Primarul Timişoarei a ajuns din nou în atenţia opiniei publice naţionale după ce a anunţat că persoanele certate cu igiena, care circulă în mijloacele de transport în comun vor fi amendate şi coborâte la prima oprire. Însă acest lucru nu se va întâmpla acum, ci atunci când în aceste mijloace de transport în comun vor fi montate camere video de supraveghere. “Nu știam că tehnologia video e atât de performantă încât să reproducă și miresmele pe langă sunet și imagine”, a venit replica unui activist pentru drepturile omului.
Activiştii de mediu din Europa atrag atenţia că într-o localitate din nordul Ungariei o companie nu respectă legislaţia din domeniu şi nu reciclează deşeurile toxice, ci le depozitează direct pe sol. Greenpeace avertizează că aici ar putea avea loc un dezastru ecologic.
Activiştii au ocupat, luni dimineaţa, acoperişul companiei de stat Minvest Deva. Protestatarii vor să atragă atenţia asupra efectelor devastatoare pe care le are mineritul cu cianuri şi cer să fie stopat acest fenomen în România.
Protestatarii din Kiev au reuşit, în noapte de joi spre vineri, să intre şi să ocupe sediul Ministerului Agriculturii, aflat pe principalul bulevard al capitalei Ucrainei. Protestele împotriva actualului regim din Kiev au început din decembrie şi până acum s-au soldat cu cinci morţi.
Aproximativ 15 protestatari au fost, marţi, în faţa Prefecturii Timiş pentru a-şi exprima nemulţumirea faţă de Legea Minelor. A fost vorba de un protest anunţat cu o seară înainte pe Facebook. Protestul a început după ora 09.30 şi a durat aproximativ o oră.
Azi în Timișoara
Vineri, 19 decembrie, puteți merge la film, la teatru, la expoziții sau la petreceri. Târgurile de Crăciun din centrul orașului și de la Muzeul Satului Bănățean sunt deschise.
Ştiri din Timiș
Copiii de la Liceul Teoretic „Nikolaus Lenau” din Timișoara au urcat pe scena amplasată în Piața Victoriei, în fața Operei, unde au oferit publicului un moment deosebit, dedicat sărbătorilor de iarnă. Elevii, cunoscuți și ca „Die Lustige Lenauschüler”, au colindat atât în limba germană, cât și în limba engleză, alături de cadrele didactice.
Ştiri din Timiș
Timișoara a atins un record istoric în atragerea de fonduri europene, contractând într-un singur an 663 de milioane de lei, sumă fără precedent în ultimii 35 de ani, potrivit viceprimarului Ruben Lațcău.
1
Ştiri din Timiș
Criza apei din județul Prahova, care a lăsat peste 100.000 de oameni fără apă la finalul lunii noiembrie, ridică semne de întrebare privind siguranța alimentării cu apă în România. La Timișoara, un astfel de scenariu poate fi evitat, susține directorul general al Aquatim, Ilie Vlaicu, care pune situația din Prahova pe seama unui management deficitar al resurselor.
2
Ştiri din Timiș
Consiliul Județean Timiș (CJT) a demarat procedura de transparență decizională pentru proiectul de hotărâre care vizează aprobarea noii structuri organizatorice a Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Timiș, în conformitate cu prevederile Legii nr. 52/2003.
Ştiri din Timiș
ADVERTORIAL. În 1997, Municipiul Timișoara a fost printre primele orașe cu acces la telefonie mobilă din țară, oferit de ceea ce era atunci MobilRom. Inovația a rămas o constantă, astfel că timișorenii au fost printre primii care care s-au putut bucura de tehnologia 5G prin serviciile Orange. Și începând de anul acesta beneficiază de acoperire 5G/5G+ integral în oraș și în câteva dintre localitățile din împrejurimi.
Ştiri din Timiș
Inițiativa „Dăruiește Bucuria Crăciunului", organizată de Atu Advertising, a oferit în 2025 aproape 80 de cadouri copiilor din medii vulnerabile din Banat. Campania s-a desfășurat cu sprijinul mediului de afaceri din zona Timișoarei, în parteneriat cu Asociația Casa Buna Mică și Asociația Bardeau.
Ştiri din Timiș
Primăria Municipiului Timișoara a organizat joi, 18 decembrie, la Cinema Studio, conferința de presă de închidere a proiectului „Insule Ecologice Digitalizate – Runda I”, un proiect finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), Componenta C3 – Managementul Deșeurilor. Chiar dacă au întâmpinat probleme, reprezentanții Primăriei Timișoara și cei de la RETIM se declară mulțumiți de implementarea proiectului.
2