Reprezentanții Serviciului Criminalistic al Inspectoratului de Poliție Județean Timiș au strâns bani pentru un pastor care a „adunat” 28 de copii alături de cei doi pe care îi are împreună cu soția sa. Generozitatea polițiștilor a fost răsplătită cu veselia pură a copiilor, care au adus colindele lor pline de entuziasm în cadrul instituției.
ShoeBox – cadoul din cutia de pantofi poate fi oferit din nou în dar, la Timișoara. Înainte de Crăciun, în urbea de pe Bega are loc o nouă ediție a acestei campanii. Cutiile de pantofi vor ajunge în centrele de plasament și în câteva familii nevoiașe din Timișoara. Ce trebuie să faci pentru a dărui?
Vineri seara, membrii Rotary Cetate vor organiza ultimul eveniment al anului. Va fi din nou o acţiune caritabilă, Balul Inimilor Albastre. Balul a ajuns la cea de-a 12-a ediţie, „vârstă” la care a ajuns şi organizaţia rotarienilor. Banii colectaţi în urma balului vor fi folosiţi în cadrul unor proiecte caritabile, „vedeta” anului urmând să fie reabilitarea porţii de intrare în Timişoara, pe Calea Lugojului.
Capitală Culturală
După multă așteptare, Cinema Studio a pregătit un program de neratat pentru deschiderea sa oficială. Biletele urmează să fie puse în vânzare.
1
Ştiri din Timiș
Social-democratul Eugen Dogariu, senator de Timiș, a votat în primul tur pentru alegerea președintelui României la secția de votare amenajată la Liceul Jean Louis Calderon din Timișoara.
Sănătate
În cadrul lecției de la Babeș, medicii spitalului Victor Babeș din Timișoara ne informează despre hepatita medicamentoasă, care apare ca reacție toxică a ficatului la anumite medicamente.
România
Candidatul independent, Mircea Geoană, a votat duminică, alături de familie, la Liceul I. L. Caragiale din București. El a declarat că românii nu aleg doar un președinte, ci și o direcție pentru țară. Geoană susține că alegătorii au de ales între „corupţie şi extremism, între competenţă şi patriotism” şi că este nevoie de o participare cetăţenească masivă, scrie HotNews.
2
Ştiri din Timiș
Duminică, în jurul orei 11, la secția de vot amenajata la Școală Gimnaziala nr.30 a votat și Alfred Simonis, președintele Consiliului Județean Timiș și liderul PSD Timiș.
8
România
Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat duminică, după ce a votat în comuna sa natală, Cârţa, din judeţul Harghita, că România are nevoie de un preşedinte care este de partea oamenilor şi care va reda speranţa fiecărei familii, scrie Agerpres.
Ştiri din Timiș
FOTO. Fritz îi îndeamnă pe timișoreni să iasă la vot. Drulă: „În România crește un val al speranței”
Duminică, la Liceul Tehnologic de Vest din Timișoara au votat viceprimarul Ruben Lațcău și deputatul Cătălin Drulă. Dominic Fritz i-a însoțit, i-a îndemnat pe cetățeni să se prezinte la urne, însă el nu a putut vota întrucât dosarul lui de cetățenie va fi analizat abia în decembrie.
15
Ştiri din Timiș
Potrivit reprezentanților Centrului de Comunicare Județean Timiș, duminică, la ora 10:30, nu au existat incidente la cele 619 secții de vot organizate la nivel județean. Secțiile se află sub protecția efectivelor MAI, iar în această dimineață toate secțiile au fost predate președinților birourilor electorale ale secțiilor de vot cu sigiliile intacte. UPDATE ORA 14. Liniște și pace la urne, în Timiș