Prima zi de Paști a fost cu ghinion pentru doi timișeni. Ei au ajuns la spital și s-au ales și cu dosare penale după ce au fost implicați în accidente.
Început de săptămână cu ghinion pentru doi bărbați de 60 și 68 de ani din județul Timiș. Ei au ajuns la spita,l după ce au fost loviți de autoturisme. Ambii erau beți în momentul în care s-au urcat pe biciclete.
Nepăsare inimaginabilă pentru doi șoferi de 43 și 31 de ani, la Timișoara. Ei au lovit doi pietoni care traversau regulamentar, iar apoi fugit de la locul accidentului fără a se interesa de victime.
În ultima vreme, tot mai mulţi pietoni care traversau strada prin locuri nepermise au fost accidentaţi de maşini. Pentru a preveni viitoarele accidente, poliţiştii din Timiş au ieşit pe străzi şi i-au sancţionat pe cei prinşi că încalcă legea.
Un șofer aproape de comă alcoolică a reușit să parcurgă aproximativ 50 de kilometri pe contrasens pe o autostradă din vestul Franţei. În noaptea de vineri spre sâmbătă, acesta a provocat trei accidente, înainte de a fi interceptat, au anunţat forțele de ordine franceze.
Ştiri din Timiș
Rotaract Club Timișoara organizează a 8-a ediție a evenimentului caritabil „Jazz & Theatre Cafe”. Participanții vor avea parte de un spectacol de teatru și de muzică jazz, fondurile adunate urmând să fie donate pentru nevoiașii din zona Lipovei și pentru centre de seniori.
Ştiri din Timiș
Inițiativa primăriei, anunțată de acum o săptămână, de a cumpăra un imobil evaluat la 1,9 milioane de euro din cartierul Iosefin a trecut și de votul consilierilor locali. Achiziția se va face prin exercitarea dreptului de preempțiune pe care municipalitatea îl are în astfel de situații. Responsabilă va fi o comisie alcătuită în cadrul aceleași ședințe de consiliu local.
Ştiri din Timiș
Marți, în Piața Victoriei din Timișoara sute de tineri s-au strâns pentru o manifestație pașnică anti-legionari și pro-Europa.
2
Cinema
Cinema Victoria vă invită să explorați fiordurile Norvegiei prin documentarul „Cântecele pământului”.
Capitală Culturală
Luni, 25 noiembrie, a fost remontată statuia alegorică a Toamnei pe fațada Palatului Karl Kunz din Timișoara.
Ştiri din Timiș
Elevii din județul Timiș au început să primească, încă de săptămâna trecută, bursele pentru lunile septembrie și octombrie. Peste 35.000 de elevi din Timiș beneficiază de bursă, dintre care peste 19.000 primesc bursă socială.
România
Conform vicepreședintelui Consiliului Național al Audiovizualului (CNA), Valentin Jucan, sesizarea a fost depusă în urma unui raport realizat de Expert Forum.
4
Ştiri din Timiș
Administrația Bazinală de Apă (ABA) Banat informează că lucrările de refacere a digului de apărare pe râul Bega, pe sectorul Leucușești – Răchita, sunt finalizate în proporție de 75%. În urma acestora, liniile de apărare afectate de inundațiile de anul trecut vor fi aduse la starea inițială.