
Urmărire pe străzile din Timișoara, în noaptea de sâmbătă spre duminică. Un tânăr de 28 de ani a fost prins de polițiști, după ce a lovit un stâlp și un autoturism parcat în fața porții de acces auto în sediul IPJ Timiș, iar apoi a fugit de la fața locului. Bărbatul nu avea permis și era băut, iar la prinderea lui polițiștii au fost ajutați de un timișorean care s-a ținut de șoferul fugar și le-a comunicat în permanență traseul lui.