Au fost modificate condițiile pentru acordarea ajutoarelor pentru încălzirea locuinței cu gaze naturale, energie electrică, lemne și combustibili petrolieri. Reprezentanții primăriei anunță că a crescut nivelul maxim al veniturilor pentru familiile și persoanele singure care pot primi aceste ajutoare.
Dacă ai porni pe jos pe un drum despre care nu știi cât va dura, ce ai lua cu tine? Aceasta este întrebarea pe care o pun cei care se ocupă la Timişoara de strângerea donaţiilor pentru refugiaţii care au pornit din Siria, ori din alte părţi asuprite de război, şi vor să ajungă în Germania. În ultimele zile, refugiaţii sunt tot mai aproape de noi, chiar la graniţă, şi au nevoie de ajutor. Timişoreni inimoşi s-au dus să le ofere acest ajutor.
La Timişoara continuă distribuirea alimentelor din stocurile de intervenţie ale UE pentru persoanele considerate a fi defavorizate, de la şomeri la pensionari şi revoluţionari cu venituri mici. Până acum, aproximativ 11.000 de oameni şi-au ridicat produsele de la cele două depozite deschise de primărie în oraş. De luni se vor distribui alimente şi pe liste suplimentare. Persoanele nevoiaşe sunt ajutate cu ulei, făină de grâu, făină de mălai, paste făinoase, pateuri şi conserve de carne de porc şi de vită.
Azi în Timișoara
Luni, 23 decembrie, puteți merge la un concert de colinde, să patinați sau să vizitați Târgul de Crăciun din centru.
Eveniment
Accident cu o victimă, duminică seara, la Timișoara. Un bărbat, care se afla la volanul unui autoturism, a fost rănit după ce a intrat în coliziune cu un autoturism condus de un alt bărbat. Polițiștii au deschis un dosar penal.
România
Partidele pro-europene au ajuns la un acord privind desemnarea unui candidat comun pentru alegerile prezidențiale. Crin Antonescu ar putea fi numele anunțat de aceste partide în perioada următoare. Acesta ar fi dispus să accepte propunerea, cu condiția ca sondajele să arate că are cele mai mari șanse de a câștiga alegerile, conform Digi24. Astfel că alegerile prezidențiale ar urma să se desfășoare înainte de Paște, mai exact în ultima săptămână din martie și la mijlocul lunii aprilie.
3
Eveniment
Polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Timișoara au fost sesizați că, în noaptea de 20 spre 21 decembrie, au fost furate diverse unelte electrice și unelte utilizate în domeniul construcțiilor.
Eveniment
Un incendiu a izbucnit, duminică, la prânz, la o locuință în comuna Lovrin. Intervenția rapidă a pompierilor a limitat pagubele.
Eveniment
Polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Belinț au reținut, sâmbătă, un bărbat în vârstă de 43 de ani. El este acuzat de comiterea infracțiunilor de conducere sub influența băuturilor alcoolice și fără permis.
1
Ştiri din Timiș
Consiliul Județean Timiș are nevoie de o firmă care să execute obiective turistice reprezentative din județ în miniatură și pune la bătaie aproape 2,1 milioane de lei. Până la data limită, două firme s-au arătat interesate să execute lucrarea în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP).
1