Deși din considerente politice se află în imposibilitatea de a-și practica meseria, Dan Vîrtosu spune că încă de mic și-a dorit să fie medic veterinar, acest lucru fiind foarte apropiat de sufletul său. Despre ce înseamnă un animal de companie în viața noastră, despre îngrijirea lor și ceea ce le face bine, dar și despre satisfacțiile aduse prin practicarea meseriei de medic veterinar, Dan Vîrtosu a vorbit într-un interviu acordat pentru rubrica „Cariere de poveste”.

Cum a ați ales această profesie și ce pregătire ați urmat?

Am ales profesia de medic veterinar din dragoste pentru animale. Dintotdeauna mi-am dorit să devin medic veterinar și când eram mic, când eram întrebat ce vreau să mă fac, spuneam acest lucru. Atât de mult mi-am dorit încât am urmat și liceul specializat, iar apoi am intrat la Facultatea de Medicină Veterinară din Timișoara, pe care am terminat-o în 2005, după care am început să practic meseria care mi-a plăcut dintotdeauna. Am deschis un cabinet veterinar într-un moment în care nu se punea preț pe câini și pisici, ci pe animale de rentă. În nebunia mea am deschis un cabinet de câini și pisici și, la început, în prima lună, nimeni nu a trecut pragul cabinetului. După aceea, oamenii au venit și s-au obișnuit, au început să țină câini și pisici. Am dezvoltat în timp cabinetul, iar oamenii chiar țin la companionii lor. După câțiva ani, în 2011, am luat titlul de medic veterinar primar, iar în 2019 am terminat studiile doctorale și am obținut titlul de doctor în Zootehnie. În prezent, lucrurile s-au schimbat și mi-aș dori să mai merg la animalele de rentă, pentru că un medic veterinar este pentru toate animalele. Tot mai rar sunt solicitat pentru ele.

Se face prevenție în medicina veterinară sau oamenii vin cu animalele atunci când au o urgență?

Este și-și. Vin pentru vaccinări, deparazitări, consult, dar se asigură și serviciul de urgență, pentru că sunt probleme care necesită intervenție imediată.

Din experiența dobândită, cât de mult ați observat că țin stăpânii la animalele lor?

Este foarte important un animal de companie, pot spune că este un membru al familiei și este tratat ca atare. Sunt unii bătrâni care sunt singuri și doar atât mai au, un animal de companie, pe care îl tratează ca pe o persoană căreia îi povestesc problemele și necazurile. De multe ori ne atașăm noi de pacienți pentru că sunt drăguți și empatici, însă trebuie să se întoarcă în mediul lor.

Care sunt necesitățile unui animal pe care toți oamenii ar trebui să le știe în momentul în care decid să adopte sau să cumpere un animal?

Întotdeauna trebuie să studiezi această chestiune. Trebuie să fim conștienți că animalele au nevoie de îngrijire continuă. Un animal de companie nu este o jucărie de pluș de care te poți plictisi și să o arunci, necesită costuri de îngrijire și, mai ales, să se potrivească stilului de viață: Nu poți lua la o anumită vârstă o rasă de câini utilitari, care au nevoie de mișcare multă, în comparație cu un bichon de exemplu.

Există și o schemă de vaccinare și deparazitare care trebuie urmate cu strictețe și realizate corect, întrucât eliminarea unui vaccin crește riscul de boală, iar financiar, de 10 ori mai mult va costa tratamentul decât vaccinul. Există și suferința și posibilitatea să nu poată fi tratabilă. Ar trebui un consult prealabil, discutat cu medicul veterinar și de stabilit protocolul de vaccinare și deparazitare. În plus se face microciparea și înregistrarea în Registrul câinilor cu stăpân. Mai este nevoie și de vizite constante la medicul veterinar. Aici trebuie venit și cu animalul sănătos, pentru consultul de rutină.

Am luat și animale de pe stradă, destul de multe, și le-am salvat din diverse accidente, unele le putem da spre adopție, căutăm familii potrivite pentru acestea și pot spune că animalele au ajuns mereu în sânul unei familii unei iubitoare, nu am dat greș.

Pe lângă hrană și tratamentele necesare, animalele au nevoie și de foarte multă iubire. Eu personal am nouă câini acasă.

De asemenea, un câine care se pretează să stea afară și să facă multă mișcare, cum ar fi un ciobănesc german, nu are atât de multe afecțiuni pe care le moștenește. Aceștia ar fi așa-numiții câini „corecți”. În comparație însă, un buldog francez, care are și probleme respiratorii sau dezvoltă afecțiuni ale pielii din cauza expunerii la soare, trebuie să aibă ieșiri supravegheate.

Cum este munca cu necuvântătoarele?

Pot compara meseria cu cea a unui medic pediatru. Sunt semne de care trebuie să ții cont, să fii atent la detalii pentru a nu merge pe o pistă greșită. Pisicile de exemplu exprimă mult suferința prin tors.

Ce probleme au animalele cu oasele? Ce ar trebui să mănânce ele de fapt?

Înainte nu se punea accent pe așa ceva. Animalele au evoluat. Imaginați-vă că multe stau toată ziua pe canapea și nu fac atâta mișcare, iar procesul de digestie este clar modificat. Dându-i oase unui astfel de cățel, ele nu mai sunt digerate. Oamenii trebuie să observe cât doarme animalul. Hrana industrială este comodă, nu trebuie condiții speciale, trebuie o temperatură de până la 25 de grade, iar termenul de valabilitate este destul de lung. Hrana BARF, unde există rețete pe internet, este corectă, dar implică timp de gătire, iar timpul nu permite și este și destul de complicat. Hrana potrivită, în care câinele arată bine din toate punctele de vedere, este cea mai bună pentru el. Nu recomand niciun tip de mâncare sau firmă anume. De asemenea, câinii nu au o problemă de gust. Nu recomand mâncarea de la masă; când mâncăm, nu dăm de la masă. Dacă totuși vine, îi dăm tot bobițe, pentru că el nu știe ce mâncăm. Mesele trebuie să fie la ore fixe, pentru că altfel devin obezi. Doar proprietarii sunt răspunzători pentru acest fapt, pentru că animalele nu au singure acces la frigider.

Este adevărat că animalul preia din însușirile stăpânului?

Da, așa este, parcă la un moment dat și trăsăturile.

Spuneți-ne unele momente din meseria dvs. care v-au făcut să fiți mândru că sunteți medic veterinar.

Am foarte multe satisfacții din această meserie și nu se poate compara cu nimic un bătrânel căruia îi dau lacrimile că i-am salvat companionul sau un copil pentru care ai ajutat animalul să treacă prin boală. Privirea și mulțumirea nu se compară cu nimic în meseria asta. Noi niciodată nu ne oprim din învățat, în momentul în care te-ai oprit, ajungi un medic mediocru. Facem cursuri de specializare încontinuu, facem workshopuri și mergem la congrese, ne întâlnim cu colegii și discutăm mereu cazuri. Această meserie îți ocupă tot timpul. Nu reușești să te plictisești niciodată.

Sunt anumite rase pe care le-ați recomanda unui om care dorește un animal de companie?

Pot să recomand, pentru că ajungi să cunoști din comportamentul lor. Nu recomand rasele foarte active bătrânilor, iar pentru copii, care nu pot avea grijă singuri de un animăluț, trebuie să intervină părinții – fără să meargă însă pe ideea că se vrea unul cât mai mic, ca o jucărie; mulți spun că vor „mini-toy”, dar nu există așa ceva, rasele sunt standard. Sunt înmulțiri greșite, între indivizi foarte mici pentru că au o problemă, iar urmașii lor vor fi la fel. Este foarte greu să faci o schemă de vaccinare astfel.

Au apărut și noi animale de companie populare, în afară de câini și pisici?

Bineînțeles: avem crescători de reptile, rozătoare, păsări, de tot felul, de la nimfă la peruș sau papagali.

Ce îi sfătuiți pe tinerii care se îndreaptă spre această meserie?

Avem 11 specii de tratat și este un pic mai greu și poate unii renunță, iar pentru această meserie trebuie să ai pasiune. Dacă nu ai pasiune, nu o să reușești să faci mecanic meseria. Să fie perseverenți și să nu renunțe, este o meserie grea, este o pregătire școlară grea, trebuie să nu renunțe și satisfacțiile avute ulterior chiar sunt pe măsură.

Dacă și tu ai o profesie a cărei poveste merită împărtășită și care îi poate inspira pe alții, scrie-ne! Tion și Agenda așteaptă mesajul tău pe redactie@tion.ro.