Claudia Estera Azgur este președintele Corpului Profesional al Mediatorilor din Timiș. Aceasta este de părere că medierea e prea puțin promovată și oamenii înțeleg prea puțin ce înseamnă profesia de mediator. Claudia Estera Azgur a „împăcat” diverși oameni de-a lungul timpului, persoane juridice, persoane fizice, a avut și cazuri de malpraxis sau cu probleme de grănițuire sau altele de genul ori probleme legate de și cu diverse instituții.
Ce studii ați urmat și care a fost primul dumneavoastră loc de muncă?
Primul meu job a fost de jurist în firma familiei, apoi de mediator în România pentru că povestea mea e puțin atipică. Am terminat Facultatea de Drept și chiar în perioada aceea apăruse medierea. M-am informat să văd ce înseamnă, la ce se referă și am constatat că se pliază total pe caracterul meu. Adică mă simt foarte confortabil când pot să fac un bine.
Sunteți o persoană împăciuitoare de fel?
Da, sunt împăciuitoare de fel. Prefer dauna mai degrabă decât o stare de nervozitate sau alte pierderi.
Cum ați reușit să fugiți din România în timpul regimului comunist, cum ați ajuns să vă stabiliți în Austria și ce ați făcut acolo?
A fost o adevărată aventură. Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru ceea ce s-a întâmplat pentru că fără ajutorul Lui n-ar fi fost nimic. Am fugit împreună cu soțul meu, în august 1989, pe timpul răposatului. Dacă știam că vine Revoluția, niciodată nu aș fi fugit, și dacă știam că nu o să ajung unde mi-am dorit, în America, niciodată nu aș fi plecat. În America am doi frați fugiți din anii 80′ și alte rude. Am trecut granița prin fosta Iugoslavia. Din nouă persoane câte am plecat, cinci am reușit să trecem. Am întâlnit un neamț care transporta oameni în Austria. Acolo, am ajuns în lagăr, și am fi vrut ca Austria să fie o țară de tranzit – dar pentru că eram o familie foarte tânără și ușor de integrat în altă societate, am primit azil politic fără să-l fi cerut. Din contră, ne-am dorit foarte mult să nu rămânem în Austria, să mergem în America. Fiind azilanți acolo cu drepturi depline, în Austria, nu am mai putut pleca în America.
Cum erau condițiile în lagăr?
În lagăr, condițiile nu erau bune, dar nici cum ne gândim noi astăzi la un lagăr. Nu era pușcărie. Aveai dreptul să ieși. Nu era lux, erau mai mulți în cameră, erau paturi supraetajate, dar era curățenie și mâncare foarte bună. Aveau grijă de noi. Apoi am fost repartizați la o pensiune pentru un timp în care trebuia să ne integrăm, să facem cursuri de limba germană și să ne găsim un job. Eu, fiind însărcinată, nu am făcut nimic din toate astea. Am avut un băiețel, un dar ceresc. Noi ne-am integrat foarte ușor.
Când ați reușit să ajungeți totuși în America? Dar la Timișoara când v-ați reîntors?
La Timișoara am revenit imediat după Revoluție. Soțul meu era foarte hotărât să revenim acasă, dar eu am fost cea care am tras de timp pentru că am zis că nu aș vrea să plec fără cetățenie dacă tot am riscat așa mult. În America am reușit să mergem abia după 20 de ani. Nu a fost o prioritate. Aveam deja doi băieți când am mers. În Austria am locuit prima dată aproape de granița cu Germania, apoi ne-am mutat la Viena, să fim mai aproape, pentru că făceam foarte des naveta în România.
Ce ați făcut după 15 ani petrecuți în Austria când ați revenit în România?
Am început studiile pentru că nu le aveam, eram un copil când am plecat. Sunt foarte mândră și încântată de modul în care s-au întâmplat toate lucrurile pentru că știu că Dumnezeu le-a coordonat. Am lucrat ca secretară în Austria, precum și la o firmă de publicitate. Am avut mai multe locuri de muncă pe parcursul anilor. Dar îmi place foarte mult în România, ne-am întors pentru că suntem foarte patrioți. Ne-am întors să clădim împreună ce putem mai bine, ceea ce dincolo era puțin mai dificil de făcut. Nu imposibil, dar ne-am ales România să fie casa noastră.
Mai vin oamenii la mediere?
Da, chiar miercuri am avut o mediere. Eu sunt printre puținii mediatori care își mai desfășoară activitatea. Din păcate, foarte ușor s-a renunțat la această idee deși este o profesie liberală și cred că foarte mult contează fiecare ce face pentru profesie. Multă lume spune că profesia de mediator nu e așa de bine reglementată astfel încât să putem face ce trebuie făcut. Sunt lucruri care ar putea fi schimbate, doar că legea această a medierii există și se poate lucra pe ea foarte bine, fiind benefică societății. Medierea mi se pare una dintre cele mai frumoase profesii și nu cred că nu ne putem educa în acest spirit. Eu tot am speranța și cred că societatea noastră se poate îmbunătăți prin mediere. Este aducătoare de pace.
Cu ce fel de probleme vin oamenii la dumneavoastră?
Au venit cu tot felul de probleme, am avut tot felul de situații, în timpul proceselor, înaintea proceselor. În problema familiei sunt mulți care se adresează mediatorilor, dar am avut și cazuri de malpraxis, probleme cu diverse instituții. În foarte multe domenii am făcut medieri până acum. Dacă una dintre părți deja se gândește că ar fi o soluție convenabilă pentru ambele părți, vin la mediator.
Are succes în cele mai multe dintre cazuri?
Succesul e greu de definit din punctul meu de vedere. Adică dacă persoanele aflate în conflict, care poate nu și-au vorbit de mulți ani sau care poate nu găsesc o soluție – eu sunt mulțumită dacă parțial situația se poate îmbunătăți. Sau dacă oamenii nu mai întorc capul când se întâlnesc și zic măcar un „bună ziua” chiar dacă nu mai doresc să aibă nimic unul cu celălalt – eu văd succesul, chiar dacă e de dorit ca toate problemele cu care vin să fie rezolvate aici. Dar nu întotdeauna este posibil acest lucru. E minunat când măcar parțial s-a mișcat un pic problema de unde era înțepenită.
Care e următorul pas în cariera dumneavoastră?
Îmi doresc să devin și traducător autorizat de limba germană pentru că e nevoie. Sunt traducători foarte puțini și foarte aglomerați. Sper să îmi găsesc timp pentru că noi, ca familie, suntem ancorați și în alte afaceri unde când trebuie dăm o mână de ajutor. Mai fac și repetiții, cânt în Corul Avocaților și Corul Bisericii Elim.
Este medierea subevaluată sau prea puțin folosită?
Este prea puțin folosită și subevaluată pentru că foarte mulți nu înțeleg că prin mediere se întâmplă ce își doresc ei să se întâmple. În instanță, de cele mai multe ori, nu se întâmplă treaba asta – judecătorul nu poate să hotărască decât conform legii. Nu există altă variantă. În schimb, prin mediere, părțile își aleg întotdeauna soluția care să fie viabilă. Degeaba se dă o sentință care nu poate fi pusă în aplicare. Nu doar din punct de vedere financiar, dar toate lucrurile le decizi de comun acord cu partea adversă. La mediere nu există perdant, asta vreau să se înțeleagă, pentru că toate lucrurile se fac de comun acord. Și când toate lucrurile acestea se înțeleg, pe lângă faptul că îți aduce o stare sufletească bună, îți dă liniște, nu se poate compara cu o sentință care te forțează să faci o chestie sau alta. Medierea e prea puțin promovată și oamenii înțeleg prea puțin ce înseamnă.
Din punct de vedere al costurilor, medierea este mai ieftină decât un proces?
Și financiar, dar și ca timp, medierea este mult mai ieftină. Sunt studii făcute – o oră de mediere înseamnă un an în instanță. Sunt procese în care stai poate doi, trei sau patru ani. În mediere poate dintr-o ședință sau câteva ședințe dacă sunt lucruri mai complicate se poate rezolva problema. Îți rezolvi problema în așa fel, cum am mai spus, să ai tu pace cu tine însuți că ai făcut un lucru bun, pe care l-ai gândit și care e realizabil. Nu ți se impune nimic, medierea e confidențială, nu ești într-o sală de judecată, nu ești expus.
Ce sfaturi ați avea pentru tinerii care sunt la început de drum și vor să urmeze o profesie dictată de pasiune?
Tinerii, în general, sunt preocupați de viitor, și când mă gândesc la viitor, mă refer să fie asigurați pe partea financiară. E adevărat însă că medierea nu-ți asigură un venit din care să poți trăi, trebuie să ai o sursă suplimentară, din păcate. Pentru că lipsește educația de a fi pacifist, de a determina oamenii să renunțe la conflicte de bunăvoie. Ai noștri sunt învățați că în instanță se rezolvă totul, ceea ce nu este în regulă. Și avocații ajută câteodată neîncrederea în mediere. Medierea este o metodă extraordinară de rezolvare a tuturor conflictelor. Dar momentan nu este așa de bine înțeleasă pe cât este de eficientă.
Trimite articolul
XPoate era util, in contextul in care i s-a luat un interviu doamnei presedinta a Corpului Profesional al Mediatorilor Timis, sa precizeze , ”dintre putinii mediatori activi din Timis” si care sunt acestia, pentru ca, intr-adevar sunt putini cei care activeaza efectiv.
Da , profesia de mediator este frumoasa, si este ”ALTCEVA” fata de celelalte profesii juridice cunoscute.
Este SINGURA procedura legala in care partile pot sa isi rezolve o problema, ”fara a ramane dusmani pe viata”. Unii inteleg, altii nu. De câștigat, însă, au numai cei care înțeleg marile avantaje ale MEDIERII.
Judecatorii din România, atât de aglomerați, ar trebui să fie PRIMII care să trimită părțile la mediere, și așa listele foarte mari și termenele foarte îndepărtate, s-ar mai rări pe rolul instanțelor.
Da, consider că un rol esențial în înțelegerea medierii la adevarata sa valoare îl au JUDECĂTORII. Dacă instanțele românești vor accepta că această procedură le ușurează lor munca, și nu noua meserie de ”asistent de judecător”, da se va înțelege ce rol important poate avea medierea pentru societate.
De ce v’ati intors?
Tot dânsa a mediat și “despăgubirile” obținute pentru celebrul acvariu din centru? Pentru care familia dânsei a primit terenul parcării proaspăt finalizate din Piața 700, terenul de la intersecția Cetății/Bogdanestilor și terenul din Calea Lipovei? Poate spune și ce procent din mediere s-a “întors” la partid(ul) galben?