarece a fost prima organizație care a avut un centru pentru persoane cu dizabilități, respectiv locuințe protejate.

În momentul de față legislația în domeniul protecției sociale vă ajută sau considerați că ar trebuie îmbunătățită?

Ar trebui îmbunătățită foarte mult. Sunt foarte puține servicii sociale comunitare. Deci în continuare persoanele cu dizabilități, în special cele adulte pentru că aici e cea mai mare problemă, sunt în continuare acasă pe umerii familiei. Beneficiarii noștri, mulți dintre ei, au 40-50 de ani și părinții au 70-80 și fie nu mai pot să-i îngrijească fie unii dintre ei nu mai sunt, au decedat. În pandemie am avut patru cazuri de acest gen și nu mai sunt soluții, unde să meargă acești oameni. Și nu e vorba neapărat de bani pentru că în foarte multe cazuri părinții strâng bani și au apartament, dar nu se pot îngriji singuri, au nevoie de servicii și aceste servicii nu le furnizează aproape nimeni. Sunt foarte puține locuințe protejate. În Timișoara, doar Pentru Voi are locuințe protejate pentru persoane cu dizabilități severe și noi avem puține locuri. Pentru cele patru cazuri de care spuneam s-a găsit ca soluție niște cămine de bătrâni particulare, dar nu sunt nici pe departe soluția ideală pentru că un adult de 40 de ani cu sindromul Down nu se simte bine la un cămin de bătrâni, are nevoie de alte activități și alt mediu. În România situația este în continuare foarte proastă și s-a investit foarte puțin dacă comparăm cu fondurile care au fost disponibile. Foarte mulți bani s-au cheltuit pe conferințe, studii și strategii.

Câți beneficiari aveți în clipa de față și ce facilități le oferiți?

Avem cam 200 de beneficiari în total din Timișoara și nouă servicii licențiate. Avem trei locuințe maxim protejate pentru dizabilitate severă și trei minim protejate pentru dizabilitate medie și trei centre de zi, care sunt frecventate de 150 de persoane zilnic. Centrele de zi au program de la 8 la 15, iar beneficiarii primesc micul dejun și prânzul, fac diferite activitități și terapii: consiliere psihologică, terapie prin muzică, activități pentru integrarea lor socială. Foarte mult timp și energie ne ia în ultima perioadă accesarea serviciilor medicale tocmai pentru că anii au trecut și problemele sunt mult mai mari și mai grave decât erau în urmă cu 30 de ani. Nu doar vârsta, ci și medicația anti-psihotică pe care o iau beneficiarii noștri duce la probleme de sănătate: boli cardiovasculare, diabet. Și atunci este o întreagă tevatură cu mersul la medic. Sistemul medical din România este așa cum îl știm, foarte puțin prietenos cu persoanele cu dizabilități. Apoi, avem Unitatea protejată Pentru Voi pentru cei care au un nivel mai ridicat, unde avem angajate persoane cu dizabilități intelectuale care lucrează. Avem comenzi mai ales pe partea de multiplicare și tipărire tricouri cu diferite mesaje sau logo-ul firmei. Mai facem broșuri, pliante, roll-upuri, sacoșe de pânză cu diferite imprimeuri, mici decorațiuni de Crăciun și de Paște. Banii sunt folosiți pentru salariile lor și diferite activități, cum ar fi excursii. Important este să aibă o activitate, nu doar puzzle.

Care a fost cel mai greu caz pe care l-ați întâlnit de-a lungul timpului?

Sunt foarte multe și din păcate unele sunt tragice. Ultimul a fost în pandemie când a decedat una dintre beneficiarele noastre din cauza covid.

Familiile pot susține persoanele cu dizabilități?

Diferă de la caz la caz, unele îi susțin, iar altele nu mai au capacitatea pentru că sunt la capătul puterilor. Sunt multe mame singure. E ca și cum ai avea tot timpul un copil mic, dar e greu de găsit baby-sitter pentru adulți. Una dintre familii, tatăl era medic și mama farmacist, cu o situație bună, când doamna a ajuns la 85 de ani a venit și ne-a cerut să o ajutăm să moară liniștită. Ceea ce dorea era să găsim o formulă astfel ca băiatul ei să rămână în locuința din Piața 700 și practic am făcut locuința protejată Ovidiu acolo unde stau trei persoane. Am renovat locuința și asigurăm un pedagog și o infirmieră, ziua stau în centrul de zi. Calitatea vieții nu se compară cu cea de la cămin.

Ce proiecte aveți pentru viitor?

Am câștigat două proiecte. Ministerul Muncii, respectiv Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Persoanelor cu Dizabilități a lansat un apel și noi am aplicat cu două proiecte și spre bucuria noastră ambele vor fi finanțate. Deci din opt proiecte la nivel național, două sunt ale noastre. Primul este „Brâncuși pe înțelesul tuturor” și care se leagă de Timișoara Capitală Culturală. Ceea ce am văzut noi este că din toate aceste foarte multe activități culturale foarte puține sunt disponibile pentru persoanele cu dizabilități. Un lucru pe care îl vedem toți este că instituțiile culturale din Timișoara nu sunt accesibile pentru cei cu scaun cu rotile sau cu probleme locomotorii, peste tot trebuie să urci scări. Ceea ce vom face noi va fi medierea între expoziția Brâncuși și persoanele cu dizabilități intelectuale astfel încât să se poată bucura și ele de expoziția care se va organiza la Timișoara. Vom face o broșură în format ușor de înțeles despre Brâncuși pentru persoanele cu dizabilități intelectuale în care vom spune și despre viața și opera lui și desigur despre expoziție. Vom face o excursie de două zile la Târgu Jiu cu un grup de 50 de beneficiari de-ai noștri ca să vadă operele lui Brâncuși, și excursii de o zi la Oradea să vadă partea de art nouveau și la Arad unde sunt evenimente incluse în Programul Capitală Culturală.

Al doilea proiect este o campanie despre angajarea în muncă a persoanelor cu dizabilități și de dezvoltare a unității noastre protejate prin care vrem să facem instruire pentru beneficiari de-ai noștri în ceea ce înseamnă tipărire. Noi aici avem cele mai multe comenzi și apar probleme de genul: se blochează imprimanta. Vrem să facem un curs de operator imprimantă fără să fie o calificare și să cumpărăm o imprimantă nouă.

Sunt dispuși angajatorii să încadreze persoane cu dizabilități?

Noi avem un grup de persoane care sunt angajate. Angajatorii sunt dispuși să angajeze, dar sunt mai dispuși să adapteze mediul de acolo persoanelor cu dizabilități. Datorită faptului că au dizabilități trebuie să oferi un anumit suport. De aceea merge mai bine angajarea în unitatea protejată decât pe piața liberă, dar avem un beneficiar care lucrează de câțiva ani într-un supermarket, se descurcă bine, și la diferite locuri de muncă unde avem colaborări. Avem un asistent social care merge o dată pe lună la fiecare persoană angajată pentru a vedea ce probleme sunt.

Câți angajați sunteți în total?

Pentru Voi are 65 de angajați cu tot cu cei cu dizabilități care sunt angajați în unitatea protejată.

Ce sfaturi ați avea pentru tinerii care sunt la început de drum și urmează să-și aleagă o meserie?

Pentru cei care doresc să se facă asistenți sociali cred că cel mai important lucru este să le placă meseria asta. Din exeperiența mea de aproape 30 de ani, cum am tot angajat, am constatat că rămân oamenii cărora chiar le face plăcere ceea ce fac. Nu este o meserie în care să zici că câștigi foarte bine, cum este IT, dar dacă îți place să lucrezi cu oamenii și ai nevoie de o motivare intrinsecă atunci asistența socială e foarte bună pentru că vezi imedoat rezultatul muncii tale în viața oamenilor, vezi impactul pe care îl are munca ta. Am angajat oameni care veneau din alte domenii și s-au specializat la noi în meseria de pedagog social și nu e așa o folosofie, e ușor de învățat dacă vrei. La noi din păcate facultatea, și Asistența Socială și Psihologia furnizează niște informații generale, dar ar fi nevoie de specializări mult mai focusate, de exemplu de asistent social care să lucreze cu persoane cu dizabilități intelectuale, să fie un master pe domeniul acesta pentru că e altceva decât copii sau bătrâni.