Tribunalul Bucureşti a decis, joi, să nu-i aplice un spor de pedeapsă lui Adrian Năstase, după comasarea condamnărilor primite de fostul premier în dosarele "Zambaccian" şi "Trofeul calităţii". Acesta a rămas cu pedeapsa inițială de patru ani de închisoare.
Fostul ministru al Transporturilor, deputatul PNL Ludovic Orban, crede că premierul Victor Ponta a ajuns să reprezinte cea mai mare ameninţare la adresa democraţiei în România, încercând în ultima perioadă să îi subordoneze direct pe toţi directorii serviciilor speciale şi de informaţii.
Fostul premier român Adrian Năstase a cerut contopirea pedepselor pe care le-a primit în dosarul „Trofeul calităţii” şi „Zambaccian”, în care a primit doi şi, respectiv, 4 ani de închisoare. Magistraţii Tribunalului Bucureşti au decis să amâne, luni, luarea unei decizii.
Adrian Năstase a fost din nou condamnat la închisoare cu executare. El a primit sentinţa luni şi, potrivit acesteia, Năstase va sta după gratii 4 ani, iar soţia sa, Dana Năstase, a primit 3 ani de închisoare cu suspendare. Ambii au fost acuzaţi în dosarul Zambaccian.
Adrian Năstase și-ar putea afla, luni, sentința definitivă în dosarul Zambaccian, în care acesta este acuzat de fapte de corupție. În primă instanță Năstase a fost condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare pentru șantaj, fiind achitat pentru luare de mită.
Azi în Timișoara
Sâmbătă, 23 noiembrie, puteți participa la un atelier de croșetat mănuși, la tururi ghidate, la concerte sau la proiecții de film.
Eveniment
Accident cumplit, produs vineri seară, la Lugoj. Trenul care circula pe ruta București - Timișoara a lovit o mașină, șoferul acesteia murind.
Ştiri din Timiș
Utilajele Brantner sunt pregătite de deszăpezire. Intervențiile se vor desfășura conform unui plan bine stabilit, pentru a asigura siguranța și mobilitatea pe drumurile publice. Zonele cu trafic intens vor fi primele vizate, iar autoritățile locale monitorizează îndeaproape situația.
România
Duminică, 24 noiembrie 2024, are loc primul tur al alegerilor prezidențiale în România. În cursa pentru Palatul Cotroceni au rămas 13 candidați, după ce Ludovic Orban a renunțat la cursă în favoarea Elenei Lasconi. Vineri a început votul în străinătate.
Eveniment
Cu o zi în urmă, polițiștii din Ghiroda au reținut un bărbat de 53 de ani, condamnat la 1 an și 9 luni de închisoare pentru conducere sub influența alcoolului și cu permisul suspendat. Acesta a fost transferat în Penitenciarul Timișoara pentru executarea pedepsei.
Cinema
Cinema Timiș pregătește o nouă proiecție din seria „Balet pe ecran”. Puteți viziona spectacolul „Alice în Țara Minunilor”, în adaptarea The Royal Ballet.
Eveniment
ATENȚIE! Imagini cu impact emoțional! Mai mulți viței au fost sfâșiați de câini la Mașloc. Ar fi al treilea caz din ultimele două luni.