O posibilă afecțiune virală care se manifestă cu vărsături dă bătăi de cap copiilor de la Colegiul Național Bănățean din Timișoara. Miercuri, mult mai mulți elevi decât de obicei, din clasele primare, au absentat de la ore. Alertat, directorul Colegiului a anunțat Direcția de Sănătate Publică (DSP) și Inspectoratul Școlar Timiș.
Marţi dimineaţa, elevii claselor a XI-a şi a XII-a din Timiş care studiază într-o limbă a minorităţilor, susţin simularea examenului de Bacalaureat, proba limbii materne. Luni au susţinut proba la limba şi literatura română, dar mulţi tineri au ales să nu îşi testeze cunoştiinţele, absentând de la examen.
Poliţiştii au organizat, miercuri, o razie în barurile şi internet-cafe-urile din Timişoara pentru a prinde elevii care lipsesc de la ore. Cu această ocazie au fost prinşi zeci de elevi care se aflau în localuri în timpul orelor de curs.
Ioan Iovescu, senator PP-DD de Timiş, e tare supărat că a fost scos ca un parlamentar cu mai multe absenţe decât ar fi avut, în urma unui raport al Institutului pentru Politici Publice (IPP). Acesta spune că raportul nu e real, ba din contră...
Polițiștii din Timișoara au pornit din nou, miercuri dimineața, pe urmele elevilor care își petrec primele ore în localurile și cluburile de internet aflate în apropierea școlilor. Toți adolescenții care au fost găsiți lipsind nemotivat de la școală au fost legitimați, urmând ca rapoartele respective să fie înaintate Inspectoratului Școlar.
Azi în Timișoara
Marți, 24 decembrie, vă puteți bucura de magia sărbătorilor la Târgul de Crăciun din centru.
Eveniment
O tragedie a avut loc, luni seara, în județul Timiș. Un bărbat de 30 de ani s-a aruncat în gol de pe podul care traversează autostrada A1.
Eveniment
Peste 150 de jandarmi cu 20 de autospeciale de vor afla la datorie în perioada următoare, când sărbătorim Crăciunul.
Ştiri din Timiș
Firma FIP Consulting a realizat studiul de fezabilitate al Radialei Vest, partea care ține de Primăria Timișoara, adică aproximativ un kilometru din cei 2,7 kilometri ai arterei, iar municipalitatea a mai făcut, luni, un pas pentru proiect.
Ştiri din Timiș
Indemnizațiile pentru membrii birourilor electorale, care au participat la alegerile Parlamentare și primul tur – prezidențiale, vor începe să fie plătite astăzi, 23 decembrie.
Eveniment
Aveți mare grijă cui deschideți ușa și pe cine primiți în casă! O femeie din Lugoj a fost înșelată cu 11.000 de lei, însă din fericire polițiștii au reușit să-i recupereze banii.
Ştiri din Timiș
Credincioșii ortodocși și catolici sunt așteptați la ceremoniile religioase oficiate cu ocazia Nașterii Domnului Isus Hristos.
Ştiri din Timiș
Consiliul Local Timișoara votează astăzi, în ședința extraordinară care va începe la ora 17, proiectul taxelor și impozitelor pe anul 2025. UPDATE. Proiectul a fost aprobat