De pe aeroportul din Timişoara vor pleca mai multe curse spre destinaţii europene, începând cu anul viitor, astfel va creşte frecvenţa de operare a zborurilor. Astfel, Londra, Milano, Parisul sau Valencia vor fi mai uşor accesibile de pe aeroportul din Timişoara, iar zborurile spre aceste destinaţii vor fi mult mai frecvente.
Oricât ar suna de ciudat, Consiliul Local Timişoara a adoptat, joi, o hotărâre prin care îşi da acordul ca pe viitor Consiliul Judeţean Timiş să preia de la Statul Român 80% din acţiunile de la Aeroportul Internaţional „Traian Vuia”, urmând ca apoi, în urma unor negocieri, după ce va fi emisă o hotărâre de Guvern în acest sens, CLT să primească o cotă parte din aceste acțiuni de la CJT.
După atâta timp în care s-a tot încercat acest lucru, în sfârşit, Aeroportul Internaţional Traian Vuia Timişoara va trece către autorităţile locale. 80 la sută din acţiunile acestui aeroport vor fi preluate de Consiliul Judeţean Timiş, urmând ca această instituţie să cedeze o parte din acţiuni, cel mai probabil 40 la sută, Consiliului Local Timişoara. S-a pus şi problema ca, din start, jumătate din cele 80 la sută din acţiunile aeroportului să fie preluate de Consiliul Local Timişoara şi jumătate de CJ Timiş, amendament propus de vicepreşedintele CJ Timiş, Marian Vasile. Amendamentul acestuia a căzut însă.
Timp de o săptămână, începând din data de 24 august, niciun avion nu va decola sau ateriza pe Aeroportul Internaţional Timişoara. Închiderea aeroportului este necesară pentru efectuarea unor lucrări la pista de decolare-aterizare a aeronavelor.
Compania aeriană Wizz Air a anunţat, marţi, că va reloca toate zborurile efectuate de pe Aeroportul din Timişoara pe cel din Arad. Măsura este temporară şi vine ca urmare a închiderii pistei Aeroportului Internaţional Timişoara pentru reparaţii.
Ştiri din Timiș
Implantul dentar este considerat cea mai bună replică posibilă a unui dinte natural, sănătos. Dacă ai pierdut unul sau mai mulți dinți, implantul dentar oferă o soluție de înlocuire care se apropie cel mai mult de funcționalitatea și estetica dinților naturali. Este solid, rezistent și nu prezintă fisuri, atât la propriu, cât și la figurat.
Eveniment
În comuna Darova, pe partea dreaptă a Drumului Județean 952C, polițiștii timișeni au găsit o groapă ilegală de gunoi. Acolo erau aproximativ 70.000 de kilograme de deșeuri constând în electrocasnice, resturi provenite din construcții și materiale plastice.
România
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, atenţionări Cod Galben şi Cod Portocaliu de ploi însemnate cantitativ, ce vor cuprinde întreaga ţară până luni seara.
Eveniment
Polițiștii locali din cadrul Serviciului Protecția Mediului continuă să patruleze aproape zilnic prin Kuncz. Cele mai mari probleme din cartier sunt nepăstrarea curățeniei, depozitarea de deșeuri și chiar arderea acestora, aspecte reclamate de zeci de oameni care locuiesc în cartier.
2
Eveniment
Polițiștii locali din Timișoara au verificat, în ultima săptămână, patru piețe din Timișoara. Au găsit mai multe probleme – de la curățenie la acte neconforme – și au dat 19 amenzi, în valoare totală de 17.700 de lei. Un comerciant a fost prins cu legume din import vândute în baza carnetului de producător.
Ştiri din Timiș
Clubul de știință Mattika Explore a anunțat câștigătorul concursului pentru școlile din Timișoara, în cadrul proiectului Știință Creativă. Școala Gimnazială nr. 7 „Sfânta Maria” va beneficia de opt ateliere STEAM (știință, tehnologie, inginerie, artă, matematică) în luna octombrie.
Capitală Culturală
Asociația Academia Mămicilor din Timișoara a lansat proiectul „Cultura ecocentrică împotriva crizei climatice. Ecofilosofia pentru copii și vârstnici”. Vor avea loc o serie de activități educaționale destinate copiilor și vârstnicilor.
Ştiri din Timiș
Îți amintești când ai făcut cunoștință cu prima carte? Cu prima poveste? Nu știm dacă părinții tăi au fost intermediarii sau tu, dar mai știi cum te purta de la un personaj la altul, trăind viețile tuturor, într-un alt timp și loc? Acum, e rândul copilului tău să experimenteze această magie. Dar cum îl faci să se îndrăgostească de cărți într-o lume în care ecranele ne-a acaparat cu totul?