tion.ro Web analytics

ACS Poli Timișoara stă în continuare la mâna autorităților, cărora le cere sprijinul, în ceea ce privește finanțarea. Situația pare să fie tot mai dificilă la club, deși momentan doar neoficial, echipei i s-a pus în vedere deja să părăsească vestiarele de la Stadionul „Dan Păltinișanu”, urmând să beneficieze de acestea doar când va avea jocuri oficiale aici.
De luni, cei de la ACS Poli reîncep activitatea, de această dată în liga a doua de unde au urcat în urmă cu câțiva ani și de care au scăpat de mai multe ori în ultimele ediții de Liga 1. Ionel Ganea a început activitatea de principal al echipei și se declară bucuros că poate începe un proiect nou. El trebuie acum să decidă pe cine păstrează și pe cine nu în lot.
Mâna de oameni care se mai încumeta încă să vină pe „Dan Păltinișanu” pentru a încerca să vadă o partidă de primă ligă va mai avea ocazia unor astfel de partide doar pe ecranul televizoarelor. ACS Poli a bifat o nouă înfrângere și și-a compromis practic orice șansă la un nou baraj de supraviețuire în Liga 1, Dinamo București trecând de bănățeni cu 3 – 1.

Ştiri din Timiș

A fost livrat și ultimul tramvai galben la Timișoara
Firma turcă Bozankaya a livrat toate cele 17 tramvaie galbene pentru care a semnat cu Primăria Timișoara contractul la începutul anului 2024. Călătorii din Timișoara circulă cu 21 de tramvaie mov de la același producător.

Eveniment

Pompierii timișeni au avut peste 190 de cazuri în minivacanța de Crăciun
Peste 130 de pompieri militari timișeni s-au aflat la datorie, zilnic, în perioada Crăciunului. Salvatorii timișeni au gestionat peste 190 de situații de urgență înregistrate în Timiș în această perioadă.

România

Studenții protestează față de intenția Guvernului de a elimina reducerile la transport și de a îngheța bursele
Mai multe organizații studențești protestează propunerea Guvernului de a elimina o parte din beneficiile studenților, începând cu 2025.

Ştiri din Timiș

10 ani de slujire dedicată a Mitropolitului Ioan al Banatului
Sâmbătă, 28 decembrie, Înaltpreasfințitul Părinte Ioan Selejan marchează 10 ani de când este la conducerea Arhiepiscopiei Timișoarei și a Mitropoliei Banatului.

Ştiri din Timiș

Pompierii de la ISU Timiș au donat sânge. Poți contribui și tu la salvarea unor vieți!
Ce fac pompierii militari când nu salvează vieți în incendii și accidente? Salvează alte vieți prin donarea de sânge.

România

Când pică sărbătorile legale și zilele libere în 2025
Anul viitor, românii vor avea 17 zile de sărbătoare legală, zile libere, din care 13 vor fi în timpul săptămânii.

Eveniment

Polițiștii locali au pus ordinea pe roți în Timișoara, anul acesta. Au ridicat peste 1.600 de mașini
Problema parcărilor neregulamentare a fost, pe tot parcursul acestui an, în atenția Poliției Locale Timișoara. Agenții au aplicat în 2024 peste 35.000 de amenzi pentru parcare ori staționare în locuri nepermise. De asemenea, au dispus ridicarea a peste 1.600 de mașini.

România

Două puncte de frontieră din Timiș se vor închide la 1 ianuarie 2025, după aderarea la Schengen
Începând cu 1 ianuarie 2025, România va închide două puncte de trecere a frontierei în județul Timiș, în urma aderării la spațiul Schengen, potrivit unui proiect de hotărâre aflat în dezbatere publică. 1

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici