Adrian Zorlențan are o senzație de relaxare când pilotează avionul. Ne-a povestit că de la manșa aeronavei a avut parte de cele mai frumoase apusuri de soare și de peisaje minunate. Între două zboruri internaționale nu are timp să viziteze orașul în care aterizează, însă merge ca pasager la bordul avionului în diferite destinații. Recent s-a alăturat altei companii aeriene, astfel că va zbura spre noi locuri din Europa.

Ce studii ai făcut și cum ți-a venit ideea să te faci pilot de avion?

În primul rând, eram nedumerit la vârsta de 18-19 ani, când eram în ultimul an de liceu. Până atunci voiam să mă fac arhitect și mi-am dat seama că s-ar putea să nu fie 100% ceea ce îmi doresc, având în vedere discuțiile pe care le-am avut cu colegii mei, cu alți arhitecți. Am zis că trebuie să aleg ceva pe profilul meu. Mie în general îmi plac sporturile care necesită un pic de adrenalină, îmi place să fiu activ. Ideea de aviație mi-a venit în timp ce eram la ore, când a venit un domn de la armată și ne-a prezentat oferta armatei. Ne-a întrebat dacă suntem interesați de forțele navale, terestre și forțele aeriene. Atunci mi-a încolțit în minte prima idee legată de aviație și am zis că s-ar putea să mi se potrivească.
După aceea, am început să fac cercetări pe tema aceasta, am pus întrebări în stânga-dreapta, am încercat să-mi fac prieteni în domeniu pentru că n-aveam pe nimeni în aviație. Efectiv, am plecat cu zero background și între timp au venit oameni, prieteni și m-au recomandat, m-au îndrumat cu cine să vorbesc.

Mi-am dat seama că în armată nu ar fi neapărat locul meu potrivit, pentru că am înțeles că nu prea te poți bucura de viața personală acolo. Și am zis că mai trebuie să existe o variantă, iar atunci mi-a venit ideea de pilot comercial, pilot civil. Am început să mă interesez ce aș putea să fac, cum aș putea să încep, dar, din păcate, momentan, cursurile pentru a deveni pilot de linie sunt contra cost. Ultima bursă acordată de către stat a fost prin anul 2010 și eu terminasem liceul în anul 2014. Am început să caut școli, să vorbesc cu părinții, n-aveam de unde să aduc niciun ban pentru școli.

Cât de scump e cursul de pilotaj?

Depinde de școli; are o valoare undeva pe la 50-60.000 de euro. Am plecat cu gândul că momentan nu avem bani, dar putem să facem rost în timp. Mai ales că am ales o modalitate de a face studiile sub formă modulară – adică terminam un curs, primeam o licență, puteam să stau cât aveam eu nevoie și după aceea să încep următorul și să îl plătesc în tranșe. Și, din fericire, banii au venit cumva. Au mai găsit părinții mei o variantă, au mai vândut un teren.
Unii colegi mi-au spus că părinții lor au făcut credit la bancă. E destul de greu să găsești finanțare pentru școlarizarea aceasta.

Am început cursurile la București, după care am plecat în Ungaria să fac acumularea de ore. Apoi am plecat în Grecia, pentru următoarele cursuri și, într-un final, după ce am terminat școala, m-am apucat să recapitulez tot ceea ce am învățat până atunci și să aplic la companii. Am intrat la compania națională în anul 2019, iar de anul acesta, din august, sunt pilot la o companie din Ungaria. Acum sunt în pregătire și sper să fie o schimbare bună.

Când ai zburat prima dată cu avionul ca pasager și cum a fost senzația?

Prima dată am zburat în anul 2007, ca pasager. Am mers în Antalya, Turcia, cu părinții, într-un concediu, dar efectiv, la momentul respectiv, nu m-am gândit deloc la pilotaj. Mi s-a părut destul de interesant zborul cu avionul, era prima dată în viața mea, mi-a plăcut, a fost relaxant, interesant, nu m-au deranjat turbulențele sau alte aspecte de genul, dar n-am băgat de seamă, eram prea preocupat de ideea că mergem în concediu la mare. În perioada când am terminat liceul și m-am interesat de școală, a fost primul meu zbor la manșă, am mers la București, la școala de aviație. Am avut această oportunitate de a zbura cu un avion mic de școală și, în momentul respectiv, am zis: „E ceva superb, e ceva ce mi se potrivește, aș putea să continui”.

Spre ce alte destinații ai mai zburat ca pilot?

N-am avut destinații foarte exotice până acum; am zburat pe aeronavă de tip ATR 72 și 42 din București la TAROM și ca destinații externe am avut Atena, Salonic, Viena, Budapesta, Sofia, Belgrad, Chișinău, Istanbul și destinațiile interne.

Programul zborurilor este foarte strâns sau echipajul are timp să viziteze orașul în care aterizează?

Din păcate, în ultimă perioadă, și mai ales la companiile care au curse regulate, pe destinații scurte – cum am avut eu – nu prea ai timp să vizitezi nimic. Avem o perioadă de vreo 40 de minute în care stăm la sol, timp în care trebuie să pregătim aeronava pentru următorii pasageri înainte de a merge mai departe. Deci nu avem timp să vizităm mai nimic. Totuși, au mai fost zboruri interne la TAROM, spre exemplu, în care am avut așa-zisa rămânere, când puteam vizita orașe din țară.

Ce simți când ești cu „capul în nori”?

Pentru mine e o senzație de relaxare. Mă bucur, îmi place foarte mult. Peisajul mă relaxează, mă împlinește. Cred că de fiecare dată stau și mă gândesc că a meritat tot efortul pe care l-am depus până acum. E o senzație unică. Nici nu aș ști să o descriu întru totul, ca să pot să reflect realitatea. În plus, peisajul din fața ochilor este cu totul diferit față de cel din spate, pe care îl vez ca pasager. Un gemuleț mic arată ceva, iar geamurile din cockpit arată cu totul altceva.

Mai aplaudă pasagerii la aterizare?

Da, mai aplaudă, dar, sincer să fiu, am văzut că mulți pasageri în ultima perioadă consideră că e o rușine. Totuși, pentru noi, care ne străduim să facem un zbor cât mai confortabil pentru pasageri, și uneori chiar ne întrecem cine face cea mai lină și mai frumoasă aterizare, este o bucurie când aflăm că pasagerii au aplaudat. Înseamnă că am făcut o treabă bună și străduința noastră n-a fost în zadar. Dar da, mai sunt pasageri care aplaudă, în special când sunt emoționați din cauza turbulenților sau unor zboruri mai dificile pentru ei.

Ai avut parte de turbulențe?

Da, în 90% din cazuri, mai ales vara, am prins turbulențe. Toamna, primăvara am prins mai puține turbulențe, dar în general vara sunt foarte multe, în special când ne apropiem de aterizare. Când trecem printr-un nor, tot timpul întâmpinăm turbulențe.
Sunt mai multe feluri de turbulențe pe care le întâlnim când zburăm cu avionul. Avem turbulența mecanică, pe care o întâlnim în jurul clădirilor, spre exemplu. Turbulența termică, turbulența în aer clar creată de curenții jet, turbulența din nori. Sunt de evitat aceste cazuri și sunt foarte, foarte rar întâlnite. Sunt turbulențele create de aeronavele care au trecut prin fața noastră, spre exemplu. Dar pe acestea le evităm și noi, și le evită și controlorii de trafic – ei ne asigură o eșalonare astfel încât să nu trecem prin aceste turbulențe. Mai există și turbulența orografică, dacă vântul bate perpendicular pe munți. Spre exemplu, eu nu am întâmpinat, dar apare în general deasupra Munților Alpi.

Au existat cazuri în care pasagerii extrem de emoționați s-au panicat în timpul zborului?

Nu am avut până acum pasageri anxioși pe care să fi trebuit să îi ajutăm. N-am avut incidente cu pasageri, nici cu aeronavele. În principiu, noi, o dată la șase luni, mergem la simulator, unde ne pregătim și pentru cazuri speciale, pentru problemele pe care le putem întâmpina în timpul zborului dacă cedează ceva la avion. Noi, la simulator, ne confruntăm cu cea mai proastă vreme și cu cel mai prost avion – ne pregătim pentru cele mai rele condiții. Acesta este scopul simulatorului. Și avem și o examinare. Pasagerii ar trebui să fie conștienți de acest aspect, să fie mai liniștiți, să știe că orice s-ar întâmpla, suntem acolo să-i ajutăm. Chiar și colegele noastre, colegii de cabin crew, sunt acolo nu neapărat pentru a le oferi cafea, ceai sau ce-și doresc ei, nu, ei sunt acolo pentru a-i ajuta în caz de urgență, pentru siguranța lor la zbor. De aceea sunt ei acolo la bord. Celor care au frică de zbor le recomand să nu-și facă scenarii referitoare la ce s-ar putea întâmpla și să nu se uite la filme și documentare cu dezastre aeriene, ar trebui să le evite în general, nu doar înainte de zbor.

Ce calități trebuie să aibă un tânăr care vrea să devină pilot?

Cred că ar trebui să fie o persoană ordonată, ambițioasă, calmă și care să nu întâmpine dificultăți în a-și exprima punctul de vedere. Să aibă cât de cât abilități de lider, măcar incipiente, pentru că ele se pot dezvolta de-a lungul carierei. Să aibă o bună orientare în spațiu și să fie apt din punct de vedere medical. Noi, o dată pe an, avem o investigație medicală mai amănunțită, care se face de un medic specialist în aviație.

După ce ai devenit pilot și ai zburat ca pasager, ai fost cumva critic la adresa pilotului? Te-ai gândit: eu aș fi procedat altfel, aș fi aterizat mai bine?

Sincer să fiu, nu am avut o astfel de gândire, întrucât sunt foarte multe elemente care diferă într-un zbor. Sunt multe variabile pe care nu le cunoști, nu știi ce s-a întâmplat în spatele cortinei, așa că nu îți poți da cu părerea. Cine știe ce defecte ar fi putut avea avionul sau ce condiții meteo au întâmpinat în momentul aterizării? În ultima parte a aterizării se poate schimba vântul și poți avea o aterizare mai puțin lină. De obicei, noi suntem reticenți în a ne exprima părerea vizavi de aceste aspecte pentru că știm cât de greu e și câte variabile sunt. În schimb, la primul zbor cu avionul ca pasager, după ce mi-am obținut toate licențele și urma să merg acasă (n.r. – la Timișoara), am stat pentru prima dată în spatele avionului și, știind că sunt riscuri mari de a face un tail-strike, adică de a lovi cu coada avionului, a fost primul moment în care am început să am emoții și să sper că nu se va întâmpla tocmai atunci.

Uitându-mă pe geam, am avut senzația că se întâmplă, deși nu s-a întâmplat. Atunci mi-am dat seama că nu e cazul să mă gândesc la astfel de aspecte.

Care e cel mai sigur loc din avion?

În cazul în care s-ar întâmpla ceva, cred că cel mai sigur loc ar fi în apropiere de ieșirea de urgență, unde și la companiile low-cost avem extra leg room, adică avem un spațiu mai mare pentru picioare. Dar atunci vei avea și o responsabilitate față de ceilalți pentru că va trebui să asiști la evacuarea aeronavei. Cumva îți asumi că dacă vrei un beneficiu trebuie să-i ajuți și pe ceilalți.

Cât de încărcat este programul unui pilot? Mai are timp de hobby-uri, să se vadă cu prietenii?

Depinde de compania la care lucrezi, de sezon și de cât de mare nevoie au ei de tine. Putem traversa o perioadă ca aceasta, în care multă lume își caută un loc de muncă la o altă companie, iar companiile care au un deficit de piloți te solicită puțin mai mult. Mai ales vara ești foarte solicitat, la fel și în apropierea sărbătorilor. Poți obține greu concediu de revelion, de sărbători. Cât despre hobby-uri, cred că există suficient timp. Eu sunt o persoană care are mai multe hobby-uri și chiar țin la ele și vreau să le practic. Ski-ul, snowboarding-ul, mountain biking-ul, acolo sunt mai multe discipline. Îmi place și ciclismul, și downhill-ul, care e tot așa, spre extrem. Îmi place alpinismul, dar n-am mai apucat să îl practic pentru că am multe hobby-uri și n-am timp chiar pentru toate. Dar odată la ceva timp mă bucur să le practic și pe cele mai puțin frecventate.

Ce le recomanzi persoanelor care ar vrea să plece într-o excursie cu avionul, dar se tem foarte tare de zbor?

Un lucru foarte bun, dar greu de făcut, ar fi să se ducă odihniți. Și, în principiu, ar trebui să se intereseze ce înseamnă turbulența. N-ar trebui să-și facă griji. Oamenii se tem adesea că avionul se poate rupe în timpul turbulențelor, dar așa ceva nu se întâmplă. Noi facem tot posibilul să nu fie probleme. Mai am o sugestie pentru ei, și anume să își caute ceva de făcut, să se uite la un film pe telefon, pe tabletă.

Dacă și tu ai o profesie a cărei poveste merită împărtășită și care îi poate inspira pe alții, scrie-ne! Tion și Agenda așteaptă mesajul tău pe redactie@tion.ro.