Asociaţia Academia de Lobby şi Advocacy Timişoara a lansat joi înscrierile pentru participarea la o serie de cursuri în domeniul lobby şi advocacy pentru doritorii din regiunea Vest. Pregătirea se desfăşoară în cadrul proiectului intitulat "Partener activ şi implicat".
Coaliţia 52, o reţea de 400 de membri organizată cu sprijinul Academiei de Advocacy Timişoara, a reuşit ceea ce părea iniţial imposibil. Printr-o acţiune susţinută de lobby, a obţinut modificarea Legii transparenţei decizionale. O activitate care s-a lovit de numeroase piedici, inclusiv parlamentare, dar care a avut succes în urma insistenţei membrilor Academiei.
Timişoara a reuşit o nouă premieră în societatea civilă românească. Academia de Advcacy, organizaţia timişoreană condusă de Radu Nicosevici, care a adus în România noţiunea de lobby ca şi activitate perfect legală, a susţinut la finalul lunii mai prima audiere publică virtuală. Cunoscuta întâlnire a actorilor clasici ai unei dezbateri a fost înlocuită cu o dezbatere virtuală, în reţea, desfăşurată cu ajutorul unui sistem performant de videochat.
Timişoara a devenit şi va rămâne centrul românesc al politicilor de lobby şi advocacy, a declarat Radu Nicosevici, preşedintele organizaţiei Academia de Advocacy.
România trebuie să decidă acum, în ce mod va accesa şi implementa fondurile europene în perioada 2014 – 2020! Noi trebuie să decidem dacă aceste fonduri sunt gestionate mai bine regional sau nu! Acum este momentul să ne exprimăm opinia privind gestionarea fondurilor europene în perioada 2014 – 2020! Vineri, 23 noiembrie 2012, Academia de Advocacy organizează la Timişoara audierea publică cu tema “Regionalizarea României – De ce?”. Evenimentul se va desfăşura în Sala multifuncţională a Consiliului Judeţean Timiş, începând cu ora 12.00.
Miercuri puteți merge la mai multe expoziții și spectacole.
Polițiștii Secției 2 Timișoara au intervenit miercuri seara în parcarea unei societăți comerciale situate pe Calea Șagului, după ce o femeie a sesizat faptul că între mai multe persoane a avut loc o altercație.
Rotaract Club Timișoara organizează a 8-a ediție a evenimentului caritabil „Jazz & Theatre Cafe”. Participanții vor avea parte de un spectacol de teatru și de muzică jazz, fondurile adunate urmând să fie donate pentru nevoiașii din zona Lipovei și pentru centre de seniori.
Inițiativa primăriei, anunțată de acum o săptămână, de a cumpăra un imobil evaluat la 1,9 milioane de euro din cartierul Iosefin a trecut și de votul consilierilor locali. Achiziția se va face prin exercitarea dreptului de preempțiune pe care municipalitatea îl are în astfel de situații. Responsabilă va fi o comisie alcătuită în cadrul aceleași ședințe de consiliu local.
Marți, în Piața Victoriei din Timișoara sute de tineri s-au strâns pentru o manifestație pașnică anti-legionari și pro-Europa.
20
Cinema Victoria vă invită să explorați fiordurile Norvegiei prin documentarul „Cântecele pământului”.
Luni, 25 noiembrie, a fost remontată statuia alegorică a Toamnei pe fațada Palatului Karl Kunz din Timișoara.
Elevii din județul Timiș au început să primească, încă de săptămâna trecută, bursele pentru lunile septembrie și octombrie. Peste 35.000 de elevi din Timiș beneficiază de bursă, dintre care peste 19.000 primesc bursă socială.