Preotul Ionel Popescu, paroh la Parohia Timișoara Iosefin și vicar eparhial administrativ la Mitropolia Banatului, provine dintr-o familie modestă și harnică de agricultori din Țara Hațegului. Tatăl său a fost epitropul bisericii din satul natal și astfel a mers în fiecare duminică și de sărbători la biserică. Are doi fii, dar niciunul nu îi calcă pe urme. Cel mare activează într-o firmă mare elvețiană de la Praga și scrie poezii, iar cel mic este muzician, cântă la vioară și predă la Facultatea de Muzică din Timișoara.

În ce moment al copilăriei sau al adolescenței ați decis că vreți să deveniți preot? Aveți tradiție în familie?

Nu am tradiție în familie pentru că părinții, bunicii și străbunicii mei au fost oameni simpli, agricultori din Țara Hațegului, crescători de animale din zona de deal, munte. Nu am tradiție în familie preoțească, dar tatăl meu, Dumnezeu să-l odihnească, și mama de altfel, împreună erau oameni credincioși, nelipsiți de la biserică (mama înzestrată și cu o voce frumoasă, pe care se pare că am moștenit-o și eu, și implicată în oficierea Sfintei Liturghii Duminicale), tatăl meu era epitropul bisericii din satul natal, adică era consilierul parohial, încredințat de preoți și de către ceilalți consilieri să gestioneze veniturile și cheltuielile parohiei. Și în acest context, în fiecare duminică era prezent în biserică. Eu mi-aduc aminte, nu mai știu exact de la ce vârstă, înainte de a merge la școala primară, îl însoțeam la biserică și pentru că el era epitrop avea locul de cinste în strana stângă a bisericii și stăteam și eu în strană și ascultam slujba. Când am ajuns în clasa VIII-a m-am hotărât să merg la Seminarul Teologic de la Caransebeș, cu toate că directorul școlii de atunci a venit la părinții mei și i-a îndemnat să nu mă îndrume la seminarul teologic, pentru că, spunea el, „popii n-au niciun viitor”, ci să studiez.

Din cauza comuniștilor preoții nu aveau niciun viitor?

Da, din cauza regimului comunist. M-a îndemnat să studiez mai departe la liceul de la Hațeg, apropiat de noi, de comuna noastră Sarmizegetusa. Eu am fost neînduplecat însă, am mers și am intrat la Seminarul Teologic, deși era concurența mare când eu am susținut examenul, în 1970, cred că erau cam șase-șapte tineri pe un loc. Am intrat la Seminarul Teologic și am studiat vreme de cinci ani la Caransebeș, după care am susținut examenul de admitere la Facultatea de Teologie din Sibiu. Am intrat și am frecventat vreme de nouă luni stagiul militar, termen redus, la Vânători de Munte, la Sfântul Gheorghe, și după ce am terminat stagiul militar am frecventat cursurile Facultății de Teologie din Sibiu, între 1976-1980. După ce am terminat facultatea, nu eram căsătorit, deci nu puteam fi preoțit, și atunci am fost încadrat la Seminarul Teologic din Caransebeș, pe care-l absolvisem cu vreo cinci ani înainte, și acolo am devenit profesor și am activat vreme de 20 de ani. Am predat Studiul Biblic, adică Vechiul, Noul Testament și Arheologia Biblică, ba chiar am fost din 1995 până în 2001 și directorul acestei școli teologice. În 2001 am venit la Timișoara.

Și la Timișoara cum de ați venit?

La Timișoara am venit pentru că noi avem doi băieți și cel mare terminase clasa a noua de liceu, cel mic urma și el să vină la liceu și ne-am gândit că la Timișoara vor avea posibilitatea de a urma și cursurile unei facultăți și ne va fi foarte greu să îi susținem financiar. Și în al doilea rând ne-am gândit și la tentațiile care există într-un oraș mare universitar și, din cauza aceasta, pentru a-i proteja oarecum, am luat hotărârea să venim aici și pentru a le fi, desigur, de ajutor. Așa că am venit la Timișoara și, prin concurs, am ocupat postul de preot paroh la Parohia Timișoara Iosefin cu Biserica Nașterea Maicii Domnului în Piața Sinaia. Și de la 1 iulie 2001 slujesc la această biserică parohială, iar de la 15 martie 2003 am fost chemat de Mitropolitul Nicolae, Dumnezeu să-l odihnească în pace, pe funcția de consilier administrativ bisericesc la Arhiepiscopia Timișoarei și de la 1 decembrie 2009 am trecut pe funcția de vicar eparhial administrativ pe care mă aflu și în clipa de față. Deci acesta ar fi, pe scurt, traseul meu de la comuna Sarmizegetusa, satul Hobița-Grădiște până la Mitropolia Banatului. Menționez totodată că, pe lângă faptul că am predat în învățământul teologic preuniversitar, opt ani de zile am fost și lector titular al Facultății de Teologie din cadrul Universității „Eftimie Murgu” de la Reșița. Ba chiar am predat un an și la Facultatea de Teologie din Timișoara și la liceul nostru teologic din Timișoara, dar din cauza multiplelor probleme de natură administrativ-bisericească a trebuit să renunț la activitatea didactică și să mă concentrez pe problemele de aici, de la Arhiepiscopia Timișoarei, respectiv Mitropolia Banatului.

Apropo de tentațiile la care sunt supuși tinerii într-un oraș mare cum e Timișoara. În afară de droguri, ce pericole mai sunt pentru tineri?

Ne străduim să atragem tinerii către biserică pentru că biserica le garantează o viață morală curată. Cine iubește biserica, cine îl iubește pe Dumnezeu, cine respectă valorile moralei creștine, acela este cu adevărat un tânăr ce poate să urce pe treptele societății, un tânăr care poate să-și întemeieze o familie creștină, o familie în care sunt respectate aceste valori și un tânăr care, prin muncă, seriozitate, responsabilitate, punctualitate, libertate bineînțeleasă, că libertatea încetează acolo unde începe răul, deci un astfel de tânăr sigur se va realiza în viață. Iar pericolele sunt foarte multe. Sigur, observăm și noi cu multă îngrijorare efectele nocive ale consumării de substanțe interzise care periclitează viitorul tinerilor, ba chiar le periclitează viața. Este dureros să citim în presă, să vedem la televizor cazuri de tineri care se sinucid, de pildă, din pricina consumului de droguri. Biserica oferă o altă alternativă. Biserica oferă un drum al vieții fără aceste patimi, un drum al vieții luminos, un drum al vieții drept, nu întortocheat, un drum al vieții spre Hristos care înseamnă cu adevărat libertate în Duhul Sfânt, cum se scrie în Sfânta Scriptură a Noului Testament, o libertate pe care ți-o asumi și pe care o respecți și o libertate în care nu faci rău celui de lângă tine. Pe lângă consumul de substanțe nocive, flagelul societății în care trăim, pericole foarte mari sunt, iată, cu traficul de ființe umane, cu traficul acesta care include tineri și tinere care sunt atrași cu diverse promisiuni, care de care mai fantasmagorice și care până la urmă își ruinează viața. Biserica îi sfătuiește pe tineri să-și întemeieze familii, să aibă copii, să urmeze un alt drum al vieții lor, un drum al muncii și al coresponsabilității sociale. Și pericolele acestea, consumul de substanțe interzise, traficul de ființe umane, consumul de alcool, fumatul. Toate acestea afectează sănătatea persoanei și periclitează viitorul unei țări, viitorul unor generații. De aceea biserica, nu de acum, ci de 2000 de ani, subliniază care sunt adevăratele valori morale pe care trebuie să le aibă în vedere o societate democratică, trăim într-o societate democratică.

Mai vin oamenii la biserică sau se roagă doar când au dificultăți?

Vin, să știți că vin foarte mulți oameni la biserică, vin și oameni care n-au mai fost de mult, peste care a dat un necaz, o boală, un accident, o problemă de natură economică gravă, care le afectează viața de familie, vin și astfel de oameni. Dar, în general, cei care au gustat mereu din potirul Sfintei Împărtășanii și din potirul Evangheliei, aceia vin mereu la Sfânta Biserică. Ce rău poate să-ți facă biserica? Biserica te luminează, te încălzește, te mângâie, te încurajează, te însoțește, te ajută să treci peste probleme, încercări, dureri, boli pe care le avem în această viață. Și un om conștiincios, un om cu credință, un om care așa a crescut, un om pe care l-a pătruns la suflet cuvântul Evangheliei, acela simte nevoia să vină și să se întărească mereu, să se reculeagă, să plece de la biserică, așa cum zicea Sfântul Ioan Gură de Aur, cum vine florarul din grădină în mână cu florile culese așa să mergem noi de la biserică, acasă, cu florile bucuriei, ale nădejdei, ale dragostei creștine.

În ce activități social-filantropice v-ați mai implicat în ultima vreme?

Noi avem societatea social-filantropică foarte bine organizată la nivelul Patriarhiei Române, la nivelul fiecărei eparhii în parte, inclusiv la nivelul nostru, aici, la Arhiepiscopia Timișoarei și Mitropolia Banatului. Avem fundații, asociații social-filantropice, după aceea fiecare parohie, prin comitetele parohiale, lucrează în folosul celor care au nevoie de ajutorul nostru. La parohia pe care eu o conduc din anul 2001 avem, de pildă, o cantină pentru nevoiași, care de atunci funcționează fără întrerupere și în fiecare săptămână oferim hrană caldă, o dată pe săptămână, iar cel puțin o dată pe săptămână, dacă nu de două ori, oferim alimente neperisabile la 35-45 de persoane. Pe lângă parohia noastră am înființat Fundația Preot Ioan Olariu, social-caritativă, care, de asemenea, desfășoară foarte multe activități de acest fel. Noi am ajutat mereu, de pildă, comunitățile care au suferit din pricina inundațiilor. Am ajutat în ultimul timp pe frații noștri din Ucraina afectați de război, dar, în același timp, alocăm bani pentru burse. Puțină lume știe că noi avem 11 burse în fiecare an școlar și universitar, pentru elevi și studenți care provin din familii numeroase sau din familii cu probleme materiale. Facem anchetă socială și în funcție de rezultatul constatat oferim burse în bani. Fiecare elev sau student, în funcție de problemele cu care se confruntă, primește de la noi de la 3-400 până la 1.000 de lei pe lună. La aceasta se adaugă zecile de mii sau poate 200-300 de mii pe an, bani pe care îi oferim unor persoane care se operează de boli incurabile și nu au sumele necesare pentru așa ceva. Ne străduim să facem și acest lucru. Acum avem un alt proiect destinat persoanelor cu dizabilități și anume de a amplasa o rampă specială pe treptele bisericii, în așa fel încât persoanele cu probleme de deplasare, locomotorii, să poată să vină să se așeze pe scaunul respectiv sau să-și așeze căruciorul pe rampa care îi urcă pe treptele bisericii și să aibă acces în biserică pentru că și ei sunt frații noștri. Și această problemă o să o rezolvăm luna aceasta. Am adunat aproape 10.000 de euro de la enoriași și firme. De asemenea, pe lângă paroia noastră funcționează comunitatea persoanelor cu deficiențe de auz și vorbire, singura din vestul României, iar în fiecare duminică și sărbătoare aceste persoane participă la Sfânta Liturghie. Și pe aceste persoane, uneori, le ajutăm cu ceea ce au nevoie.

Organizați și pelerinaje?

Organizăm în fiecare an pelerinaje la mănăstiri, biserici, obiective istorice din județ, din eparhia noastră, din țară, din Grecia, Muntele Athos, locurile sfinte din Israel, Serbia și așa mai departe. Într-un pelerinaj, noi, ca preoți, ne cunoaștem foarte bine cu enoriașii noștri, le explicăm cuvântul Evangheliei, răspundem la întrebările, nedumeririle, frământările pe care le au respectivii credincioși, cântăm, ne rugăm și se creează un sentiment de apropiere extraordinară a preotului față de credincios și a credinciosului față de preot.

 

Care sunt, în opinia dumneavoastră, calitățile pe care trebuie să le aibă un tânăr care vrea să devină preot?

În primul rând, un tânăr care dorește să pășească pe această cale a preoției, să facă acest lucru doar dacă simte că are vocație. Cuvântul vocație vine din limba latină și înseamnă chemare. Dacă simte că are chemare spre rugăciune, spre cântare bisericească, spre citirea cărților sfinte, spre activitatea aceasta de a fi de folos celor din jurul său, dacă simte că are în suflet un sentiment de empatie față de cel de lângă el, că poate să-l ajute spiritual și material atunci să pășească pe calea preoției. Nu e ușoară calea preoției pentru că înseamnă mult studiu, multă învățătură și, pe lângă asta, mai înseamnă ceva foarte important: înseamnă să te retragi de la plăcerile vieții și să mergi pe un drum în care bucuria ta este mai mult de natură spirituală. Adică un tânăr care dorește să meargă la Teologie sau care a intrat la Teologie nu-și mai poate permite să se comporte ca oricare tânăr din preajma sa, din societatea în care trăiește. Mai mult decât atât, trebuie s fii un exemplu pentru credincioși. Nu poți să consumi alcool sau să fumezi și să mergi în fața credincioșilor pentru că nu mai ești un exemplu de urmat pentru ei. Nu-ți mai poți permite să dai sfaturi ca acești credincioși să se abțină de la aceste patimi când tu însuți nu poți să te abții. Nu-ți mai poți permite ca teolog și, bineînțeles, ca preot să mergi în locuri de petrecere, să te afișezi în ținută indecentă, să dai dovadă de opulență, care toate te descalifică în fața propriilor tăi credincioși care spun, uite, popa una zice și alta face. Nu se poate așa ceva. De aceea numai cel care este sincer cu el însuși, cel care este sincer cu Dumnezeu, cel care se teme de Dumnezeu, cel care dorește din tot sufletul, nu obligat, să împlinească voia lui Dumnezeu, acela să se înscrie la Teologie, acela să finalizeze studiile teologice și acela să îmbrace haina preoțească. Altfel ne mințim pe noi înșine.

Și pentru ceilalți, care vor să aleagă altă meserie, la ce să se gândească?

Cei care doresc să îmbrățișeze o altă profesie, tot așa, tot despre vocație este vorba. Dacă vrei să mergi la Medicină, un lucru notabil, extraordinar, să tratezi suferințele trupești ale oamenilor, trebuie să ai răbdare cu pacienții, să-ți iubești pacienții, să fi atent la nevoile lor, să-i ajuți. De aceea se vorbește astăzi foarte mult despre medicul creștin, care nu doar tratează în mod mecanic, ci empatizează cu suferința pacientului său. Dacă vrei să studiezi calculatoarele, tot așa, și acolo trebuie să muncești din greu ca să poți face față, pentru că în domeniul acesta mereu apare ceva nou. Și atunci tu trebuie să fi într-o continuă perfecționare. Dacă vrei să fi inginer constructor, nu poți dacă n-ai chemare, dacă nu-ți place să desenezi, să realizezi pe calculator macheta unei clădiri și să știi care sunt materialele potrivite pentru așa ceva, să stai pe șantier până seara, să urmărești. Dacă nu ai răbdare, dacă n-ai vocație pentru așa ceva, nu vei putea să te împlinești. Dacă vrei să fii muzician, un lucru minunat, pentru că arta muzicii vine de la zei, cum ziceau grecii antici, pentru asta trebuie o muncă imensă și renunțare. Pentru vioară, de pildă, trebuie să exersezi ore întregi, în fiecare zi, sau pentru pian, altfel nu vei putea să fii competitiv. De aceea, tinerii să se gândească foarte atent la ceea ce vor să facă și să-și împlinească idealul. Fiecare trebuie să aibă un țel al vieții sale, pentru care trebuie să lupte, să fie un luptător.

Dacă și tu ai o profesie a cărei poveste merită împărtășită și care îi poate inspira pe alții, scrie-ne! Tion și Agenda așteaptă mesajul tău pe redactie@tion.ro.