Audiențe suspendate la Instituția Prefectului Timiș. Documentele se pot depune prin poștă sau e-mail
Reprezentanții Instituției Prefectului Județul Timiș suspendă activitatea de audiențe, relații cu publicul, registratură generală și de apostilare a actelor oficiale administrative în perioada 12 martie – 31 martie 2020. Urmează ca după această dată să se ia noi decizii, în funcție de evoluția situației.
După judecătorii de la Curtea de Apel, grefierii timișoreni protestează și ei împotriva abrogării pensiilor speciale. Și-au suspendat activitatea pentru două ore, miercuri, iar de luni își vor întrerupe activitatea alături de ceilalți colegi din țară. Măsura ar putea duce la suspendarea completă a activității instanțelor, la nivel național.
Senatorii vor lucra începând din 6 octombrie doar în circumscripţiile electorale. Decizia a fost luată luni în cadrul ședinței Biroului Permanent al Senatului.
Autorităţile încearcă de ceva vreme să închidă un internet-cafe, dar localul, deşi are activitatea suspendată potrivit poliţiştilor locali, funcţionează în continuare, la câţiva paşi de intrarea în parcarea Primăriei Timişoara, pe bulevardul Mihai Eminescu, în centrul oraşului.
Ştiri din Timiș
Apăsați de diferite griji, eșecuri și probleme, unii oameni, în loc să se bucure de sfintele sărbători de iarnă, cad pradă depresiei. Psihologul Aurelia Marcoane a oferit pentru cititorii TION unele sfaturi extrem de utile pentru a evita, pe cât posibil, depresia de sărbători.
Cariere de Poveste
Ina Biebel, fondatoarea unei firme cu mesaje pe tricouri, conduce o afacere ieșită din tipare. Tricouri de bumbac inscripționate cu mesaje precum „cine v-a lucrat aici?”, „pot, dar nu vreau”, „cafeaua se bea cu mine, nu cu zahăr” sunt o adevărată încântare nu doar pentru cei care le poartă, ci și pentru cei care le văd.
Ştiri din Timiș
Compania RETIM, liderul în gestionarea deșeurilor din județul Timiș, aduce la cunoștința clienților și colaboratorilor săi informații referitoare la programul de lucru pentru perioada sărbătorilor de iarnă.
Azi în Timișoara
Luni, 23 decembrie, puteți merge la un concert de colinde, să patinați sau să vizitați Târgul de Crăciun din centru.
Eveniment
Accident cu o victimă, duminică seara, la Timișoara. Un bărbat, care se afla la volanul unui autoturism, a fost rănit după ce a intrat în coliziune cu un autoturism condus de un alt bărbat. Polițiștii au deschis un dosar penal.
România
Partidele pro-europene au ajuns la un acord privind desemnarea unui candidat comun pentru alegerile prezidențiale. Crin Antonescu ar putea fi numele anunțat de aceste partide în perioada următoare. Acesta ar fi dispus să accepte propunerea, cu condiția ca sondajele să arate că are cele mai mari șanse de a câștiga alegerile, conform Digi24. Astfel că alegerile prezidențiale ar urma să se desfășoare înainte de Paște, mai exact în ultima săptămână din martie și la mijlocul lunii aprilie.
7
Eveniment
Polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Timișoara au fost sesizați că, în noaptea de 20 spre 21 decembrie, au fost furate diverse unelte electrice și unelte utilizate în domeniul construcțiilor.