Primarul Timişoarei, Gheorghe Ciuhandu, a oferit, miercuri, câteva explicaţii pentru lipsa de reacţie de marţi a societăţilor comerciale care ar fi trebui să se ocupe de deszăpezirea oraşului. Ciuhandu a recunoscut că în zona de sud a municipiului Timişoara, care se află în jurisdicţia societăţii Drumuri Municipale „au existat nişte probleme”.
Viceprimarul Timişoarei Adrian Orza a recunoscut, în timpul unei dezbateri publice privind interzicerea comercializării produselor etnobotanice pe raza municipiului, că inspectorii primăriei nu au avut o bază legală atunci când au decis închiderea mai multor magazine care comercializează aşa-numitele „droguri legale”.
Principalul finanţator al clubului Politehnica Timişoara, Marian Iancu, a stat luni faţă în faţă cu consilierii municipali şi judeţeni, cei care vor decide dacă va continua finanţarea clubului cu bani de la bugetul local. Iancu a afirmat că tot ceea ce face pentru club face din plăcere, însă a dat de înţeles că nu va mai conduce mult timp clubul de fotbal emblemă a Timişoarei.