Săptămânalul Agenda îşi surprinde cititorii cu un nou supliment, Nunta perfectă 2015, care deschide seria surprizelor pe care publicaţia le pregăteşte pentru acest an. Ne spune câteva cuvinte despre acest produs redactorul-şef al săptămânalului, Nicoleta Popescu.
Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Timiş marchează o triplă aniversare - 165 de ani de la înfiinţare, 25 de ani de la reluarea activităţii şi 10 ani de la intrarea în funcţiune a CRAFT. Cu acest prilej, Florica Chiriţă, director general al CCIAT, răspunde întrebărilor ce i-au fost adresate de omul de presă Zoltan Kovacs, făcând un scurt istoric al instituţiei, al dezvoltării ei, dar şi o succintă prezentare a proiectelor pe care le are în continuare.
Tabere școlare la bibliotecă, pictoriale și spoturi foto, pătura care citește întinsă la nivel național, renovarea și relansarea a două filiale de cartier, sunt doar câteva dintre evenimentele anunțate de Tudor Crețu, directorul Bibliotecii Județene Timiș. Agenda culturală 2015 a BJT a fost prezentată, marți, în cadrul unei noi expoziții la Secția de Arte Deliu Petroiu din Bastionul Theresia.
Publicaţiile săptămânale Agenda şi Publi Tim au fost sărbătorite, la sfârșitul săptămânii trecute, într-un cadru select. Componente de bază ale grupului de presă Russmedia, cele două ziare au împlinit 25 de ani de activitate neîntreruptă, pe o piaţă dificilă. Oaspeţi importanţi au fost alături de noi la această frumoasă sărbătoare.
În această săptămână, interviul publicat în Agenda vă propune să îl cunoaşteţi pe Petru Ilieşu, preşedintele fondator al Fundaţiei „Timişoara 89”, prima organizaţie umanitară din România postrevoluţionară, care a luat fiinţă în 30 decembrie 1989. Cum s-a născut ideea înfiinţării unei astfel de organizaţii, cum s-a dezvoltat şi ce planuri are pentru perioadele următoare, sunt doar câteva dintre întrebările la care răspunde Petru Ilieşu, provocat la discuţii de Zoltan Kovacs.
Ştiri din Timiș
Dominic Fritz, primarul Timișoarei, propune Consiliului Local să exercite dreptul de preemțiune al orașului pentru a cumpăra o clădire istorică la valoarea de 1,9 milioane de euro.
Mapamond
Ambasada României la Kiev a luat măsuri suplimentare în vederea asigurării protecţiei personalului, activitatea fiind limitată la acţiuni cu caracter de urgenţă, având în vedere evoluţiile de securitate din Ucraina, a informat miercuri Ministerul Afacerilor Externe, citat de Agerpres.
Capitală Culturală
Teatrul German de Stat Timișoara invită publicul vorbitor de limbă germană la un eveniment unic în această stagiune. Este vorba despre lectura scenică „valurile Dunării” de Thomas Perle, regia și muzica de Tristan Linder.
Ştiri din Timiș
După două decenii de așteptare, România a pus în circulație primul tren nou achiziționat de Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF). În acest context, ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a transmis că alte 37 de trenuri noi vor ajunge în România, urmând să circule și pe ruta Timișoara - București.
3
Ştiri din Timiș
Va fi modernizat sistemul de iluminat public pe 64 de străzi și bulevarde din Timișoara. Primarul Dominic Fritz a semnat astăzi contractul pentru această investiție.
Ştiri din Timiș
Facultatea de Litere, Istorie, Filosofie și Teologie din cadrul Universității de Vest din Timișoara continuă seria de conferințe de popularizare a științei cu un nou eveniment dedicat iubitorilor de istorie și arheologie. Prelegerea îl are ca invitat pe Daniel Spânu, cercetător cu o vastă experiență în arheologie, care va explora semnificația simbolică și istorică a Tezaurului de la Pietroasa, una dintre cele mai importante descoperiri arheologice din România.