Discuţii pe tema construcţiilor. Timişoara a găzduit, marţi după-masă, seminarul internaţional cu tema „Politici şi bune practici privind sustenabilitatea în sectorul construcţiilor la nivel european”.
Deşi au existat dificultăţi birocratice succesul final a meritat efortul depus. Reprezentanţii autorităţilor locale, dar şi a unor firme care au beneficiat de banii alocaţi de Uniunea Europeană prin intermediul Programului Operaţional Regional 2007 – 2010 au declarat joi, la Timişoara, că sunt mulţumiţi de modul în care sumele de care au beneficiat i-au ajutat în atingerea obiectivelor propuse prin proiectele depuse spre finanţare.
Proiectele în turism au cel mai mare succes. Societăţile comerciale şi autorităţile din zona de vest au depus în total 423 proiecte, la sediul Agenţiei pentru Dezvoltare Regională Vest (ADR Vest), în vederea solicitării de finanţare nerambursabilă prin Programul Operaţional Regional 2007 – 2013.
Schimb de bune practici în domeniul automotive. Agenţia pentru Dezvoltare Regională Vest (ADR Vest) propune firmelor din Timiş din domeniul producţiei componentelor pentru sectorul auto să descopere experienţa societăţilor din acelaşi domeniu din Uniunea Europeană.
Mai sunt disponibile sute de milioane de euro. La sediul Agenţiei pentru Dezvoltare Regională (ADR) Vest au fost depuse, până în prezent, 375 de proiecte în vederea obţinerii de finanţări nerambursabile prin Programul Operaţional Regional 2007 – 2013.
Eveniment
Polițiștii Secției 2 Timișoara au intervenit miercuri seara în parcarea unei societăți comerciale situate pe Calea Șagului, după ce o femeie a sesizat faptul că între mai multe persoane a avut loc o altercație.
Ştiri din Timiș
Rotaract Club Timișoara organizează a 8-a ediție a evenimentului caritabil „Jazz & Theatre Cafe”. Participanții vor avea parte de un spectacol de teatru și de muzică jazz, fondurile adunate urmând să fie donate pentru nevoiașii din zona Lipovei și pentru centre de seniori.
Ştiri din Timiș
Inițiativa primăriei, anunțată de acum o săptămână, de a cumpăra un imobil evaluat la 1,9 milioane de euro din cartierul Iosefin a trecut și de votul consilierilor locali. Achiziția se va face prin exercitarea dreptului de preempțiune pe care municipalitatea îl are în astfel de situații. Responsabilă va fi o comisie alcătuită în cadrul aceleași ședințe de consiliu local.
Ştiri din Timiș
Marți, în Piața Victoriei din Timișoara sute de tineri s-au strâns pentru o manifestație pașnică anti-legionari și pro-Europa.
14
Cinema
Cinema Victoria vă invită să explorați fiordurile Norvegiei prin documentarul „Cântecele pământului”.
Capitală Culturală
Luni, 25 noiembrie, a fost remontată statuia alegorică a Toamnei pe fațada Palatului Karl Kunz din Timișoara.
Ştiri din Timiș
Elevii din județul Timiș au început să primească, încă de săptămâna trecută, bursele pentru lunile septembrie și octombrie. Peste 35.000 de elevi din Timiș beneficiază de bursă, dintre care peste 19.000 primesc bursă socială.