Copreşedintele Mişcării Verzilor, Remus Cernea, a afirmat, joi, la Timişoara, că formaţiunea politică pe care o conduce a reuşit să adune circa 120.000 de prieteni pe Facebook, 1.000 dintre aceştia doar din Timiş, însă are încă probleme în a aduna cele 25.000 de semnături necesare pentru a înfiinţa, legal, acest partid.
Viceprimarul Timişoarei Sorin Grindeanu a afirmat că nu are emoţii în ceea ce priveşte un potenţial demers al PDL Timiş de a-l suspenda din această funcţie administrativă, după ce a fost suspendat, pe o perioada de patru luni, de la conducerea PSD Timişoara.
Viceprimarul Timişoarei Adrian Orza vrea să se implice în mai multe proiecte sociale ca voluntar. El a afirmat public, marţi, că intenţionează să lucreze pe gratis la Cantina Socială şi la Casa Faenza, dar şi să se implice în mai multe proiecte de îmbunătăţire a calităţii mediului în acest an.
Un „Dorel” al societăţii Drumuri Municipale (SDM) a distrus o casă din Timişoara, iar primăria trebuie să plătească acum 300.000 de euro. Consilierii municipali sunt consternaţi de faptul că fosta conducere a firmei de drumuri aflată în subordinea Consiliului Local Timişoara nu a făcut o anchetă internă în urma acestui incident.