Compania Dedeman, specializată în domeniul magazinelor de bricolaj, pare să fie extrem de mulţumită de cum merg afacerile în Banat. Societatea a anunţat că a bătut palma cu cei de la Lugomet, pentru a prelua o parte din terenul fabricii, pentru a deschide o unitate și la Lugoj. Marele beneficiar al tranzacţiei de 1,2 milioane de euro ar urma să fie Titu Bojin, şeful Consiliului Judeţean Timiş, principalul acţionar al companiei lugojene. O altă parte din teren va ajunge la producătorul de încălţăminte Rieker.
Posibilităţile de investire în mediul rural prin fondurile nerambursabile reprezintă tema seminarului care se va desfăşura marţi de la ora 16, la Căminul Cultural din Jebel. Sunt invitați să participe toți locuitorii comunei Jebel care doresc să se informeze cu privire la oportunițăţile de investire şi care doresc să înceapă o afacere.
Orice timişorean care visează se dea lovitura în afaceri, are o idee bună, un plan sau o invenţie şi curajul de a le susţine într-un show televizat, pentru a obţine capital de la investitori cu experienţă, se poate lansa, mâine, în Arena leilor. Timişoara este primul oraş al turneului naţional de preselecţie organizat de echipa emisiunii.
Au făcut carieră în business, ambii în domeniul tehnologiei informaţiei, iar ulterior au devenit vedete de televiziune în domeniul afacerilor. Vorbim despre Marius Ghenea şi Doug Richard. Cei doi au devenit cunoscuţi mai ales după participarea la emisiunile TV „Arena Leilor” şi „Dragon’s Den”, varianta englezească a deja apreciatei emisiuni de la TVR. Au încercat să ajute afaceriştii aflaţi la început de drum şi care au ales să-şi prezinte planul de afaceri în cadrul celor două emisiuni, iar acum vor să-i înveţe pe tinerii antreprenori cum să îşi crească afacerile şi cunoştinţele din domeniu în cadrul proiectului „School for Startups”.
Tinerii din Timiş care au o afacere de cel mult doi ani şi vor să o dezvolte pot beneficia de ajutor nerambursabil din partea statului de până la 100.000 de lei. Pentru acest lucru trebuie să se înscrie pe site-ul Oficiului Teritorial pentru Întreprinderi Mici, Mijlocii şi Cooperaţie Timişoara în perioada 26-30 iulie.
Ştiri din Timiș
Credincioșii ortodocși și catolici sunt așteptați la ceremoniile religioase oficiate cu ocazia Nașterii Domnului Isus Hristos.
Capitală Culturală
Muzeul Satului Bănățean, Muzeul Național al Banatului și Muzeul Național de Artă își modifică programul cu ocazia sărbătorilor de iarnă.
Eveniment
Aflat la mare distanță de casă, un moldovean a furat bani dintr-un autoturism parcat în fața unei case din comuna Brestovăț. A fost prins după o lună de polițiști.
Ştiri din Timiș
Reprezentanții mai multor biserici din județ au mers zilele acestea cu daruri la cele mai sărmane familii.
Ştiri din Timiș
Într-o lume în care dezvoltarea personală devine din ce în ce mai importantă, găsirea unor resurse care să faciliteze accesul la cultură și să îmbunătățească stilul de viață este esențială. Cardul cultural poate fi solutia ideală pentru a aduce un plus de valoare atât în plan personal, cât și profesional. Află cum poate fi folosit acest instrument versatil pentru a maximiza beneficiile culturale și pentru a promova un stil de viață echilibrat și împlinit pentru fiecare angajat.
Ştiri din Timiș
Biciclete și echipamente pentru bucuria și siguranța pe două roți a copiilor. Copiii adoră să pedaleze, iar distracția pe două roți devine cu adevărat eficientă atunci când contribuie la dezvoltarea abilităților motrice. Totuși, este esențial ca bicicleta și echipamentul să fie adecvate pentru a garanta protecția și confortul celor mici. Vei afla în continuare ce biciclete și accesorii sunt recomandate pentru copii și de ce este important să le asiguri o cască de protecție.
Ştiri din Timiș
Călătoria în străinătate este o aventură plină de culoare, dar, dacă nu sunteți atenți la schimbul valutar, s-ar putea să pierdeți bani fără să vă dați seama. Imaginați-vă un zbor București-Milano: o destinație visată, dar care poate deveni provocatoare dacă banca vă taxează suplimentar pentru plățile realizate în afara țării. De aceea, cunoașterea detaliilor despre moneda locală, metodele de plată și comisioanele bancare este cheia unei experiențe fără surprize neplăcute.
Ştiri din Timiș
Cum să faci singur reparații auto minore cu produse premium. Te-ai trezit cu o zgârietură nouă pe mașină sau poate o mică îndoitură pe caroserie? Știm cât de frustrant este să vezi cum aspectul automobilului tău este compromis. Din fericire, există soluții la îndemână care te vor ajuta să redai rapid strălucirea caroseriei fără să pierzi timp prețios cu programarea la service-ul auto. Cu puțină îndemânare, produse premium și câteva trucuri utile, vei putea obține rezultate care te vor face mândru de tine și de mașina ta.