Accident grav de circulație, luni seară, în Bethausen, județul Timiș. O persoană a murit, iar alte două au fost rănite, după ce un autoturism și un tractor s-au ciocnit. UPDATE. Vinovat este un băiat de 16 ani, fără permis, care a intrat cu tractorul pe contrasens. Un tânăr de 25 de ani a murit, iar fratele lui geamăn a fost rănit grav.
Accident teribil de circulație, vineri, pe DN68A, în fața Hanului Ana Lugojana. În coliziune a fost implicată o motocicletă și un autoturism, iar în urma impactului atât motociclistul cât și șoferul au decedat. UPDATE. Șoferul, în vârstă de 71 de ani, voia să întoarcă pe drumul național, printr-o parcare.
Un şofer a intrat miercuri dimineaţa cu maşina în gardul Ambasadei Rusiei la Bucureşti. Maşina a luat foc, iar şoferul a murit. Acesta era preşedintele Asociaţiei TATA. UPDATE. Ambasada Rusiei spune că accidentul reprezintă „un act sub influenţa unei explozii de isterie anti-rusă". Va face propria anchetă.
Eveniment
Polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Timișoara au fost sesizați că, în noaptea de 20 spre 21 decembrie, au fost furate diverse unelte electrice și unelte utilizate în domeniul construcțiilor.
Eveniment
Un incendiu a izbucnit, duminică, la prânz, la o locuință în comuna Lovrin. Intervenția rapidă a pompierilor a limitat pagubele.
Ştiri din Timiș
Consiliul Județean Timiș are nevoie de o firmă care să execute obiective turistice reprezentative din județ în miniatură și pune la bătaie aproape 2,1 milioane de lei. Până la data limită, două firme s-au arătat interesate să execute lucrarea în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP).
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara a lansat o licitație pentru furnizarea unui „Sistem integrat de securitate informatică”, pentru îmbunătățirea celui existent, care și așa a fost ținta unui atac acum câteva luni. Altfel, municipalitatea a mai lansat în această săptămână și alte licitații pentru servicii de digitalizare.
1
Mapamond
Un șofer a intrat cu mașina într-un mall din Texas și a lovit mai multe persoane, în timp ce era urmărit de poliție. Cinci persoane au fost rănite. Ulterior, bărbatul a fost împușcat mortal de către polițiști.
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara are pe strada Alexandru Ioan Cuza un mic spațiu, parte a fostei cetăți. Vrea să îl transforme într-o mică galerie de artă, care să atragă peste 2.000 de vizitatori pe an. Inițial, reabilitarea trebuia să coste 1,6 milioane de lei, dar după finalizarea proiectării, s-a ajuns la un cost estimativ de 3 milioane de lei.