BC Timişoara este aproape de pornire efectivă cu proiectul academiei de baschet. Vor fi 100 de copii care vor încerca să devină sportivi de performanţă, majoritatea la echipa condusă în prezent de Dragan Petricevic.
Se anunță recrutări în IPJ Timiș. Polițiștii din județ anunță că își caută colegi. Oamenii legii au publicat și criteriile pentru academia și școlile de poliție din țară.
Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Timiş a început, de luni, recrutarea şi selecţionarea candidaţilor pentru Academia şi Şcolile de Poliţie. Anul acesta, aproape 100 de locuri din cele peste 2000 scoase la concurs sunt rezervate romilor.
HUNEDOARA, Peste două de tineri din judeţ
şi-au depus dosarele de concurs la sediul
Inspectoratului Judeţean de Poliţei Hunedoara,
pentru admiterea în şcolile de poliţie.
Azi în Timișoara
Luni, 23 decembrie, puteți merge la un concert de colinde, să patinați sau să vizitați Târgul de Crăciun din centru.
Eveniment
Accident cu o victimă, duminică seara, la Timișoara. Un bărbat, care se afla la volanul unui autoturism, a fost rănit după ce a intrat în coliziune cu un autoturism condus de un alt bărbat. Polițiștii au deschis un dosar penal.
România
Partidele pro-europene au ajuns la un acord privind desemnarea unui candidat comun pentru alegerile prezidențiale. Crin Antonescu ar putea fi numele anunțat de aceste partide în perioada următoare. Acesta ar fi dispus să accepte propunerea, cu condiția ca sondajele să arate că are cele mai mari șanse de a câștiga alegerile, conform Digi24. Astfel că alegerile prezidențiale ar urma să se desfășoare înainte de Paște, mai exact în ultima săptămână din martie și la mijlocul lunii aprilie.
3
Eveniment
Polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Timișoara au fost sesizați că, în noaptea de 20 spre 21 decembrie, au fost furate diverse unelte electrice și unelte utilizate în domeniul construcțiilor.
Eveniment
Un incendiu a izbucnit, duminică, la prânz, la o locuință în comuna Lovrin. Intervenția rapidă a pompierilor a limitat pagubele.
Ştiri din Timiș
Consiliul Județean Timiș are nevoie de o firmă care să execute obiective turistice reprezentative din județ în miniatură și pune la bătaie aproape 2,1 milioane de lei. Până la data limită, două firme s-au arătat interesate să execute lucrarea în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP).
1
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara a lansat o licitație pentru furnizarea unui „Sistem integrat de securitate informatică”, pentru îmbunătățirea celui existent, care și așa a fost ținta unui atac acum câteva luni. Altfel, municipalitatea a mai lansat în această săptămână și alte licitații pentru servicii de digitalizare.
1