La Timişoara a fost deschisă în sfârşit prima parcare subterană realizată de o societate privată în asociere cu ADP. Timişorenii au la dispoziţie 516 locuri de parcare în noua parcare subterană din Piaţa 700. Vestea bună pentru şoferi este că timp de o lună vor putea parca gratuit acolo, pentru că lucrările nu sunt încă gata complet. Vestea proastă: ADP vrea să introducă „tarife prohibitive” la suprafaţă, pentru ca noua parcare să nu stea goală...
După ce reprezentanţii societăţii Administrarea Domeniului Public au propus dublarea tarifelor la abonamentele de parcare TelPark şi staţionare limitată la două ore pe zeci de străzi din zona centrală a Timişoarei, acum oficialii primăriei propun alte tarife, puţin mai mari decât cele din 2011, dar mult mai mici decât cele la care spera ADP, şi suspendarea staţionării limitate în Cetate.
Cum abonamente anuale de parcare nu se pot elibera pentru că aleșii locali nu au stabilit încă noile tarife pentru 2012, reprezentanții societății Administrarea Domeniului Public Timișoara au pus în vânzare, de luni, abonamente generale TelPark pe o lună la prețul de aproape 100 de lei.
Cum nu au reuşit încă să ajungă la un consens, consilierii locali din Timişoara au decis, marţi, să amâne luarea unei decizii cu privire la majorarea tarifelor de parcare a autovehiculelor pentru joi, când urmează să se întrunească din nou pentru a lua o hotărâre. ADP propune ca şoferii să plătească 3 lei pe oră pentru a parca în zona centrală a oraşului şi dublarea tarifelor la abonamentele TelPark.
Așa cum anunțam încă de săptămâna trecută, Executivul Primăriei Timișoara vrea să modifice Regulamentul de parcare a autovehiculelor în sistem TelPark. Viceprimarul Adrian Orza vorbea atunci doar de limitarea staționării la două ore în zona piețelor agroalimentare, dar sunt mult mai multe propuneri de modificare. Vedeți ce le pregătesc autoritățile locale șoferilor!
Ştiri din Timiș
ADVERTORIAL. Perioada de iarnă este una dintre cele mai solicitante pentru organism. Temperaturile scăzute, zilele mai scurte și lipsa expunerii suficiente la soare pot influența nivelul de energie, imunitatea și starea generală de bine. În acest context, suplimentarea corect aleasă devine un sprijin real, mai ales atunci când este adaptată nevoilor specifice sezonului rece.
Ştiri din Timiș
Happy Tails Timișoara a dat startul unei noi licitații caritabile de cărți, prin care participanții pot sprijini direct câinii aflați în adăpost. Licitația se desfășoară până pe 17 decembrie, ora 23:59, pe pagina de Facebook a organizației, conform regulamentului stabilit de aceștia
Ştiri din Timiș
Universitatea de Vest din Timișoara a reluat seria de evenimente dedicate diplomației academice sub titlul „Ambasadori în dialog @UVT”, într-un format actualizat, continuând astfel programul „Ambasadori la UVT”.
Mapamond
Tot mai mulți tineri din Ungaria își încep studiile universitare în afara țării. Potrivit unui studiu realizat de Academia Engame, peste 18.000 de tineri maghiari au urmat cursuri la universități din străinătate în anul universitar 2024–2025. Datele provin din seria de cercetări Active Youth Hungary și arată că aproximativ fiecare al nouălea tânăr maghiar alege să studieze peste graniță.
Ştiri din Timiș
Membrii și voluntarii Asociației Generații pentru Generații vă invită săptămâna viitoare la Cinema Johnny, în cartierul Freidorf, la „Serata de Crăciun a Generațiilor”. Pe lângă o seară de colinde și muzică live, tombole și gustări, puteți ajuta cu donații care vor merge către vârstnicii de la Căminul de Bătrâni de pe strada Micul Klein din Timișoara.
Ştiri din Timiș
Dosarul de candidatură pentru obținere titlului de „Regiune Gastronomică Europeană 2028” a fost acceptat de forul internațional care coordonează competiția, iar regiunea intră într-o etapă decisivă a procesului de selecție.