Ziua Independenței de Stat a României, Ziua Victoriei Coaliției Națiunilor Unite și Ziua Europei sunt celebrate la comun de autoritățile locale și instituțiile culturale din județ de 9 mai. Organizatorii au pregătit un ceremonial militar, crosuri pentru toate categoriile de vârstă, un flashmob și activități pentru cei mici, dar și exerciții demonstrative de dresaj canin cu forțele de ordine.
Câteva sute de timișoreni au înfruntat ploaia de miercuri seară ca să se bucure de show-urile și concertele organizate de Ziua Europei, în Piața Libertății. Un spectacol de zile mari au dat dansatorii Ansamblului Timiș, cei ai Doinei Timișului, dar și formațiile etniilor din Banat. Trupe de dans din orașul de pe Bega au prezentat ”dansul bucuriei”, iar punctul culminant al serii a fost reprezentat de concertele susținute de Ricardo Caria, Lora și Andra.
Ştiri din Timiș
Începând de joi, 7 noiembrie, în zona Blașcovici au început plantările. Aici va fi amenajat un spațiu verde de 6.000 de metri pătrați pe un teren care până nu demult era închis și folosit drept depozit ilegal de deșeuri.
Capitală Culturală
Adriana Babeți va fi ghidul unui tur prin Timișoara. Atracțiile turului vor fi locuri emblematice din oraș care au inspirat pagini memorabile din literatură. Participarea este gratuită.
Eveniment
Polițiștii de la IPJ Timiș au indisponibilizat, miercuri, zeci de tone de îngrășământ chimic și zeci de litri de substanțe periculoase expirate. Proprietarii au fost amendați.
Eveniment
Zeci de amenzi au fost aplicate șoferilor la Deta și în localitățile apropiate. Oamenii legii au depistat la Jebel un tânăr care conducea drogat fără a avea permis o mașină neîmatriculată.
Ştiri din Timiș
Asociația OncoHelp - Centrul de Oncologie OncoHelp organizează și în acest an balul caritabil „Dovleacul Roz”, ca gest de solidaritate și sprijin pentru pacienții cu cancer. Donațiile obținute vor fi folosite pentru achiziționarea unui colonoscop.
Ştiri din Timiș
Black Friday. Momentul perfect pentru a profita de reduceri la râșnița de cafea dorită de la Edream!
Nu te vezi trecând prin ziua de muncă sau de treabă pe acasă dacă nu ai o ceașcă tare de cafea cu care să-ți începi ziua. Însă nu orice băutură caldă te poate face să prinzi aripi și să ai energie timp de 24 de ore. De mult vânezi momentul potrivit pentru a cumpăra echipamentul profi pentru spațiul tău de barista de acasă. Așa se face că trebuie neapărat să profiți de reduceri la râșnița de cafea favorită de la Edream.
Eveniment
Un adevărat focar de infecție a apărut pe un teren viran de pe strada Ion Ionescu de la Brad din Timișoara. Nu este prima dată când pe teren au apărut colibe improvizate și au fost aruncate deșeuri.