Concert de Crăciun la Biserica Millenium, „Remember" - un spectacol pur și simplu frumos la Național, creat și jucat de Răzvan Mazilu, două premiere la Teatrul German, Iluminații la Filarmonica Banatul, Un om de milioane la Triade, spectacol-document la Thespis, filme mute, expoziții, lansare de carte: un sfârșit de săptămână spectaculos începe pentru consumatorii de evenimente culturale din Timișoara.
Gala Blues – Jazz Kamo, Festivalul de Teatru Eurothalia, Văduva veselă la Operă, un festival de film francez și unul de animație, Rapsodia română și Carmina Burana la Filarmonică, un nou teatru care se deschide la Timișoara și multe alte spectacole: nici c-ar fi putut visa consumatorii de cultură un sfârșit de săptămână mai ofertant, la Timișoara.
O premieră de operă în încheierea Festivalului Timişoara Muzicală; un concert rock care vă dă ocazia să-i dăruiţi „Încă 5 minute” de viaţă, fiecare, unui tânăr actor grav bolnav; lecturi şi petrecere sârbească în ultima zi a festivalului de literatură; teatru, concert vocal-simfonic şi concert post-cabaret: motive duium de ieşit din casă şi în acest sfârşit de săptămână, pentru consumatorii de cultură, la Timişoara.
Capitală Culturală
Art Encounters pregătește în această săptămână un tur ghidat gratuit al expoziției „DesFacerea Lumii”, realizată de artiștii Anca Benera și Arnold Estefán. Aveți ocazia să vizitați replica uneia dintre sculpturile lui Constantin Brâncuși.
Ştiri din Timiș
Bradul de Crăciun este un simbol al sărbătorilor de iarnă, iar decorarea lui este una dintre cele mai aşteptate tradiţii din această perioadă. Indiferent dacă eşti un începător în ale decorării bradului sau un entuziast cu experienţă, acest ghid îţi va oferi sfaturi şi idei pentru a avea un brad de Crăciun perfect, plin de farmec şi festivitate.
Capitală Culturală
Muzeul Național de Artă din Timișoara găzduiește o nouă expoziție, dedicată celor două grupuri care reprezintă un punct de referință în istoria mișcării artistice timișorene, și care s-au bucurat de recunoaștere națională și internațională.
Ştiri din Timiș
Municipalitatea pregătește dosarul ca să beneficieze de fonduri europene pentru Piața Mocioni. Indicatorii tehnico-economici au fost aprobați zilele trecute de Consiliul Local Timișoara.
1
Eveniment
Un autoturism de lux, în valoare de aproximativ 200.000 euro, căutat de autoritățile din Italia, a fost depistat de polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Moravița. La volan se afla un cetățean francez.
3
Eveniment
Cu ocazia sărbătorilor de Crăciun, Gruparea de Jandarmi Mobilă Timișoara, alături de celelalte instituții cu atribuții în domeniu, vor demara o serie de misiuni pentru a asigura ordinea publică.
Ştiri din Timiș
Crăciunul este una dintre cele mai importante sărbători creștine, celebrată cu entuziasm în întreaga țară. Fiecare regiune se distinge prin tradiții și obiceiuri specifice, transmise din generație în generație.
Ştiri din Timiș
ADVERTORIAL. Ai o idee genială, o echipă hotărâtă și un plan bine pus la punct, dar ceva lipsește. Capitalul. Nu-i așa că pare ironic? Tocmai lipsa banilor blochează visul de a genera mai mulți bani.