Dacă recent vă prezentam cazul oamenilor care şi-au ridicat colibe în zona centrală a Timişoarei, în spatele Parcului Botanic, lângă liniile de cale ferată, iată că un alt loc unde şi-au găsit adăpost diverse persoane este fostul club Al Cubanito, situat în apropierea mallului. Imobilul a fost lăsat în paragină, a ajuns culcuş pentru oamenii străzii, iar proprietatea respectivă s-a umplut repede de gunoaie.
În 4 aprilie este marcată, în fiecare an, Ziua internaţională a animalelor fără stăpân. Timişorenii care îşi doresc un animal de companie şi vor să ofere un cămin unui căţel luat de pe străzi sunt aşteptaţi la sfârşitul acestei săptămâni la adăpostul Danyflor de la Şag. Vor găsi acolo peste 300 de câini, de la pui de câteva luni la patrupede mari.
Polițiștii locali au demolat un adăpost improvizat pe o rampă clandestină de deșeuri din zona Calea Buziașului din Timișoara. După ce polițiștii au fost sesizați de persoanele care locuiesc în zonă, marți dimineața oamenii legii au descoperit o colibă improvizată din lemne și alte resturi, chiar pe rampa de deșeuri.
Se întâmplă în Timişoara, oraş de 5 stele! Poliţiştii locali, împreună cu jandarmii, dar şi cu agenţii Poliţiei Feroviare Timişoara, au demarat un control de amploare în perimetrul Gării de Nord. Oamenii legii au descoperit adăposturi improvizate, unde zeci de persoane locuiau abuziv şi creşteau animale, inclusiv porci şi găini. Toţi cei depistaţi au fost amprentaţi şi apoi... eliberaţi.
La Timişoara, hingherii nu mai adună de pe străzi câinii fără stăpân, se intervine doar în cazuri speciale, potrivit reprezentanţilor Danyflor, deoarece contractul pe care l-a avut societatea de ecarisaj cu primăria a expirat la sfârşitul lunii februarie. Până în prezent au fost semnate aproape 300 de decizii de eutanasiere, dar acum s-au oprit şi eutanasierile. Tot ce se face este întreţinerea câinilor din adăpost. Există şi o veste bună, în ianuarie-februarie a fost record de adopţii. Reprezentanţii primăriei susţin că numărul adopţiilor a crescut semnificativ în ultimele două luni, fiind mai mare decât cel al eutanasierilor.
România
Marcel Ciolacu a fost desemnat de președintele Iohannis să formeze guvernul. În cursul aceleași zile, acesta va solicita votul de încredere din partea parlamentului. Cabinetul său va stabili calendarul alegerilor prezidențiale, programate pentru primăvara anului viitor, potrivit Agerpres.
Sănătate
Într-o lume medicală în continuă schimbare, domeniul pedodonției câștigă din ce în ce mai multă atenție, devenind un pilon al sănătății generale. Dr. Cosmina Dușan, medic stomatolog cu practică exclusiv pedodontică, ne povestește mai multe despre noile abordări și inovații din acest domeniu. Interviul explorează provocările, soluțiile și impactul transdisciplinarității în îngrijirea dentară a copiilor, punând accent pe prevenție, educație și cooperarea strânsă între specialiști. De la intervenții timpurii la tehnici moderne de tratament, acest interviu deschide noi orizonturi pentru părinți, medici și micii pacienți.
Ştiri din Timiș
Colindătorii au adus bucurie polițiștilor locali și anul acesta. La rândul lor, agenții i-au bucurat prin cântec pe colaboratorii instituției.
Ştiri din Timiș
Filiala Timiș a Partidului Național Liberal are un nou președinte interimar. Este vorba despre deputatul Marilen Pirtea, rector al Universității de Vest din Timișoara.
1
Ştiri din Timiș
Papa Francisc se pregăteşte să deschidă cinci „porţi sacre” pentru un ritual biblic. Deschiderea celor cinci Porţi Sfinte va începe în Ajunul Crăciunului, marcând startul anului 2025, un An Jubilar, care se va desfăşura sub motto-ul „Pelerini ai speranţei”. Aceste porţi se deschid doar o dată la 25 de ani, astfel că momentul este unul foarte special.
1
România
Crin Antonescu va fi candidatul susţinut de partidele din coaliţie pentru Preşedinţia României, a anunţat luni preşedintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, potrivit Agerpres.
Ştiri din Timiș
Apăsați de diferite griji, eșecuri și probleme, unii oameni, în loc să se bucure de sfintele sărbători de iarnă, cad pradă depresiei. Psihologul Aurelia Marcoane a oferit pentru cititorii TION unele sfaturi extrem de utile pentru a evita, pe cât posibil, depresia de sărbători.
Cariere de Poveste
Ina Biebel, fondatoarea unei firme cu mesaje pe tricouri, conduce o afacere ieșită din tipare. Tricouri de bumbac inscripționate cu mesaje precum „cine v-a lucrat aici?”, „pot, dar nu vreau”, „cafeaua se bea cu mine, nu cu zahăr” sunt o adevărată încântare nu doar pentru cei care le poartă, ci și pentru cei care le văd.
1